— Nu, stai linistit, e in regula. Am zis oricum tuturor sa fie cu 40 de minute inainte de ora reala, ca sa evit intirzierile.
— Aaaa... Corect, da, uitasem... N-am mai lucrat de mult impreuna. Am uitat ca asa faci tu. Aia de la HBO nu ti-au schimbat tabieturile.
— Ba le-am schimbat eu pe ale lor. Voiam sa mai vorbim un pic despre cum filmam. Pina termina baietii de pus luminile si trav-ul.
— Cum vrei tu filmam. Tu esti regizorul. Eu tin camera. Tu zici si eu execut.
— Stii ca lucram in regim de teatru, ca nu pot sa dau stop. O sa trebuiasca sa fii cu un ochi la mine, un ochi la personaje si un ochi in obiectiv.
— Trei ochi. Specialitatea mea.
— O sa-ti mai dau indicatii din mers. Tre sa te prinzi rapid.
— Hai ca nu-i prima oara.
— Da, dar la asta sint foarte multi bani in joc.
— Bine, stiu. Stai linistit, ca-l facem sa iasa bine.
— Ok. M-am mai gindit un pic la cum ar trebui sa fie…
— Pai ziceai ceva de Tarkovsky.
— Da… o sa incepem totul in cheia lui Tarkovsky… Dar, dupa… De fapt, o sa avem citeva travlinguri lungi la inceput. De deschidere. Ca in Nostalgia. Monteaza baietii sina acuma, si va trece liniar prin fata multimii. Apoi cadre statice, un contra plonje pe chipul nasei, sa-i dam o valoare din asta simbolica, falica, de ce nu? Ca asa e, e cam bitchy tipa. Eventual, daca o prinzi si intr-un contre-jour pe una din ferestre, e perfect. O gasesti tu, ca esti bun. Mama sa fie gen Madonna renascentista, iar pe tata sa-l avem mult in cadre strinse, la gros plan. Tatii isi reprima emotia, ca sa nu arate ca sint slabi. Oricit se va chinui sa ascunda, daca-l luam la gros plan o sa-i vedem lacrima din git garantat. Preotul, iarasi, foarte important. O sa te dai prin spatele lui, de jos cumva, si sa tragi niste planuri intregi de dupa fusta. Fusta sa-ti stearga cadrul. Si amorse de preot. O sa insistam si pe miinile lui. Tipul e foarte ok, am vorbit cu el, poti sa-i faci semne sa se dea mai in dreapta, mai in stinga, cum vrei. Colaboreaza. Chiar, sa nu uit: te urci sus la balcon si-mi tragi un plonje cu masa si cazanul. Asta acum, rapid, pina incepe filmarea. Bun!
— Ok. S-a notat.
— Bun… Din momentul scufundarii… sau chiar pina atunci, cumva, sa trecem intr-un fel de Lars von Trier kind of shit, intelegi? Bagi camera din mina cit incape. Tremuratul imaginii sa fie asemenea fiorului de emotie de pe sira spinarii. Cumva, ca in Breaking the Waves. Si pastram un pic din contra-plonje-urile de la inceput, ca sa nu rupem stilul. Sa fie din acelasi film. Coerenta. Mama si iar mama. Un pic de tata. Si nasa. Si gata. Figuratia mai putin. Ii tragem separat.
— Super. Si copilul?
— Copilul o sa fie infofolit tot timpul si mascat de oameni. N-ai acces la el. Uita-l. Daca ceva nu merge bine, la final mai tinem oamenii pe loc si reluam citeva cadre.
— Perfect!
Dumneavoastra sinteti cu filmatul? Haideti mai repejor ca am vorbit cu doamna procurora si sint pe drum. Trebuie s-ajunga. Hai mai repede ca sa prindeti si intrarea masinilor in curtea bisericii. Fuguta, fuguta! Ca trece botezul si daca n-ati prins toate momentele va maninca doamna procurora.