O explicatie general acceptata e aceea ca lectura ramasese una din putinele forme de divertisment: televiziunea nu mai exista (adica nu mai conta ca exista), barurile si cafenelele se inchideau la ora zece seara, discotecile erau rare si aveau program chiar mai scurt decit barurile, nu existau nici internetul, nici jocurile pe computer, nici alte forme de divertisment. Acum, cind romanii au acces la atita entertainment de nici nu-l pot duce, e normal sa se fi indepartat de lectura.
Asa este… dar doar partial. Am mai spus-o si altadata: cei care au renuntat la lectura in favoarea clubbing-ului, a jocurilor video sau a talk show-urilor (altfel infecte) de la televiziunile romanesti de azi nu constituiau – nu aveau cum sa constituie – nucleul tare al publicului cititor. Nu cred ca sint multi cititori care au renuntat la Tolstoi, Preda sau Graham Greene in favoarea mistocarelilor lui Mircea Badea sau Radu Banciu. Nici ca toti cei citeva mii de pasionati de poezie joaca acum Warcraft. Si chiar daca numarul celor convertiti la noile forme de petrecere a timpului liber ar fi mare, nu cred ca e suficient de mare ca sa justifice disparitia masiva a cititorilor de literatura. Imi pare rau ca nu exista (sau nu stiu sa existe) un studiu sociologic comparativ asupra timpului alocat lecturii in ultimii douazeci de ani, dar imi permit sa banuiesc ca, daca i-am scadea din totalul cititorilor de dinainte de 1990 pe cei ce citesc azi, scaderea ne-ar da un rest consistent si neexplicat.
Hai sa aducem in discutie si citeva numere. Astazi in Romania un volum de proza care ajunge la un tiraj de doua-trei-patru mii de exemplare este considerat un succes. La zece mii de exemplare pot visa doar foarte putini autori – si nu vorbesc doar de autorii romani. O suta de mii de exemplare vindute reprezinta un ideal, o fata morgana, un Graal al scriitorului roman contemporan.
Sigur, fiecare volum vindut inseamna mai mult de un cititor (doi, trei, patru) si putem lua in calcul si bibliotecile, dar diferenta fata de perioada prerevolutionara tot ramine semnificativa. Un numar nedefinit de cititori a disparut pe undeva, precum cele zece triburi pierdute ale lui Israel. Citi sa fi fost: cincizeci de mii, zece mii, cinci mii? Sau doar vreo doua-trei mii? Greu de spus. Dar citeva mii de cititori in plus ar face diferenta dintre lamentatiile explicabile de azi si un optimism activ, cum n-am mai vazut de mult.
Iar pentru ca lucrurile sa devina si mai dubioase, amintesc aici ca acei citeva zeci de mii (sau, poate, doar citeva mii) de cititori n-au disparut brusc dupa 22 decembrie 1989. Dimpotriva: in primii ani de dupa revolutie edituri de toate soiurile publicau, cu si fara drept de reproducere, carti in zeci de mii de exemplare. S-ar putea chiar ca tirajele unor autori de atunci, din anii 1990 si ceva, sa fi fost mai mari decit cele din anii comunismului. Nu stiu. }in minte doar ca despre prima parte din ciclul SF Dune, aparut la Editura Nemira in 1992, se spunea ca a aparut in peste o suta de mii de exemplare. Se reedita si se publica orice, in traduceri mai proaste decit acum, adesea in editii pline de greseli de gramatica si de traducere, si lumea cumpara si citea: cumpara din librarii, de pe tarabe insirate prin piete, din anticariate si de la chioscuri de ziare.
Si-apoi cele o suta de mii de exemplare au devenit una-doua, hai trei mii. Evident, ceva s-a intimplat. Dar nu in 1990, ci cu citiva ani mai tirziu – cum o sa incerc sa explic saptamina viitoare.