“Casa parinteasca nu se vinde.” “Vintul bate, apa trece, pietrele ramin.” Citate moraliste, pline de substanta. Impresionante. Intr-atit incit, intr-un asemenea moment incarcat de seriozitate, ba chiar de solemnitate, am dat un search pe Google, dar si prin memoria proprie, “calatorind” cu ochii (si urechile) mintii pe la diverse nunti, dar si pe la alte petreceri la care am participat, spre a-i putea oferi domnului Emil Boc intru folosinta, daca vor mai aparea ocazii, alte asemenea citate profunde. Nu de alta, dar macar eu stiu ca intr-un fel, in acela masochist, intr-un viitor apropiat imi va fi dor de omul politic Boc. Asa ca as dori sa profit cit se mai poate.
In primul rind, desigur, ar fi citatele potrivite pentru situatia, extrem de plauzibila, a altor plecari din partid. Nu e cazul lui Vasile Blaga, spre exemplu, care a declarat raspicat ca se va scufunda odata cu corabia, chiar daca toti ceilalti o vor parasi. Nu la fel stau insa lucrurile cu alti membri de partid, mai “grei” sau mai “usori”, cum ar fi Cezar Preda sau Mihaela Popa, pentru care paleta de versuri e larga. Iar sugestia cea mai potrivita pentru Emil Boc ar fi ca, macar intr-o prima faza, sa-i ia pe indisciplinati cu binisorul. Sa-i atinga la sentiment, spre exemplu, cu ajutorul lui Gheorghe Gheorghiu, spunindu-le: “Dar unde dragoste nu e, nimic nu e: nici soare nu-i, nici viata nu-i. Iar eu ma simt al nimanui acolo unde nu esti tu”.
Sau, in cazul in care asemenea versuri nu-s suficiente pentru a-i convinge, presedintele P.D.-L. poate apela la strategia politica a portilor deschise, pe care a indicat-o odinioara Mirabela Dauer: “Te-astept sa vii, sa te intorci la mine. Numai aici ne va fi cel mai bine”. In treacat fie spus, tot Mirabela Dauer, ajutata de Marian Nistor, ar fi putut contribui, pe aceasta linie a vorbelor mieroase, la raminerea domnului Frunzaverde in P.D.-L., daca domnul Emil Boc ar fi avut inspiratia sa-i sopteasca versurile: “Eu, creanga ta de aur. Tu, frunza mea albastra”. Dar momentul e trecut, viitorul conteaza.
Daca strategia vorbelor dulci nu tine, niste amenintari mai mult sau mai putin voalate n-ar fi de prisos. Sigur, apelind tot la vorbe intelepte, cu iz profetic, smulse din traditia cintului romanesc. Din repertoriul lui Dan Spataru, mai intii, ar suna puternic in gura presedintelui P.D.-L. versurile: “Drumurile noastre, poate, se vor intilni vreodata! “. Spuse cum se cuvine, acestea ar putea transmite ceva frisoane catre cei ce se pregatesc de plecare. Dar, pentru ca domnul Emil Boc a apelat deja la Fuego, sa mergem si noi intr-acolo, caci o alta vorba potrivita pentru categoria de fata ne rasare tot din repertoriul acestui cintaret: “Lumea ne desparte si ne-aduna iar. Valurile vietii noastre nu mai au hotar! “. Cu asemenea zicale rostite public, cred ca sansele de a-i razgindi pe eventualii fugari cresc simtitor.
In fine, daca nici asa nu pot fi convinsi, presedintelui P.D.-L. nu-i mai ramine decit varianta de a apela la compatimirea publicului larg si la atragerea sa de partea parasitului. In acest caz, n-ar strica niste lacrimi, un suspin si, cu ajutorul lui Gabriel Dorobantu, o declaratie: “Sint ca o harpa trista, uitata intr-o gara”. De folos, in acelasi context, ar fi si Angela Similea, cea care ne-a facut cunoscute urmatoarele versuri, pe care le-ar putea prelua, public autocompatimitor, domnul Emil Boc: “Sa mori de dragoste ranita, pe lumea asta care trece si doar iubirile nu mor”…
In fine, ca sa incheiem lista de sugestii, daca nimic nu tine, iar intr-un final pina si Vasile Blaga, cel care se jura ca nu paraseste corabia, va simti ca locurile cu soare sint totusi preferabile, cu siguranta doi oameni ne vor aminti, parafrazindu-i pe cei de la Iris, “c-a fost odata P.D.-L. “. Acestia nu pot fi altii decit Emil Boc si Traian Basescu. Iar pe ei nu mi-i pot imagina plecind decit insotiti de versurile lui Vasile Seicaru, din melodia Aruncarea in valuri: “Ti-am spus de mult ca pe pamint sint rele/Ti-am spus ca marea-i capatiiul meu/Ti-am pregatit o flota scufundata/Si-o nunta, pe-un vapor de minereu”. Dat fiind ca vorbim insa de mare, de flota si de minereu, stim deja ca nu Emil Boc va recita aceste versuri, ci ele ii vor fi soptite trist de companionul sau…