O data, pentru ca literatura, muzica, pictura, fotografia si tot ce se lega de inspiratie si creatie erau intr-adevar lucruri de prima mina, si apoi pentru ca lucrurile astea au fost scoase din lacasurile lor obisnuite si au fost puse la treaba nici n-ai crede unde. V-am povestit cum s-a recitat poezie si cum s-a cintat jazz in adincul unei cladiri-fintina secession de la marginea orasului. Dar ce ziceti de conu’ Iancu distribuit saptaminal, in format A3, la patiseria/cofetaria Prospero? Asta da idee pentru anul Caragiale! Sa-ti molfai croissantul cu o ciocolata fierbinte in timp ce citesti Lantul slabiciunilor. Sau sa iei niste strudele la pachet cu CFR.
Nu stiu daca toti simtiti asa, adica sa va incerce un zvic de buna dispozitie, o saltare a inimii (fie si pret de o clipa) ori de cite ori vedeti ceva istet, ingenios, plin de gust. Dar eu recunosc ca mi-am facut in ultimele doua saptamini cel putin vreo 10 ore puse cap la cap de viata frumoasa si increzatoare, cind am simtit ca nu-i totul pierdut. Desi fix in aceleasi doua saptamini am fost la patru inmormintari, am citit si auzit destule fraze care m-au intristat, ba chiar scirbit, desi, per ansamblu, nu imi mergea deci prea grozav, am gasit din nou tevisoarele fermecate, tuburile de trestie prin care sa ies la aer curat si sa-l respir chiar de pe fundul milos al apei. Un exemplu: lansarea intr-o simbata, spre seara, la ceainaria Carturestilor de pe strada Mercy, a unei carti frumoase, Oameni, de Mihai Mateiu, in sunetul muzicii pe care ne-o picura in urechi prietenul lui, DJ Rapala. Un ceva plin de emotie si intremare m-a coplesit, in timp ce Mihai citea, in timp ce tinerii vorbeau despre carte si despre ei, cu inteligenta si simplitate, cu un fel de bun-simt viu si intens.
Dar sa iesim din cafenele si ceainarii, fiindca acolo nu-i greu de inchipuit cum sta arta pe pereti sau cum suna literatura intre doua cesti de cafea. Desi la Timisoara puteti sa fiti siguri ca a inceput sa sune altfel, de cind s-a aflat ca inventatorul espresorului si deci si al espresso-ului nu-i altul decit marele Illy, Francesco Illy, nascut si crescut pe malurile Begai. Dar nici pionieratul din halbe (1718, prima fabrica de bere) nu s-a lasat mai prejos. Acum citeva zile s-a deschis in buricul orasului Curtea Berarilor, in fostul palat al contelui Mercy (1666-1734), general in armata lui Eugeniu de Savoya. Restaurat meserias, palatul si-a inaugurat la parter o berarie cum n-ati vazut in Romania, unde micul club al prietenilor lui Bohumil Hrabal (condus de fostul meu masterand Velisar) multe nebunii are de gind sa faca. Fiindca asta e traditia berariilor de pe aceste meleaguri: sa strecoare in fiecare pahar si un strop de cultura. Dovada – spectacolul stradal de epoca prin care s-a inaugurat Curtea…, dar si ce s-a intimplat joi seara la Bierhaus. Cit despre vinul de dupa bere, veti afla saptamina viitoare cum face el culturii multa si nebanuita placere printr-o oenoteca din Timisoara, pre numele ei Savoya.