Ii amintesc aici, ca exemple pe care le consider demne de lauda, pe Nicolae Prelipceanu, in calitatea de editorialist la „Romania libera“, si pe Mircea Cartarescu, editorialist la „Evenimentul Zilei“. Cititi-le articolele despre Rosia Montana sau despre recentul episod Arafat (M. Cartarescu) si o sa intelegeti de ce avem nevoie si in afara spatiului literar de voci care conteaza.
Nu am raspunsuri ferme la aceste intrebari atit de importante, dar va pot propune sa analizam putin situatia. Care au fost cartile romanesti cu cel mai mare ecou la publicul strain in ultimii ani? Ale lui Dan Lungu: de exemplu, cea in care o femeie in virsta isi pune probleme in legatura cu viata pe care a dus-o in comunism – Sint o baba comunista! Ale Gabrielei Adamesteanu – nu mai e cazul sa va spun despre ele. Intoarcerea huliganului a lui Norman Manea, istorie personala si istorie a evreilor romani in secolul trecut, roman memorialistic care a povestit Occidentului despre Romania sub Ceausescu. Cartea lui Varujan Vosganian, in care se vorbeste in termeni neechivoci despre pogromul armenilor si despre zbuciumatul secol XX in Balcani. Simion liftnicul a lui Petru Cimpoesu, parabola a tranzitiei Romanesti. Toate astea sint carti cu atitudine. Ca sa ne citeasca strainii, cred, trebuie le spunem povesti consistente despre noi, astfel incit sa-i priveasca si pe ei. Sa priveasca – vorba mare, e adevarat – conditia umana.
Inc-odata, nu lipsita de importanta e atitudinea din viata reala. Sa nu uitam, Vaclav Havel a devenit ultra-celebru ca disident, nu ca dramaturg. Chinezul Ai Weiwei, tot ca disident, nu ca artist. Inteleg aici disidenta ca pe o modalitate riscanta de a te arata preocupat de realitatea din jurul tau.
3. Pentru ca scriitorul roman sa aiba alta imagine cred ca ar trebui ca:
a) La scoala sa se faca literatura cu adevarat, nu dictare si incadrarea literaturii in sabloane („Demonstrati ca Ion este un roman realist“). Mesajul transmis de scoala ar trebui sa fie „Studiem literatura pentru ca e frumoasa si utila: ne ajuta sa gindim liber“. Abia atunci oamenii ar constientiza cit de important este un scriitor. Va spun eu, ca fosta profesoara, ca acum nu e asa, oricit de minunat ar suna programa scolara. Dar de ce sa fim preocupati de a gindi liber cind am ajuns la concluzia ca lucrurile nu merg bine din cauza lipsei tinichigiilor…
b) Sa fie de-manelizata mass media. Orisicit de putin, aceasta conteaza enorm. In presa si la televiziunile romanesti, scriitorii apar de doua ori pe an, la tirgurile de carte, amestecati intr-un articol sau o stire grabita. In cel mai „bun“ caz, se pune reflectorul pe vreunul cind mai aflam ca a colaborat cu Securitatea. Nu, asa nu se poate nimic! Orice minuni literare ar face un scriitor, in absenta unei media responsabile si profesioniste, societatea nu va afla de el(e). Or, imaginea e problema de perceptie, scuzati truismul.
c) Scriitorii cu adevarat valorosi sa fie promovati consecvent si profesionist de edituri. E cazul lui Mircea Cartarescu, pe care Editura Humanitas l-a sustinut asa cum orice editura ar trebui sa-si sustina scriitorii. Pentru ca nu doar marele talent al lui Cartarescu l-a facut celebru, ca daca ar fi fost asa, ar fi ajuns celebru si Mircea Ivanescu.