Filme romanesti
Ultimul corupt din Romania are mult mai putina verva decit Poker. A se intelege prin asta o anume insufletire in vulgaritate care probabil se datora faptului ca Poker pleca de la o piesa de teatru care facuse deja cariera pe scena. Acum, din cit de lesinata e povestea, cit de dezumflata virulenta maestrului si cit de mare entuziasmul interpretilor, ai zice ca regizorul n-a vrut decit sa continue Poker cu orice chip. Nu te mai enervezi, doar te plictisesti. In alta cheie e Ceva bun de la viata, pentru care Dan Pita a cistigat bani de la CNC in 2007 (de fapt, toate cele trei filme romanesti au fost finantate de stat). O drama despre soarta trista a tinerilor din Romania, lipsiti de perspective. De fapt, o poveste subdezvoltata (scrisa de Rasvan Popescu si Alex Molico), cu interpretari amatoristice (chiar daca cei doi debutanti din rolurile principale, Corneliu Ulici si Dragos Dumitru, sint mai rasariti) si cu un aer de film nouazecist in care mizerabilismul se impleteste cu spiritualitatea gen biserica aparuta dintre ape. (Si Titel Pangica, eroul lui Nicolaescu, vrea sa ridice o biserica plutitoare la Lacul Morii! Ca intotdeauna, marile spirite se intilnesc.) Mama ei de tranzitie!?! (semnele de exclamare si interogatie nu ne apartin) se situeaza si el intr-o tranzitie eterna. Cei trei cineasti traiesc intr-un clopot de sticla si au impresia ca fac cinema. Poti sa-i pui alaturi de “colegul” lor, francezul Michel Hazanavicius, care anul trecut a facut un film mut si alb-negru pe cit de modern pe atit de clasic?
Un film proaspat si reconfortant
Nu gasesc un termen de comparatie. The Artist (poate ar fi fost mai bine daca titlul ar fi ramas in engleza pentru ca asa l-a vrut Michel Hazanavicius, ca sa rimeze cu Hollywood-ul) e un film pe cit de “feel-good” pe atit de destept. El poate avea priza la publicul larg pentru ca, desi mut si alb-negru, e un love story care functioneaza perfect, dar in acelasi timp demonstreaza ca vechiul este noul nou. Povestea vedetei filmului mut George Valentin (combinatie de Douglas Fairbanks si Errol Flynn) pentru care aparitia sonorului inseamna inceputul sfirsitului e, in fond, o poveste de dragoste asa cum ne-a obisnuit Hollywood-ul. Peppy Miller, tinara actrita descoperita de Valentin, il va salva prin dragostea ei pe actorul care ajunge sa-si arda intr-un gest de disperare filmele (ca George Melies). Nostalgic, tandru cu vechiul Hollywood, The Artist nu are nimic din aerul facut al unui film care imita o pelicula de epoca. El te invita sa-l iei drept un film de epoca. Iar cind esti bine infipt in miezul conventiei, citeva mici translari spre prezent – deloc intelectualoide sau fortate – pun povestea in context (rama in rama; basca, vedem si secvente dintr-un film cu George Valentin, deci ramele se multiplica). Michel Hazanavicius ne arata ca progresul e inevitabil, dar o face folosindu-se de toate conventiile, inclusiv tehnice, ale unui film de epoca. Paradoxal, The Artist e proaspat si reconfortant in aceeasi masura in care iti da senzatia ca te-ai intors la vremea bunicii. Si, ca si My Week with Marilyn, e pe cit de nostalgic pe atit de egotic. Daca iubesti cinematograful il accepti cu totul.
Artistul/The Artist, de Michel Hazanavicius. Cu: Jean Dujardin, Berenice Bejo, John Goodman
Ceva bun de la viata, de Dan Pita. Cu: Corneliu Ulici, Dragos Dumitru, Anastasia Dumitrescu
Ultimul corupt din Romania, de Sergiu Nicolaescu. Cu: Horatiu Malaele, Vladimir Gaitan, Ion Ritiu
Mama ei de tranzitie!?!, de Cristina Nichitus. Cu: Cecilia Barbora, Mihai Bisericanu, Vasile Muraru
Galerie foto
