“Vietii nu i se poate imputa niciodata neputinta de a-i face pe oameni mai marunti. Trebuie sa-ti scoti palaria in fata vietii si a metodelor pe care le are la indemina de a despuia un om de insemnatatea lui si de a-l goli cu totul de mindrie”, ne spune naratorul, Nathan Zuckerman, chiar din primele pagini. Si cine este in cazul de fata acest om, victima deopotriva a vietii si a lui insusi? Ei bine, el se numeste Ira Ringold alias Iron Rinn, alias Iron Man. Nu, nu e vorba despre legendarul personaj din benzile desenate, desi pentru adolescentul (si impresionabilul) Nate, Ira, uriasul cu ochelari pe care-l vazuse interpretind in fata muncitorilor sindicalisti rolul lui insusi Abraham Lincoln, tunind si fulgerind impotriva tuturor abuzurilor sociale, chiar are ceva dintr-un super-erou. Un super-erou care si in viata de toate zilele, nu doar atunci cind urca pe scena sau interpreteaza roluri la radio, tuna si fulgera impotriva Americii capitaliste, cea care calca pe cadavrele muncitorilor pentru a face profit, a Americii exploatatoare, lipsita de omenie, a Americii rasiste, indiferent de ce partid cistiga alegerile. Un razvratit, un titan, vocea schimbarilor asteptate de o intreaga societate, omul integru, desavirsit moral, individul onest, care pune binele tarii mai presus de binele sau. Sau cel putin asa il vede Nathan, prin lentila deformatoare a entuziasmului si naivitatii de tinerete, cind, prin intermediul profesorului sau de engleza, Murry Ringold, fratele mai mare al lui Ira, ajunge sa-l cunoasca si sa se lase cucerit de idealurile revolutionare ale barbatului, devenindu-i discipol.
Si astfel, comenteaza naratorul ajuns intre timp aproape de batrinete, “micul Tom Paine” (Ira ii recomandase sa citeasca toate scrierile lui Paine) isi scoate tatal din carti, pe doctorul exigent, dar cumsecade, care muncise pe brinci sa devina doctor si nu credea in revolutia proletariatului, il tradeaza si “paseste berbeceste direct in prima capcana a vietii”.
Un comunist care nutreste ambitii burgheze
Am putea crede, avind in vedere ca sintem in anii ‘50, ani dominati de vinatoarea de comunisti, initiata de asa-zisele “descoperiri” ale senatorului Joseph McCarthy, de faimoasele (infamele) liste negre ale comisiei pentru cercetarea activitatilor anti-americane si de condamnarea la moarte prin electrocutare a sotilor Rosenberg (Roy Cohn, avocatul homosexual, admirabil interpretat de Al Pacino in Ingeri in America, a fost membru in ambele comisii de acuzare), am putea crede ca Ira, asemenea multor voci ale radioului si televiziunii din acele timpuri, a cazut victima “isteriei rosii”, a zeitgeist-ului inflamator si paranoic, cum s-a manifestat el atunci. Dar nu. Aceasta a fost Murry Ringold, profesorul de engleza dat afara de la liceul unde preda numai din cauza ca era fratele unui comunist.
In schimb, comunistul get-beget, comunistul inflacarat, Iron-Soviet-Rinn, devine in primul rind victima sotiei sale si apoi a comisiei McCarthy. Si cine este sotia sa? Vreo muncitoare amarita la uzina de prelucrare a otelului din New Jersey? Vreo spalatoreasa cu miinile zbircite de la atita spalat? Nu, sotia lui Ira nu e nimeni alta decit faimoasa Eve Frame, pe numele ei real, Chava Fromkin, o evreica antisemita, o glorie a teatrului radiofonic, fosta sotie a unui actor homosexual cu care are o fata, sau un monstru de fata, caci Sylphid nu suporta s-o vada pe maica-sa cu vreun barbat, nu suporta, de fapt, s-o vada fericita, pentru ca o uraste, in timp ce maica-sa, care habar n-are cit de intens o uraste fiica, simte ca nu s-ar putea desparti de ea niciodata.
