Inainte de a fi subiect de blockbuster american, trilogia Millenium a fost adaptata intr-o serie de trei filme produse de compania suedeza Yellow Bird, lansate in Scandinavia in 2009. Initial, primul film, Barbati care urasc femeile, a fost conceput pentru cinema, urmind ca celelalte doua sa fie difuzate la TV. Succesul primului episod a schimbat complet planurile. Cele trei filme au dat lovitura nu numai in Scandinavia, ci si in intreaga lume, datorita calitatilor acestei adaptari si, mai ales, extraordinarei interpretari a actritei necunoscute pina atunci, Noomi Rapace, de neuitat in rolul eroinei Lisbeth Salander.
Intimpinat cu critici entuziaste si avind succes de casa (peste 100 de milioane in intreaga lume), cele trei episoade din Millenium deveneau clar tinta unui remake pe bani grei la Hollywood. Cu atit mai mult, studiourile MGM mai aveau argumentul unui bestseller literar, chiar si in SUA. Este interesant de remarcat ca filmele suedeze au avut parte si de o lansare foarte limitata in SUA, unde au cistigat citeva zeci de milioane de dolari.
Hollywood-ul nu este la prima “apropriere” a unor filme de succes din Scandinavia, trecute prin obligatoriul proces al unui remake. Asta fiindca, in primul rind, publicul american nu suporta filme cu subtitrari. Prin urmare, orice succes de casa “din restul lumii” trebuie neaparat refacut pe intelesul celor din SUA. In al doilea rind, lucru deloc neglijabil, un remake pune in miscare o tona de bani si de oameni la Hollywood, intr-o industrie careia i se reproseaza din ce in ce mai mult lipsa de originalitate si idei noi. In mecanica uzinei de vise din California se baga o gramada de bani numai cu garantia unui brand preexistent, lucru subliniat si de James Cameron, intr-o diatriba indreptata impotriva recentului Battleship: “Avem o criza de povesti. Toti de la Hollywood stiu ce important este ca un film sa fie un brand inainte de a fi proiectat in sala de cinema. Daca inainte de film exista un brand – de exemplu Harry Potter sau Spiderman –, ai un avans urias in cursa pentru locul 1”.
Cu Fincher la cirma primului film
Luind decizia adaptarii brandului literar Stieg Larsson, producatorul Scott Rudin si studiourile MGM si Columbia au decis sa nu riste totusi nimic. Prin urmare, l-au adus in aceasta aventura pe David Fincher (a carui cariera recenta pare tot mai “oportunista”) pe motiv ca subiectul tenebros i s-ar potrivi manusa si au umplut distributia cu nume imense de pe firmamentul hollywoodian, cu un Daniel Craig in pauza de Bond in rolul ziaristului Mikael Blomkvist si cu Rooney Mara in rolul (vinat de o armata intreaga de vedete) lui Lisbeth Salander.
Prezenta lui Fincher la cirma adaptarii primului roman din serie, Fata cu un dragon tatuat (nume probabil mai sexy in urechile producatorilor), a dus si la decizii corecte: scenariul este mult mai aproape de carti decit filmele suedeze; actiunea a ramas la ea acasa, in Scandinavia, si nu a fost transplantata in SUA; filmarile s-au desfasurat in Suedia, iar elementele povestii, mai ales cele cu “probleme” la cenzura (in special infioratoarea scena de viol si de razbunare din original), nu au fost imblinzite sau eliminate.
In cele din urma, filmul lui Fincher s-a dovedit a fi mai bun decit au anuntat detractorii acestui proiect, dar are uriasa problema de a repeta, pur si simplu, ceea ce suedezii au facut inainte mult mai bine. Cea mai cistigata din acest remake s-a dovedit a fi Rooney Mara care, fara a trece peste Noomi Rapace, reuseste sa se scoata mai mult decit onorabil din capcanele rolului lui Lisbeth si sa se aleaga chiar cu o nominalizare la Oscar. Dar, cu toata masina de publicitate americana in spate, Fata cu un dragon tatuat s-a dovedit un spectaculos, bine facut si cam inutil blockbuster hollywoodian pentru mincatorii adulti de popcorn.
Culmea e ca, inainte cu numai o luna de lansarea pe DVD, producatorii au anuntat ca sint nemultumiti de succesul Fetei cu un dragon tatuat – ceea ce reprezinta o surpriza daca iei in calcul faptul ca filmul a adunat peste 200 de milioane de dolari in intreaga lume, la un buget de numai 90 de milioane. E drept ca linia se va trage abia dupa ce se numara si vinzarile de DVD-uri si discuri Blu-ray, dar nemultumirea producatorilor da de inteles ca David Fincher nu prea mai este in carti pentru eventualele continuari care sint in prezent in faza de scenariu.
La noi, trilogia initiala, cea suedeza, a fost editata intr-o editie DVD foarte “populara”, difuzata la un pret minim cu un cotidian de mare tiraj. Versiunea lui Fincher apare acum pe DVD si in format Blu-ray si are meritul de a contine in plus si patru ore de bonusuri care va duc in culisele acestei productii.
Galerie foto
