Cind functioneaza cum trebuie, aceasta industrie de filme pline de adrenalina da serii precum Taxi (ajunsa la episodul 4) sau Transporter (trei filme in care Jason Statham bate si transporta tot ce misca), Banlieue 13 (o variatiune pe tema din Evadare din New York care a reusit sa transforme sportul parkour in senzatie mondiala) sau recentul Taken (Liam Neeson, ex agent CIA extrem de brutal, isi recupereaza fiica din miinile traficantilor de carne vie). In citeva cazuri, masina se impotmoleste si atunci rezulta filme usor de uitat precum Din Paris, cu dragoste (super-agentul Travolta si „bobocul“ Jonathan Rhys Meyers fac ordine printre teroristii din capitala franceza) sau Colombiana.
In cazul acestuia din urma, Besson zice ca avea chef sa faca „un film de actiune à la Jason Bourne, dar cu o femeie in rol principal“. E si acesta un mod de a ascunde, de fapt, o reciclare a ideilor din Nikita si Leon. Se recupereaza apoi o vedeta de la Hollywood (Zoe Saldana, spalata de culoarea albastra din Avatar), un „negativ“ din Bad Boy 2 (spaniolul Jordi Molla, ce poate fi vazut si in Che sau Elizabeth, Era de Aur), un veteran din Alias (Michel Vartan), se schiteaza o poveste de razbunare din lumea cartelurilor columbiene de droguri, se injecteaza adrenalina si actiune voit „realista“ si se filmeaza in cit mai multe locatii posibile. Rezultatul este insa prea moale pentru aceasta productie care s-ar fi vrut cu muschii la fel de tari precum cei ai lui Schwarzenegger.
Mare parte dintre filmele enumerate mai sus sint de gasit la noi pe DVD, dar nu v-as sfatui sa aruncati bani pe Colombiana, desi, intr-o seara de plictis TV, poate fi urmarit si uitat imediat dupa.
In ce priveste productiile recente ale lui Luc Besson, puteti gasi ultimele doua parti din seria Arthur si Minimosii (parte live action, parte animatie 3D), regizate de francez pe baza cartilor lui pentru copii, Arthur si razbunarea lui Maltazard si Arthur 3: Razboiul celor doua lumi. Numai pentru copii. De fapt, in tarile anglo-saxone aceste filme au mers atit de „bine“ incit, in cele din urma, au fost remontate si combinate intr-un unic film.
A naibii dragoste pe DVD
Una dintre ultimele aparitii DVD este si A naibii dragoste/Crazy Stupid Love, una dintre comediile romantice de provenienta hollywoodiana care merita vazute. O poveste romantica despre „oameni buni la suflet“, A naibii dragoste il are in centru pe un barbat de 40 de ani (Steve Carrel) a carui lume linistita si perfecta se prabuseste atunci cind afla ca sotia (Julianne Moore) il insala si care ajunge sa fie „protejat“ de un playboy tinar si atragator (Ryan Gosling).
Pe linga faptul ca A naibii dragoste este unul dintre filmele de anul trecut care chiar merita sa fie vazute, mai are si meritul de a-l aduce in lumina reflectoarelor pe un actor foarte in voga in ultima vreme, Ryan Gosling.
Canadian in virsta de 32 de ani, Gosling a debutat intii la fabrica de vedete Mickey Mouse Club, a jucat versiunea mai tinara a lui Kevin Sorbo in seria Young Hercules. Cind s-a facut mare, in loc sa ingroase rindurile masculilor sexy si usor de uitat ai Hollywood-ului, a preferat roluri serioase in filme cu mult mai putin sclipici. S-a remarcat in rol de evreu violent antisemit in The Believer (2001) si s-a specializat in roluri de „neintelesi“, reusind sa adune o nominalizare la Oscar pentru Half Nelson (2006) si doua la Globurile de Aur pentru Lars and the Real Girl (2007) si All Good Things (2010).
Si, in vreme ce presa ii numara idilele cu alte vedete, Gosling a reusit sa joace in 2011 in nu mai putin de trei filme care i-au consolidat reputatia de actor talentat – mai sus pomenita comedie romantica, filmul de (pseudo) actiune Drive, atit de bine primit la Cannes, si povestea politica a lui George Clooney, Ides of March, proaspat ajunsa pe marile ecrane din Romania.
Ultimele doua filme inca nu au aparut pe DVD. Dar cei interesati de filmografia lui Gosling il pot intilni in rol de tinar de bani gata ucigas, alaturi de Michael Pitt si Sandra Bullock, in thriller-ul Minti periculoase (2002), secondindu-l pe un Anthony Hopkins care pune la cale o crima in drama politista Ruptura (2007) sau in drama romantica din 2004 The Notebook/Jurnalul.
De remarcat ca, in perioada urmatoare, Gosling si-a rezervat roluri in viitorul film al lui Terrence Malick, Lawless, si in alte doua filme cu regizorul lui Drive, danezul Nicolas Winding Refn, alaturi de care ia lectii de muay thai pentru povestea de razbunare Only God Forgives si se pregateste pentru un remake al unui film SF cult din anii ’70, Fuga lui Logan.