Pasolini este altfel, la nivel existential si cultural, este profund intempestiv si prin aceasta – asa cum rezulta in mod exemplar din Scrierile corsare – se afla mereu in lupta cu vremea sa si cu semnalele cele mai demodate ale progresului. Cert e ca Pasolini este un intelectual de tip rar in Italia, daca nu chiar unic, prin dorinta sa de a fi in mijlocul lucrurilor, de a se implica personal in ele, nefiindu-i niciodata de ajuns sa le interpreteze si sa le povesteasca.
De aici si unicitatea filmelor si a operei sale literare si eseistice, forme artistice atasate obsesiv de teme eterne si generale cum ar fi destinul Omului, imanenta Realitatii, mitul Naturii si al Istoriei, sensul sacru al vietii si al mortii. Teme pe care Pasolini le considera drept momente inevitabile ale prezentului, cu care se confrunta si pe care le infrunta. Cu precadere pentru aceasta pozitie a sa, Pasolini a fost uneori considerat poet de opozitie, scriitor „corsar”, tovaras de drum incomod si suspect, pina la a constitui un „caz politic” national, si nu numai.
(Fragment din Visul si minia lui Pier Paolo Pasolini de Piero Spila, text inclus in editia romana a Scrierilor corsare)
„Pasolini apare pe scena literara si culturala italiana inca de foarte tinar, la jumatatea anilor ’50, si de atunci nu o mai paraseste, traversind-o si ocupind-o in mod rasunator, adesea in chip de protagonist, pina in anul mortii sale, 1975, si chiar mult timp dupa aceea. Intr-adevar, la mai bine de treizeci de ani de la sfirsitul lui violent se vorbeste in continuare despre el ca despre un protagonist al timpului sau si se discuta despre ideile si provocarile sale cu o pasiune citusi de putin imblinzita. Moartea lui este o rana necicatrizata, o pierdere pe care, din fericire, societatea italiana contemporana nu a reusit inca s-o metabolizeze.”
„Ultimul film al lui Pasolini, Salo sau cele 120 de zile ale Sodomei, este proiectat in avanpremiera la Paris, pe 22 noiembrie 1975. Cu numai 20 de zile inainte, in noaptea de 2 noiembrie, viata lui Pasolini fusese frinta pentru totdeauna in portul de la Ostia, la citiva kilometri de Roma. Prin acea moarte, s-au frint si vena creativa si gindirea unuia dintre cei mai mari autori de dupa al Doilea Razboi Mondial.”