Unul din semnele evidente de prost management mi s-a parut procesul de inlocuire a vechilor cutii postale. (Sigur, poate ca e vorba de o afacere cu dedicatie pentru vreo firma privata, iar atunci e vorba de un bun management, dar in dauna Postei Romane.) Oricum, nu se poate sa nu fi remarcat la un moment dat, prin anii 1990, ca acele cutii postale din metal de pe strazile oraselor au fost inlocuite cu niste containere din plastic portocaliu de o calitate indoielnica, care asigura inviolabilitatea corespondentei la fel de bine ca un sac de polietilena legat de un stilp. Am vazut multe astfel de cutii rupte, incendiate, cu incuietorile stricate sau pur si simplu semideschise. Una din ele, cu usa pur si simplu smulsa, devenise cos de gunoi stradal.
Probabil ca noile cutii trebuie inlocuite intr-un ritm accelerat, iar daca inlocuirea lor cade in sarcina vreunei firme particulare, lucrurile sint clare. In sensul romanesc al cuvintului. Daca nu, ramine cum spuneam: proasta administrare, gindire manageriala superficiala, solutii incropite.
O alta initiativa novatoare a Postei Romane a fost, prin 2003, schimbarea codurilor postale ale localitatilor si ale strazilor din orasele mai mari. A fost un intreg tam-tam, cu apeluri imperative si slogane exortative, care clamau ca totul devine mai simplu, iar de-acum scrisorile si coletele vor ajunge exact unde le trimiti – de parca inainte nu prea ajungeau (si chiar daca ar fi fost asa, ce companie se lauda ca pina atunci folosea un sistem prost?). S-au tiparit trei volume cu noile coduri, in nu stiu cite mii sau zeci de mii de exemplare, s-au platit campanii de promovare a noii masuri in presa, la radio, la TV, si cite altele nu s-au mai facut!
Recunosc, la inceput am avut indoieli. Cind vezi ca la o strada mai lunga exista de-acum trei-patru coduri diferite, pentru numerele pare, pentru numerele impare, pentru numerele pina la 100, pentru numerele de peste 100, parca ti-e teama sa nu gresesti. In Romania sint mii de chitibusuri birocratice, parca anume facute ca sa le incurci si sa tragi apoi ponoasele. Fiindca tu, cetateanul, clientul, n-ai fost atent cind ai scris noul cod, mai simplu, din sase cifre, ori nu l-ai gasit pe cel potrivit, fiindca la posta nu mai aveau volumul cu codurile Bucurestiului sau, daca il aveau, ii lipseau citeva zeci de pagini. Tu ai incurcat Posta Romana, care a vrut sa te ajute.
M-am inselat. Lucrurile au devenit mai simple. Mult mai simple. Volumele acelea cu coduri au disparut cu totul. Codurile postale au devenit o simpatica joaca. Acum, daca te duci la posta si intrebi codul unei strazi oarecare, ti se spune cu seninatate: “Nu-i nevoie. Scrieti doar adresa, strada si numarul, si e in regula”. In regula? Si-atunci pentru ce s-a consumat atita energie cu crearea noilor coduri, cu campania de promovare, cu tiparirea volumelor de care nu mai e nevoie? Cit s-o fi cheltuit cu intreaga operatiune? Cite resurse umane si financiare s-au dus pe Dimbovita? In mod sigur mai multe decit o simpla declaratie: “De acum inainte nu mai e nevoie de coduri postale. Avem un personal bine pregatit, care asigura…” etc., etc. Dar de ce sa faci lucrurile simplu fara sa strici o circa de bani?
In fine, nu pot sa nu ma intreb cite dintre companiile de curierat si cite servicii postale private de azi sint in proprietatea unor fosti sefi, mai mari sau mai micuti, de la Posta Romana. Fiindca asa s-ar explica de ce lucrurile merg prost “la stat”. Si de ce de-acum incolo vor merge si mai prost.