Politicile cu parfum de propaganda si efecte incerte nu sint insa specifice doar regimurilor comuniste. Le intilnim adesea chiar in casa noastra europeana, adica la Bruxelles, de unde emana din cind in cind diverse hotariri stupide, ce dovedesc ca mintea birocratilor functioneaza la fel, kafkian, indiferent de regimul politic existent.
O buna dovada o constituie recenta directiva europeana, care impune ca proaspetii tati sa fie obligati sa isi ia o luna de concediu de paternitate in decursul primului an de viata al copilului, inlocuind-o astfel pe mama. (Sau invers, desigur, in cazul in care tatal s-a decis sa stea el si sa alapteze copilul in acel prim an.) Scopul anuntat al acestei masuri este acela de a impune o participare cit de cit echilibrata a ambilor parinti la cresterea copilului – adica, asa cum pricepe oricine, de a il responsabiliza si pe tata, presupus neglijent sau nepasator.
Banuiesc ca birocratii ce au conceput, elaborat si aprobat o asemenea directiva nu au copii sau, daca au, nu au avut niciodata grija de ei – nici ei si (zic cu minie proletara) nici sotiile lor, ci vreo dadaca africana sau est-europeana. Altfel ar sti ca, indiferent care parinte decide sa intre in concediu de maternitate/paternitate, intr-o familie normala tatal si mama au grija in comun de propriul copil. De obicei, cind vine de la munca, tatal preia o parte din sarcinile mamei si se ocupa de odrasla lui – ba chiar o face cu bucurie si abia asteapta acel moment. Sarcinile cresterii unui copil se impart intre soti in mod eficient si nu e nevoie de o directiva europeana pentru a face asta. Si tot de obicei tatii nu pot alapta cu nici un chip in primul an de viata al copilului, oricit concediu de paternitate ar avea. Nu pot si gata: aici egalitatea intre sexe nu functioneaza.
Pe de alta parte nu e mai putin adevarat ca destui politicieni europeni de azi au supt politic in tineretea lor la tita socialista, ba chiar la cea maoista, iar principiile acelei doctrine pentru care nu exista imposibil le-au modificat definitiv gindirea. Altfel nu s-ar fi gindit sa lanseze o asemenea masura, care, pe linga penibilul ei, discrediteaza – ca orice stupiditate marunta cu potential de scandal – un proiect de anvergura cum este Uniunea Europeana, punind la indoiala discernamintul functionarilor ei. Mai mult, directiva reprezinta de fapt o intruziune in spatiul privat al familiei, unde de obicei sotii isi impart sarcinile prin comun acord, fara sa aiba ochiul de Big Brother al Uniunii Europene strecurat sub cearsafuri.
Imi imaginez acum o scena cu un militar din trupele europene de mentinere a pacii intr-un stat african sau din Orient care se prezinta la superiorul sau si il anunta ca trebuie sa plece o luna acasa, fiindca legea il obliga sa schimbe scutecele copilului sau in virsta de citeva luni. Si mai pot sa-mi imaginez si altele, fiindca, la fel ca multi alti oameni cu bun-simt, sint tentat sa ma gindesc la realitatea concreta din spatele unor legi abstracte. Daca n-as fi avut astfel de porniri, m-as fi facut functionar european. Am eu in cap o lege despre drepturile gindacilor de bucatarie si egalitatea de sanse intre cei rosii si cei negri.