Episodul povestit peste ani de dirijor biografei sale, profesoara Cecilia Burcescu, si citat in cartea acesteia A Romanian Rhapsody: The Life of Conductor Sergiu Comissiona, aparuta in 2008 in Statele Unite – si care asteapta inca o traducere in romaneste –, este extrem de semnificativ. Si ma face sa ma mai intreb odata de ce nu exista si la noi o cercetare de istorie culturala profunda, veridica si obiectiva, in locul unor lucrari aseptice si fara miza despre lumea muzicala a Bucurestiului in anii persecutiilor rasiste antievreiesti, declansate oficial in 1938 de guvernul Goga-Cuza.
Romania nu a fost, evident, rupta de restul lumii, ba chiar autoritatile timpului au manifestat adesea initiativa si zel in a urma propaganda si masurile antisemite germane, luind-o inaintea, de exemplu, Italiei lui Mussolini si Ciano.
Gindul m-a dus aici deoarece, din Italia, la 27 ianuarie, in ziua comemorarii disparitiei cu decenii in urma, in 1956, a unui mare dirijor, Erich Kleiber, prieteni mi-au trimis un extras impresionant dintr-o scrisoare adresata de el conducerii Operei La Scala la sfirsitul lunii decembrie 1938; un document ce merita cunoscut.
Erich Kleiber, care urma sa inceapa repetitiile la Milano, in vederea celor citeva spectacole pe care le contractase, cu Fidelio, opera lui Beethoven, programate pentru martie 1939, anunta brusc ca inceteaza orice colaborare cu La Scala. Intregul episod, relativ putin cunoscut si rar mentionat in lucrarile istorice dedicate regimului mussolinian si politicilor sale culturale, a fost studiat si rezumat de cercetatoarea Annalisa Capristo, intr-un articol publicat in revista „Quaderni di Storia“*.
Scrisoarea lui Erich Kleiber determinata de „campania antievreiasca din Italia“ era adusa la cunostinta lumii de o depesa United Press, reluata la 30 decembrie de cotidianul „Washington Post“:
„Tocmai am aflat ca usile Teatrului La Scala vor fi inchise pentru cetatenii dumneavoastra evrei. Muzica este facuta pentru toata lumea, asemenea soarelui si aerului. ssubl. mea, V.E.t Cind aceasta sursa de consolare, atit de necesara in aceste timpuri grele, ii este interzisa vreunei fiinte umane – si cu atit mai mult fiindca apartine unei religii si rase diferite – nu pot sa mai colaborez, fie in calitate de crestin sau de artist“.
Reactia lui Erich Kleiber – pentru cei care nu stiu, dirijor austriac, nascut in 1890, celebru deja in anii ’30, devenit cetatean argentinean, dupa ce emigrase in America de Sud, urmare a demisiei in decembrie 1934 de la conducerea Operei de Stat din Berlin, pe care o dirijase timp de 11 ani, in semn de protest fata de politica nazista – nu venea pe un teren gol. Legislatia rasista, promulgata de guvernul italian in septembrie-octombrie 1938, dupa „Manifestul referitor la rasa“ publicat de Mussolini, incepuse sa-si faca simtite efectele cu eficacitate si in viata muzicala. Cum nota cu mindrie un ziar florentin al familiei Ciano, „anul acesta, cu voia lui Dumnezeu, au fost exclusi atit din stagiunea simfonica, cit si de la sFestivalult «Maiul Muzical» solistii, dirijorii, interpretii, compozitorii si regizorii de rasa evreiasca…“.
Masurile afectasera si muzicienii de La Scala, inclusiv o personalitate cunoscuta cum era pe atunci Vittore Veneziani, dirijorul corului, pe care il conducea din 1921. In ajunul sosirii lui Erich Kleiber la Milano, la inceputul lunii decembrie, La Scala le cerea abonatilor evrei ai Operei sa inapoieze biletele platite pentru stagiunea ce tocmai incepuse.
Evident, gestul lui Erich Kleiber nu a schimbat in esenta situatia. Dirijorul, anunta conducerea operei, avea sa fie inlocuit cu unul german, de origine „ariana“, precizare odioasa in sine, menita sa-l descalifice pe Kleiber. Cu o eschiva la fel de lasa se anunta si ca evreilor le-ar fi interzise doar abonamentele la stagiune, nu si achizitionarea de bilete pentru un spectacol anume. Ramine faptul ca dirijorul austriac, s-ar putea spune asemenea lui Arturo Toscanini, a fost, in felul lui, „un drept intre popoare“. Si ca, dincolo de calitatile lui morale, merita sa fie cunoscut de generatiile mai tinere pentru calitatile sale muzicale exceptionale, ilustrate, intre altele, de inregistrarile simfoniilor lui Beethoven si ale citorva opere, printre care si Fidelio de Beethoven, reeditata dupa benzile originale ale unui concert de la Köln, de casa germana Koch-Schwann, in 2001.
*Annalisa Capristo, La Scala, gli ebrei ed Erich Kleiber. Una vicenda antisemita del dicembre 1938, in „Quaderni di Storia“ n. 67 (2008), pp. 206-220