Protestele de luna aceasta, cu multiplele lor revendicari si bulversantele lor turnuri, mi-au amintit ca anul 2012 ar trebui sa fie un an Caragiale. In luna iunie se implineste un secol de la moartea sa si trebuia sa se intimple ceva care sa ne aminteasca pregnant ca marele scriitor roman, mort la Berlin, in Romania este nemuritor. Caci, vrind-nevrind, am intrat iarasi intr-o paradigma caragialiana, in care simt cum intru tot mai mult in pielea Cetateanului Turmentat.
Sa ies si eu la manifestatii, asa cum ieseam in 1990-1991-1992? Sa protestez sau nu impotriva guvernului, a presedintelui, a principalului partid de guvernare? Eu cu cine votez?
Guvernul actual nu il pot sustine fara sovaire. Incercarea de impunere a unei legi a sanatatii dubioase, cu multe neclaritati si parca anume croita pentru abuzuri ulterioare, ma impiedica s-o fac. Abuzul de putere etalat de destule ori in Parlamentul Romaniei si abuziva lege a comasarii alegerilor ar fi motive suficiente sa ies in strada si sa imi manifest nemultumirea. In ce priveste Partidul Democrat-Liberal, care e din ce in ce mai putin democrat, iar liberal e doar in ceea ce priveste propriile interese, il asimilez azi cu PDSR-ul in momentele sale de maxima glorie.
Dar daca as iesi si as protesta impotriva guvernului, as face-o sub tutela si coordonarea asociatiilor de revolutionari si a grupurilor de suporteri revoltati de legea antihuliganism. Numai ca eu sustin legea antihuliganism si sint de acord fara rezerve cu hotarirea de guvern care intrerupe plata rentelor pentru revolutionarii cu certificat ce s-au inmultit parca prin partenogeneza din 2000 si ceva incoace, de parca ar fi calatorit inapoi in timp ca sa lupte in decembrie 1989. Daca ar fi sa ies sa protestez, as protesta impotriva lor (sau si impotriva lor) si tare mi-e ca n-as scapa atit de usor ca la un protest alaturi de ei.
Dar hai sa zicem ca ii trecem cu vederea pe ultrasi si pe revolutionari. Nu ma vad nici zbierind cot la cot cu fostii militari si securisti deveniti civili, care parca au mirosit ca a venit o noua ocazie de a profita de o schimbare si se inghesuie sa prinda un loc la posibila mare imparteala de miine-poimiine. Nu-i de mirare ca s-au repezit la televiziunea de stat, laolalta cu alta asociatie de revolutionari (desi poate ca acum 22 de ani au tras unii in altii): ne-am amintit de felul in care se inghesuiau unii si altii in decembrie 1989 sa apara la televizor si sa prinda un scaun in studiourile TVR – fiindca atunci se impartea tortul Romania.
Iar daca ar fi sa votez miine… in cazul asta am fi milioane de cetateni turmentati. Cu PDL-ul ar trebui sa fiu idiot ca sa mai votez, cu UNPR-ul n-as vota nici daca as fi cu adevarat idiot, iar PNL-ul, ajuns la mina unui sfiriiac, mi se pare optiunea cea mai penibila. In ce priveste PSD-ul, si daca mi s-ar sminti mina si ar pleca de una singura la cabina de vot, tot n-ar putea pune stampila pe acel caraghioz mismas de cheguevaristi cu basca rosie, care danseaza samba, comunisti tot mai batrini, profitori avizi de putere si baroni bovini, cu fete rosii si limbi late si greoaie. Si-atunci sa votez cu plevusca? Sa stau acasa? Sa ies si sa protestez si eu impotriva protestelor, a guvernului, a tarii si a istoriei?
Sau sa astept, in buna traditie locala, sa se implineasca, tot caragialian, ciclul electoral prin previzibilul si penibilul “pupat toti piata endependenti”?