Ira Ringold, comunistul care ar fi trebuit sa se dedice in exclusivitate luptei de clasa (asa cum face mentorul sau, irlandezul Johnny O’Day pe care Nathan il va vizita intr-o zi), nutreste de fapt ambitii burgheze. El nu vrea sa se infiltreze in paturile sus-puse, sa submineze capitalismul din interior, nu, el isi doreste sa apartina paturilor sus-puse, sa faca parte legitim din ele, dar fara sa adere la valorile lor, sa ia parte la petreceri mondene pline de magnati si oameni de afaceri cu care sa bea un pahar din whisky-ul cel mai fin, dar pe care apoi sa-i injure pe fata, luindu-se chiar cu ei la bataie. Mai mult, el, un evreu sarac din mahalalele Newark-ului, face greseala sa doreasca sa-si intemeieze o familie cu o evreica care uraste evreii, care vrea sa uite de unde a plecat, care vrea sa straluceasca si sa fie mereu in centrul atentiei, nu sa i se spuna ca greseste cocolosindu-si fiica permanent traumatizata sau lezata de ceva. E o situatie, chiar un cumul de situatii anapoda, o suma de legaturi aberante care n-ar fi trebuit sa se formeze si totusi s-au format. Numai o tragedie mai poate acum sa le descilceasca. Si bineinteles, ea se va produce.
Pasiunea pentru Stalin si Partid este de vina
M-am maritat cu un comunist nu e doar titlul romanului lui Roth, ci si al cartii pe care Eve Frame o publica in primavara lui 1952 pentru a-l demasca si, in felul acesta, pentru a se razbuna pe sotul ei. Pentru ce anume, aproape ca nici nu mai conteaza, ceva legat de erosul masculin de care aminteam la-nceput. Cert e ca Eve se simte tradata, iar responsabilul pentru aceasta tradare nu e barbatul Ira, nu e sotul Ira, ci e comunistul Ira. Comunismul, pasiunea pentru Stalin si Partid sint vinovatii principali pentru faptul ca Ira o insala, nu iubirea lui pentru o alta femeie, si ea sortita esecului, ci iubirea pentru Partid. Si iata cum incepe caderea, si nu doar caderea lui, ci si a ei. De pe urma experientei acesteia, toata lumea are de invatat cite ceva, doar ca pentru unii e prea tirziu. Pentru Nathan insa nu e. In acest fel, viitorul scriitor invata ca “politica este marele generalizator (…) iar literatura marele particularizator”, ca generalizarea suferintei este ocupatia de baza a comunismului, in timp ce particularizarea suferintei este apanajul literaturii care nu trebuie sa legitimeze nici o ideologie. Ca scriitor, nuanta e sarcina ta”, ii deschide ochii un profesor neimbibat de ideologie. “Chiar daca ai opta sa scrii in modul cel mai simplu a la Hemingway, sarcina ta ramine de a transmite nuanta, de a elucida complicatia, de a face aluzie la contradictie. Nu de a sterge contradictia nu de a nega contradictia, ci de a vedea unde, inauntrul contradictiei, se afla chinuita fiinta umana. “ O sarcina de care Nathan, peste ani, se va achita cu prisosinta. Ira a fost toata viata un furios, furios pe toata lumea, dar si furios pe el insusi, un om in care permanent ceva clocotea. In tinerete omorise un om in bataie, il batuse dupa ce individul strigase la el invective anti-semite, il lasase inconstient, intr-o balta de singe, dar inca in viata, dupa care se-ntorsese ca sa-l omoare. Si nu regretase niciodata ceea ce facuse.
Un om nescolit si needucat, “un barbat nu tocmai priceput la munca cu creierul” care nu discerne intre propaganda si realitate, care, dupa spusele fratelui sau, “nu si-a descoperit niciodata viata”. A cautat-o pretutindeni, dar n-a putut s-o gaseasca nicaieri. “Eve nu s-a maritat cu un comunist; s-a maritat cu un barbat permanent flamind de viata lui. Asta l-a infuriat si l-a tulburat si asta l-a distrus: n-a reusit niciodata sa-si croiasca o viata care sa i se potriveasca. “ Teribil blestem al fiintei umane caruia Roth ii opune galaxia de foc neaprins de vreo mina omeneasca care este universul, locul vast in care “greseala nu-si poate face loc”.
Philip Roth, M-am maritat cu un comunist, traducere din limba engleza si note de Fraga Cusin, colectia “Biblioteca Polirom. Seria de autor «Philip Roth»“, Editura Polirom, 2012
Galerie foto
