Stop-cadru (1): un “prosper” om de afaceri de la noi este arestat pentru afaceri dubioase cu petrol, bara, achizitii publice, bara, transferuri de fotbalisti, bara, ce mai doriti si va mai amintiti din scandalurile ultimilor ani. Zeci de oameni angajati in televiziuni stau, zi si noapte, in asteptarea unei declaratii “in exclusivitate” a celui incatusat. Daca am da pe “pause”, ca atunci cind urmarim un film pe DVD, am vedea ca toti cei care “lucreaza la caz” fac acelasi lucru: asteapta un semn din partea domnului E.T., amortit de-a binelea intr-o celula. Impricinatii sint precum radiatiile luminoase ale spectrului vizibil: se comporta la fel, de la primul producator la ultimul reporter. Nici unul dintre cei mentionati nu se gindeste ca stirea adevarata nu e arestarea domnului E.T.; nu, nu este nici posibila sa declaratie senzationala si “in exclusivitate”. Jurnalismul nu inseamna sa vinezi declaratii “soc”, ci sa sapi in spatele aparentelor.
Stop cadru (2): Romania a cazut, rapusa de zapada. Reporterii merg, ca medicii din MASH, cu elicoptere la fata locului. Vorbesc cu oamenii, adauga vreo citeva coarde in plus la mandolina care, patetic, le deplinge soarta. Nici unul – dar absolut nici unul! – nu se gindeste sa caute explicatia dezastrului. Zapada a cazut din cer, cum ne-am putea noi permite sa ne indoim de cer, de domnul primar, de domnul prefect, de domnul presedinte de consiliu judetean, de firmele care au fost de mult platite sa-si scoata oamenii si plugurile si camioanele pe teren?
Stop-cadru (3): femeia de serviciu gaseste, intr-o buna dimineata, un dosar sub presul redactiei. I-l inmineaza domnului redactor-sef, care, cu un canibalic instinct de jurnalist, pune mina pe telefon si-l cheama in birou pe cel mai apreciat reporter al sau. Ii spune: “Ai aici toate datele, scrie o ancheta!”. Domnul reporter de “investigatii” se executa si produce, fara a da macar un telefon de complezenta sau a cauta pe “goagal”, un text “memorabil”.
Ma doare mina sa scriu urmatoarea propozitie: relatiile publice au ajuns sa invinga jurnalismul. Cauza acestui fapt nu este fenomenala abilitate a celor ce lucreaza in PR, ci inconstienta criminala a celor care cred ca necesara si suficienta conditie pentru a te declara “om de presa” e sa tii un microfon in mina stinga si-o cafea in cea dreapta.