O spun acum convins: avem toate aceste stari care nasc intrebari privind dedesubturile politicii pentru ca asa vrem sa credem. Pentru ca, mai ales in ultimele doua decenii, asa am aflat din filme, din ziare, din accesul la lume care ni s-a permis: in politica totul se face dincolo de ceea ce e vizibil. Iar pentru ca in fruntea tarii s-a instalat din 2004 un om care parea a vorbi cu dublu sens si a controla totul, ne-am inchipuit ca si la noi se intimpla asa. Cum altfel? Asa ar fi normal! Numai ca de mai bine de sapte ani noi ne confruntam cu o alta definitie a normalului in politica.
Cred, ajutat si de emisiunea pomenita de duminica seara, ca presedintele Traian Basescu n-a fost nicicind altceva decit un tip comun, cum intilnesti atit de multi in viata de zi cu zi, cocotat insa, tocmai pe baza acestui “naturel” in care se recunosc multi, in niste pozitii in stat. Chiar in cea mai inalta. Cred ca unii dintre noi l-am investit cu mult mai multa subtilitate decit ar putea un asemenea om sa detina. Cred ca Romania n-a mai fost condusa nicicind in istoria ei de un personaj mai lipsit de echivocuri. Iar noi am pus toate iesirile sale publice atit de necontrolate, de rusinoase uneori, pe seama unor mari interese ascunse. Ne-am inselat, asa cred acum. Ne-am inselat, pentru ca n-am putut accepta nicicum faptul ca, avind un asemenea presedinte, asta spune multe despre noi insine, ca popor.
“Claudia, nu-i asa? “ “Ha-ha-ha! “ Si iarasi: “Ha-ha-ha! “. Am fost tentat nu doar sa pun acest text sub semnul “Ha-ha-ha! “-ului, dar chiar sa umplu spatiul acestei rubrici, macar o data, cu un “Ha-ha-ha” repetat. Atit. “Ha-ha-ha! “ Si iarasi: “Ha-ha-ha! “. De la inceputul pina la sfirsitul articolului, asezat cu grija in paragrafe, un “Ha-ha-ha! “ ce da senzatia ca nu se mai termina nicicind. Caci, in ceea ce-l priveste pe Traian Basescu, cred ca e singura analiza care ar avea consistenta. Analiza unui “Ha-ha-ha! “ pe care l-am auzit de-atitea ori dinspre Cotroceni si care spune mult mai multe decit orice alta rostire prezidentiala. Insa publicatia in care scriu are cititori. Multi dintre ei, deja prea obositi de “Ha-ha-ha! “ ca sa-i mai obosesc si eu aici.
Altfel, n-are importanta cine e “Claudia”, cei care au urmarit emisiunea cu pricina au aflat. In afara “Ha-ha-ha”-ului, alte subtilitati demne de analiza si ras-analiza? Haida-de! A vrut sa-l puna pe Ponta prim-ministru? Haida-de! Dar analizam, analizam, analizam… Analizam spusele unui om care, in fapt, n-ar merita nici cea mai mica atentie. Doar ca intimplarea, atit de nefericita, face ca spusele acestuia sa coincida cu spusele presedintelui tarii. Si-atunci, n-avem ce face, analizam. Dar in mod normal ar exista o singura reactie demna de aceste spuse: “Haida-de, dom’le!”.
Ceva ar merita totusi analizat: de unde succesul acestui om in politica si ce ne spune acest succes? Nu e aici locul unei asemenea analize, la fel cum nu semnatarul acestui text e cea mai nimerita persoana s-o faca. Dar va veni o vreme cind il vom vedea pe-acelasi om, Traian Basescu, despuiat de imaginea de presedinte. Il vom vedea asa cum e, ca om. Nu e departe acea vreme. Si as putea paria de pe-acum: ne vom cruci. Abia atunci intrebarile de la inceputul acestui paragraf ne vor lovi, pur si simplu. Cum l-a putut vota mai bine de jumatate din electorat de doua ori? Ce fel de electorat am fost noi in acele doua rinduri?
“Ha-ha-ha! “ Niste sunete repetate, care bintuie Cotroceniul si ne bintuie pe noi. Refuz, macar aici, sa ma alatur, fie si cu intirziere de aproape o saptamina, corului de intrebari (ba chiar si raspunsuri) pline de substanta cu care taifasul lui Traian Basescu cu Ion Cristoiu a fost onorat. Strategii? Or fi fost, dar atit de stravezii incit nici n-ar merita sa fie considerate realmente “strategii”. Cuvintul e prea bun pentru contextul in care ne aflam.
Din acea emisiune, eu cred ca ar trebui sa retinem cu totul altceva. In primul rind, fireste, “Ha-ha-ha”-ul. In al doilea rind, faptul ca Traian Basescu purta cravata strimba si ca n-o mai poarta asa. In al treilea rind, faptul ca, pe cind era comandant de nava, minca la restaurante de cinci stele, nu de patru sau de trei. Iar in al patrulea rind, nimic. Absolut nimic.