Ecouri si marturii numeroase la acel volum, venite in special din partea elevilor sai – intre care nu putini din Chisinau – si, mai ales, o descoperire socanta de arhiva au determinat-o pe autoare sa aprofundeze cercetarile. Iar insistenta i-a fost cumva rasplatita si a devenit acum substanta unui al doilea volum, tot bilingv, aparut in urma cu vreo zece zile, tot in regie proprie, la Highland Park, Illinois*.
Gratie unei publicatii a celebrului Memorial de la Moscova, fiica artistului regasea numele tatalui ei intre cele ale victimelor stalinismului: Azrikan Arnold Grigorievici, aflat la Habarovsk, era arestat de securitatea sovietica la 6 februarie 1933, invinuit de incalcarea articolului 58-10 din Codul Penal al Republicii Socialiste Federale Sovietice Ruse, sentinta fiind data trei zile mai tirziu: „Cazul penal inchis, acuzatul eliberat din detentie“.
Intr-un text-marturie emotionant, Dina Azrikan povesteste ca, in momentul citirii scurtei informatii despre tatal ei, „lumea i s-a intors complet pe dos, vizualizind, intr-un scurt moment, intreaga lui viata, mutarile la nesfirsit dintr-un oras in altul, diversele opere, premierele fericite si tristetea luarilor de ramas-bun. Memoria mi-a adus la suprafata, intr-un flash luminos, fragmente din conversatiile parintilor mei, soapte, lucrurile spuse pe jumatate… Am inteles atunci ca doar o clipa a stat intre mine si descoperirea unui secret tinut si luat cu ei in uitare de parintii nostri“.
Dosarul securitatii sovietice din Siberia, obtinut in 2009, dupa numeroase insistente si corespondenta expediata in Rusia, era mai mult decit lamuritor pentru „pacatul“ ce avusese sa-l urmareasca pe artist intreaga viata, transformindu-l peste decenii intr-un nume aproape anonim al istoriei oficiale a muzicii sovietice (si, fie spus, si a celei din R. Moldova, unde istoria Operei din Chisinau, publicata de Aurelian Danila, abia in 2008 il aminteste in treacat!).
Comitetul Securitatii statua, „dupa ce a auzit cazul impotriva tovarasului Azrikan, care este acuzat de intreruperea la 21 noiembrie 1932 a spectacolului Dezastrul sde V. Femelidit si neprezentarea la lucru pentru spectacolul cu Madama Butterfly, la 28 decembrie 1932: 1. Tovarasul Azrikan a comis in mod clar o actiune de dezorganizare… O asemenea actiune este inacceptabila… deoarece comportamentul sau anarhic a stimulat posibilitatea unui astfel de comportament din partea celorlalti lucratori sub un pretext similar, ceea ce contravine metodei sovietice de combatere a neregularitatilor din procesele industriale. 2. Tovarasul Azrikan, neprezentindu-se la lucru la 28 decembrie, a subliniat si mai mult tendintele lui individualiste. Refuzul lui de a urma dispozitiile date de administratia teatrului a fost un exemplu de comportament indisciplinat la locul de munca“. (Evident, ineptiile redactiei textului sint redate conform actului Securitatii sovietice.)
Printr-o minune s-ar putea spune, dar era inainte de declansarea marilor epurari staliniste, Arnold Azrikan, care nu era membru al partidului comunist, scapa atunci de pedeapsa teribila a incalcarii art. 58, „agitatie si propaganda antisovietica“. Scapa cu „o mustrare severa“, inclusa insa in cartea sa de munca, cu un act de condamnare expediat tuturor Operelor din Uniunea Sovietica si cu o decizie de a-i fi cercetata „de organele competente“ acuzatia de „lipsa de fiabilitate politica“, delatiune inclusa intr-o telegrama trimisa Securitatii de la Habarovsk de Opera din Odesa, unde lucrase anterior.
Va veti intreba in ce a constat „agitatia antisovietica“ incriminata? Arnold Azrikan o explica pe larg intr-o marturie pe opt pagini manuscrise, redactata la cererea anchetatorilor sai: „…in timpul spectacolului Dezastrul, temperatura pe scena a fost de 4ºC, iar a cinta la astfel de temperaturi nu este posibil. Am cintat actul intii, dar am fost patruns atit de tare de frig, incit nu a mai fost posibil sa-mi controlez coardele vocale…“. Un episod aproape similar se petrecuse la premiera cu opera lui Puccini unde, desi bolnav in pat, Azrikan fusese fortat de directia teatrului sa apara in scena la primele patru spectacole, la al cincilea refuzind sa mai cinte…
„Mustrarea severa“, acuzatia de „lipsa de fiabilitate politica“, la fel ca si refuzul pe parcursul intregii vieti de a intra in partidul comunist l-au condamnat pe marele tenor sovietic, daca nu la tacere, la o viata chinuita, cu vesnice peregrinari in operele republicilor sovietice, umilinte din partea functionarilor de partid, refuzul de a i se permite sa cinte pe marile scene, atit la Moscova, cit si in strainatate, boicotarea oricarei inregistrari audio. Tot ce se mai pastreaza astazi sint… doua cintece populare ucrainene, pe un disc realizat in conditii primitive, la sfirsitul anilor ’30 si un scurt extras dintr-un film, o arie din Paiate…
Din nou constatarea Ainsi va l’histoire si, poate, indemnul de a traduce o asemenea marturie si istorie remarcabila din lumea operei, in relatie si cu cea din Moldova, scrisa de fiica lui Arnold Azrikan.
*Dina Azrikan, Arnold Azrikan. Vozvrascenie na avanstenu/Curtain Call. [Highland Park, Illinois], 2012, 108 p.
Galerie foto
