Cleopatra a reprezentat apogeul unei perioade in care povestile epice inspirate de Antichitate erau la mare moda. Genul „peplum“ (asa cum era cunoscut in Europa) sau „spada si sandale“ (in SUA) furnizase subiecte cinematografului inca din primii ani de viata ai celei de a saptea arte, insa era atotprezent in deceniile 5 si 6 cind au fost realizate zeci de astfel de productii, de la afaceri cu buget extrem de redus pina la mari productii hollywood-iene, avind pe generic „crema“ vedetelor americane.
Nume grele precum Charlton Heston, Yul Brynner, Richard Burton sau Peter Ustinov isi facusera deja „stagiul“ in peplum-uri. In 1956, Richard Burton il interpretase pe Iulius Cesar, patru ani mai tirziu, Ben Hur, cu Charlton Heston in rolul titular, stringea 11 premii Oscar si o avere din incasari, iar in 1960, Stanley Kubrick semna celebrul Spartacus, cu Kirk Douglas si Laurence Olivier.
Toate aceste productii au fost costisitoare – Cleopatra insa i-a depasit pe toti si poate reprezenta si azi o culme a excesului, desi, initial, intregul proiect a fost gindit ca o masina de facut bani, si nu ca una de tocat bani.
Asta fiindca studiourile Fox, la sfirsitul anilor ’50, numarasera citeva filme extrem de dezamagitoare ca incasari. Sefii au cerut imediat gasirea in arhiva a unui film care sa fie refacut si sa aduca bani. Acesta a fost unul dintre primele filme dedicate faimoasei regine egiptene, Cleopatra cu Theda Bara, un mare succes Fox din 1917.
Scaparea de sub control in asa hal a unei superproductii nu era un lucru nou, dovada ca nici contabilii Hollywood-ului nu invata din greseli. Cam la fel se intimplasera lucrurile si la realizarea lui Ben Hur, cel din 1925, care, cu costuri de 3,9 milioane de dolari, ramine probabil cel mai scump film mut realizat vreodata. In cazul Cleopatrei, tot ce se facuse prost in 1925 a capatat noi si nebanuite dimensiuni care au dus studiourile Fox pina pe buza prapastiei financiare. Una peste alta, filmul ramine una dintre cele mai costisitoare productii realizate vreodata, costind la vremea respectiva 44 de milioane de dolari – ceea ce ar insemna 297 de milioane la valoarea dolarului din 2007. S-au aruncat enorm de multi bani pe toate excesele posibile, de la productie scapata complet de sub control la fite de star. Liz Taylor a fost prima vedeta care a primit, odata cu acest film, suma de 1 milion de dolari pe rol – avea sa cistige in cele din urma 7, ceea ce ar insemna in banii de azi aproape 30 de milioane. N-ar trebui uitat nici faptul ca angajati ai studiourilor Cinecitta din Roma (unde s-a turnat o parte din film) au furat obiecte, costume si elemente de decor in valoare de alte citeva milioane.
Un film scump, dar de succes
Dupa toata aceasta frenezie a risipei si in ciuda majoritatii criticilor, filmul s-a dovedit un succes: a primit 9 nominalizari la Oscar (a cistigat 4) si a fost unul dintre campionii la box-office, aducind numai din SUA 48 de milioane de dolari. Insuficient pentru Fox, care din acesti bani a vazut cam 26 de milioane, adica jumatate din costurile de productie.
Adevarul este ca acest Cleopatra nu s-a dovedit a fi dezastrul financiar de care vorbeste lumea. El si-a recuperat banii, mai incet, e drept, din incasarile de peste hotare. Paguba a fost acoperita in 1973 cind Fox au vindut pe 5 milioane drepturile de difuzare TV, dupa care nu au mai facut publice veniturile generate de film. La nivelul anului ‘63 insa, rezultatul friza catastrofa si studioul a fost silit sa ia masuri drastice de reorganizare a productiilor, chiar sa vinda 300 de acri de teren. Situatia financiara s-a redresat abia dupa un an, dupa succesele succesive ale filmelor Ziua cea mai lunga si Sunetul muzicii (care costase, de exemplu, numai 8,2 milioane).
Povestea cu Cleopatra a avut citeva consecinte. A atras atentia marilor studiouri asupra pericolelor acestor excese, obligindu-le sa reconsidere felul in care trebuie gindita o productie. Le-a cam dezgustat de superproductii, desi numai dupa un an avea sa fie lansat Caderea Imperiului roman. A dat o lovitura de gratie productiei de peplum-uri din Italia caci, in urma americanilor care au aruncat cu bani in timpul realizarii Cleopatrei, toate costurile de productie din Italia au crescut uluitor.
Pe un altfel de plan, Liz Taylor si Richard Burton au inceput celebra lor relatie de dragoste/ura care avea sa alimenteze presa tabloida si legenda marilor vedete.
De asemenea, Cleopatra a furnizat subiectul unei capodopere a benzii desenate caci, in acelasi an, Rene Goscinny si Albert Uderzo au realizat albumul Asterix si Cleopatra in care nu au pierdut ocazia sa ia peste picior megalomania productiei hollywood-iene, anuntind cu malitie ca este „cea mai mare istorie desenata vreodata“ pentru care s-au consumat 14 litri de tus, 30 de pensule, 62 de creioane cu mina moale, 27 de radiere, 366 de halbe de bere etc.