Romanul Virstele jocului. Strada Cetatii a aparut pentru prima oara in limba germana. Cum a fost primita „Ingermania“ o carte cu povesti „Dinromania“?
Daca va referiti la aspectul comercial: surprinzator de bine pentru un no-name intr-ale scrisului, dat fiind ca in mai putin de un an tirajul a fost epuizat. Daca va referiti la continut: imbucurator. Se pare ca am atins un nerv latent, compatibil atit cu cosmopolitismul timpului prezent (interesul pentru multiculturalitatea, fie ea si arhaica, a unei regiuni istorice precum Transilvania), cit si cu traditionalismul, marturisit sau nu, pe care-l mai pastreaza o parte a germanilor de astazi (interesul pentru „careva de-al nostru, germani de-ai nostri“, aruncati de istorie cind la Rasarit, cind inapoi in Apus). Este, probabil, si motivul pentru care, in decurs de un an de la aparitia cartii, am fost invitat sa lecturez din ea de aproape douazeci de ori, in lungul si in latul Germaniei, de la Berlin la Stuttgart, de la München la Oldenburg si de la Bonn la Bad Kissingen. Presa, de asemenea, a avut aprecieri pozitive, de la stinga la dreapta, de la conservatoarea „Süddeutsche Zeitung“ la socialista „Neues Deutschland“ si de la liberala „Berliner Zeitung“ la revista asociatiei celor alungati, „Deutscher Ostdienst“.
Am avut si placuta surpriza sa primesc scrisori din partea unor persoane virstnice, cu totul necunoscute mie, trecute bine de optzeci de ani, etnici germani care au parasit Romania si au ramas „Ingermania“ dupa 1945, care mi-au marturisit ca au regasit pe alocuri, citind cartea, atmosfera propriei copilarii. Insa nu doar elementul german a trezit interesul publicului german. In aceeasi masura personajele romane din carte, descrierea locurilor si referirile la istoria trecuta si prezenta a Romaniei (prezentul anilor 1974-1976) au captat atentia cititorilor si pe cea a criticii, aprofundind si completind – in sens pozitiv, imi place sa cred – imaginea unora despre Romania.
Este un Bildungsroman?
Este… Este!
Pe cit de fireasca evolutia unui individ, de la virsta jocului in nisip la cea a nisipului adunat in partea de jos a clepsidrei, pe atit de fireasca a fost constructia acestei povestiri, fara prea multe intrebari structurale ale autorului, de genul: cum potrivesc intriga? – unde incepe punctul culminant? – care e deznodamintul? Nimic din toate astea! Intriga incepe in tot locul, punctul culminant, pentru fantezia copilului, e la fiecare pas, iar deznodamintul… mai discutam peste citeva decenii!
Strada Cetatii este, intr-adevar, o secventa a unui Bildungsroman al unei existente romano-germane. Personajul principal, naratorul la persoana intii, este surprins intr-o etapa incipienta a devenirii sale, doar in mica masura sarind pirleazul dintre virste. De fapt nici nu-l sare, acest pirleaz, ci ramine cocotat in virful lui, lasind in urma perioada gradinitei si privind, din inaltimea ultimei pagini a cartii, catre inceputul scolii.
Ca sa fiu absolut sincer: cu toata studentia la Germanistica si cu tot studiul in istorie „Ingermania“ si cu toate lecturile nemtesti de pina acum – in momentul in care, in urma cu vreo luna (volumul odata tradus si bun de tipar), venise de undeva ideea ca si in cazul Virstelor jocului ar putea fi vorba despre asa ceva – am tinut sa-mi improspatez definitia lui Bildungsroman. Drept care am purces la Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, spre a-l cauta, si desigur l-am gasit. Ce vreti, comuniune romano-germana mai nimerita decit asta!
Spuneti ca este prima carte dintr-un sir de evocari ale unei epoci marcante pentru generatiile de astazi. Ce urmeaza?
Cunoasteti acea trista gluma din alte vremuri – valabila pe alocuri si azi – care spune ca mai greu decit a-ti prezice viitorul e sa-ti prevezi trecutul. Sint, din pacate, convins ca generatiile tinere de astazi, din rindul carora ma socot si eu a face parte, sint in mare masura la fel de putin stiutoare intr-ale trecutului propriei tari si propriei istorii cum au fost si generatiile tinere din urma cu trei-patru decenii. Motivele au fost diferite: pe atunci – tentatia eroicului cu orice pret, dictata programatic, de sus, acum – invataturile alternative si tentatiile fara numar si nume, induse si cultivate la alte niveluri. Prezentul acelor ani a devenit, asa cum a fost, istorie. O istorie la fel de unilateral prezentata astazi, la o generatie-doua distanta, cum pe vremea aceea era prezentata istoria traita de catre generatiile, una-doua, anterioare. Sint nevoit sa fac o comparatie usor macabra: e precum diferenta dintre autopsie si disectie. Autopsia are scopul de a stabili cauza decesului. Disectia, o stim inca de la Prometeu, are drept scop analiza metodica a componentelor si functionarii unui organism. Or, la noi, organismul istoric repauzat in decembrie 1989 e supus unei continue autopsii (pe care o pot face pe alocuri si macelarii), putini fiind cei care se incumeta la o disectie metodica, precum in Lectia de anatomie a lui Rembrandt. Stim prea bine ca a fost rau. De ce a fost rau – credem ca stim.
Ce urmeaza? Virstele Jocului va ramine titlul constant al unui ciclu a carei prima carte (las in seama criticilor sa stabileasca daca e roman sau nu) o aveti pe masa. Urmeaza incercarea din partea mea de a re-crea acea epoca, in intreg spectrul ei de nuante. Repet – incercarea! In viziunea mea de acum, o trilogie care se va incheia odata cu sfirsitul stagiului militar al subiectului de Bildungsroman. Un stagiu militar ispravit in luna ianuarie 1990…