38 Street cu Madison, un bloc mic prin comparatie cu cele din jur, o “chichineata” cu nu mai mult de cincisprezece etaje. Chiar in centrul Manhattan-ului. O prima seara placuta si odihnitoare, pe-o terasa, impreuna cu excelentele noastre gazde de la ICR-NY: Corina Suteu, Oana Radu, Andra Stoica. Si-apoi, incercarea, in mare parte ratata, de a dormi peste noapte. Pentru ca urmeaza o zi plina. Intilniri cu editori de la Houghton Mifflin Harcourt si de la New Directions, impartiri de cataloage cu “Romanian writers”, o dupa-amiaza “informala” alaturi de doamna Corina Suteu si de domnul Norman Manea si-un plus de relaxare in a doua seara. Relaxare? Sigur ca da, caci la vreo patru aruncaturi de bat de hotel e celebra Times Square, pe care nu poti s-o ignori, chiar daca (in)adaptarea la fusul orar te poarta spre ea cumva somnambulic. Si totusi, pasi repezi, ba chiar alergatori, caci te-ai nimerit in grup cu detinatorii recordurilor mondiale si olimpice, la feminin si masculin, ale probei de mars, adica Simona Popescu si Dan Lungu. Sau macar asta e senzatia. Times Square, bifat. Un colt de Central Park, bifat. Broadway, bifat. Dar campionii mondiali si olimpici vor mai mult. De ce nu Brooklyn Bridge? De ce nu MoMA, unde e un festival de film? Dai din cap cu disperare, te rogi ca destinatia aleasa sa fie hotelul, dar… Te retragi pina la urma doar tu. Jenat, cu scuze. Te tirii, abia tinindu-te pe picioare, inapoi la hotel.
Joi, ziua primului eveniment, sediul ICR. Lume multa, emotii. Emotia de a o cunoaste pe doamna Nina Cassian. De a vorbi din nou, dupa ce pe vremuri i-ai fost redactor, cu doamna Carmen Firan. Reintilnirea cu Bogdan Suceava. Si un eveniment placut, foarte bine organizat, cu un public interesat, cu intrebari, cu raspunsuri, cu discutii prelungite mult dupa manifestare.
Vineri, Bard College. La invitatia domnului Norman Manea, omul care a pornit practic acest proiect, prin ideea antologiei cu scriitori romani. Un alt eveniment interesant, o intilnire cu studentii si profesorii de-aici. Desi totul te impresioneaza, ramii fascinat de-o cladire “fara unghiuri drepte si fara simetrii”, cum ne este ea prezentata, anume The Richard B. Fisher Center for the Performing Arts. O sala imensa (aproape 900 de locuri) pentru artele spectacolului. Pe care orice oras din Romania s-ar mindri s-o aiba. E sala de spectacole a unei universitati americane.
Simbata, campionii mondiali la mars s-au pregatit pentru marea cursa. Iar tu ii urmezi, promitindu-ti ca o sa taci orice ar fi, ca o sa rezisti eroic, ca o sa dai ce-i mai bun din tine pentru a tine pasul cu ei. Si reusesti o vreme. Pina cind, dupa ce-ai ajuns in Brooklyn trecind celebrul pod, auzi propunerea: “Ne intoarcem pe jos?”. Si eroismul dispare. Din fericire, iti ramine un strop de forta de convingere si reusesti sa-i indupleci pe companioni sa te vire in metrou. Si sa vina si ei, fireste. Urmeaza Metropolitan Opera, cu un uluitor Macbeth. Si-apoi, muzeul Metropolitan. Undeva mai sus, intr-una din zilele deja trecute, ar fi trebuit sa amintesc si de MoMA. Dar n-am facut-o, iar acum e deja simbata si, dupa ziua cea mai densa din punct de vedere “turistic”, ne indreptam spre hotel. Urmeaza ziua plecarii.
O zi in care, surprinzator chiar si pentru mine, cu numai doua-trei ore inainte de plecarea catre aeroport, accept o noua proba de mars. Pina pe Wall Street, apoi, la insistentele Simonei, intram sa vizitam Memorialul 9/11, pe locul fostelor turnuri gemene. Doua caderi uriase de apa in locul turnurilor, in cite o gaura neagra, ce pare fara fund. De un impact coplesitor. Ne retragem, pentru ultimele momente newyorkeze, in Battery Park. Ne asezam pe-o banca. Hranim veverite cu covrigi. Statuia Libertatii se vede sub orizont.
Punct. 4.500 de semne. Si-o consolare totusi: indiferent cit spatiu ai avea la dispozitie, dupa o vizita la New York, tot vei ramine cu senzatia ca n-ai apucat sa scrii esentialul. Pe-acela insa nu-l poti lua cu tine si nu-l poti reda. Il vei regasi, probabil, doar la intoarcerea in noul centru al lumii.