Este mai corect sa spui ca Puiu Manu, adevarata legenda in lumea mica, dar foarte hotarita a BD-ului romanesc, este ultimul reprezentant al unui grup de scriitori si artisti a caror opera a incintat citeva generatii de cititori. Un nucleu al celor care au creat si realizat cam toate revistele pentru copii din perioada comunista, de la “Cravata Rosie” pina “Luminita” si “Cutezatorii”.
“Eram eu, erau Nic Nobilescu, Radu Duldurescu si alti desenatori ocazionali”, isi aminteste Puiu Manu. “Erau scriitorii Mircea Sintimbreanu, Ovidiu Zotta, Octav Pancu-Iasi.
Acestea se petreceau in perioada de la inceputul anilor ‘50, cea de trista amintire, o perioada foarte grea pentru toata lumea. “Eram student, eram insurat si nu prea aveam bani. Exista ziarul «Scinteia pionierului» la care colaboram”, povesteste maestrul. “Eram un grup de desenatori foarte buni, peste nivelul acestui ziar. Am vrut sa facem reviste, iar sefii lor s-au dus la Partid, au vorbit, noi am facut machetele, prezentarile grafice. Fiind pline de desene frumoase, ele au fost iubite imediat de copii. Iar banda desenata, cind a aparut in paginile lor, a avut foarte mare succes.”
Pustiul sovietic pe care nu e bine sa-l refuzi
Greu de aflat numarul exact al planselor realizate de Puiu Manu in cele peste cinci decenii de activitate. Sint raspindite prin paginile tuturor revistelor de copii publicate in Romania, atit inainte, cit si dupa 1989. Fara sa isi propuna, Manu are la activ o cariera pe masura omologilor lui din tarile unde BD-ul este recunoscut si apreciat. Si asta fara a lua in calcul miile de ilustratii pentru reviste, lucrarile de grafica, afisele sau picturile murale care ii poarta semnatura.
S-a nascut pe 14 decembrie 1928, la Bucuresti si a debutat cu desene si ilustratii la inceputul anilor ‘50, in diverse publicatii pentru copii ale epocii. A urmat sase ani cursurile Facultatii de Arte din Bucuresti, cu specializare in pictura murala, dar, aproape fara sa isi dea seama, s-a lasat captivat de a noua arta, careia i-a dedicat intreaga sa cariera. O arta care, in Romania acelor ani, nu era bine privita.
“Pina in anii ‘40, pina inainte de razboi, a existat o banda desenata de foarte buna calitate si la noi. Dupa razboi, cind au venit comunistii la putere, au terminat cu ea”, povesteste maestrul.
Banda desenata avea sa o descopere in “Vaillant”, publicatie a partidului comunist francez ce se tiparea in Romania si de care facea rost datorita faptului ca lucra la Casa Scinteii. A dorit imediat sa realizeze seriale, asa cum vedea in paginile cunoscutei reviste.
“Fiindca desenam la revistele pentru copii, am propus redactiei acestor reviste sa realizam si noi BD. La vremea respectiva, prin anii ‘50, banda desenata era considerata «o manifestare burgheza care nu are ce cauta intr-un sistem socialist, comunist»… Si, atunci, m-am folosit de un subterfugiu, adica am creat ca personaj un mic copil sovietic, in timpul Revolutiei din 1918, subiect pe care redactiile noastre nu puteau sa il refuze. Banda mea desenata a aparut, a fost un prim pas inainte. Pe urma s-au facut mai multi pasi, au aparut mai multe benzi desenate, au aparut mai multi desenatori…”
Si, incet-incet, s-a format acel nucleu de creatori de BD si reviste care au activat pina in 1989 cind totul avea sa se schimbe. Dar, pina atunci, BD se producea destul si la noi, iar Puiu Manu avea destul de lucru.
Rupta de lumea in care a noua arta era industrie, banda desenata romaneasca se construia dupa propriile sale reguli. “Noi, desenatorii, eram prieteni cu scriitorii”, povesteste Puiu Manu. “Eu eram foarte bun prieten cu Octav Pancu-Iasi, cu Radu Tudoran, cu Zotta, care era redactor-sef. Ei isi creau personajele, faceau micile istorioare si apelau la desenatorul potrivit pentru genul respectiv. Eu aveam un gen, Nicki Nobilescu alt gen, Duldurescu altul…”
Pentru serialele din reviste, Manu nu stia ce urma sa deseneze de la o saptamina la alta. Primea scenariul noului episod joi si simbata trebuia sa fie gata sa mearga la tipar. “Aveam doua zile la dispozitie pentru doua pagini, ceea ce era foarte greu… Dar lucram toata ziua, lucram noaptea, si asa m-am implicat mai mult in aceasta arta, fiindca aveam comenzi permanent de la mai multe reviste.”
Aventurile pe hirtie ale “Sperantei”
Si nu numai reviste: in perioada anilor ‘60-’70 pina si BD-ul avea sa profite de acel respiro acordat Romaniei comuniste, ani in care aveau sa apara si multe albume de benzi desentate precum sint cele celebre, publicate la Editura Stadion. O editura care, aminteste Puiu Manu, nu prea avea cititori si era in pericol sa fie desfiintata de autoritati. Puiu Manu le-a propus sa publice un mic album care avea sa se bucure de un succes extraordinar: Toate pinzele sus, adaptarea romanului lui Radu Tudoran.
“A fost primul lor album de BD si i-a salvat de la pieire, in sensul ca l-au tiparit in 40.000 de exemplare si acestea s-au vindut complet in doua luni!” , spune maestrul. Un succes urmat de o serie intreaga de albume, cu un mare ecou in rindul cititorilor epocii.
Adaptarea BD dupa Toate pinzele sus isi datoreaza nasterea atit prieteniei dintre Puiu Manu si scriitorul Radu Tudoran, cit si experientei de navigator a desenatorului. “Am navigat foarte mult si, in materie de navigatie, nu am secrete. De aia si Tudoran mi-a dat mie dreptul scenariului. Mi-a zis: «Daca nu erai tu, nu faceam albumul!»“.
Cartea lui Tudoran, spune Manu, “a fost, de fapt, «Speranta» aventurii lui. El si-a construit un iaht pe care rusii i l-au luat cind au venit in tara. S-a suparat foarte tare. Atunci, fratele lui – Geo Bogza –, care era mare in Comitetul de Partid, a vrut sa il faca si pe Radu sa adere. «Sa nu aud de comunisti!», a explodat acesta. Calatoria visata de el a facut-o pina la urma, dar pe hirtie”.
Iar de pe hirtie, aventurile echipajului “Sperantei” au ajuns, spre sfirsitul anilor ‘70, pe micile ecrane, intr-o adaptare extraordinar de populara in care Manu a remarcat si elemente din albumul sau. “Cred ca regizorul s-a lasat inspirat de cartea mea, fiindca am recunoscut foarte multe dintre scene, decoruri, personaje, cum ar fi Martin Strickland… Singura deosebire este eroul care, la mine, n-are barba.”
Calatorii pe iaht si pe planseta
Spre deosebire de Radu Tudoran, Puiu Manu spune ca nu are calatorii pe care sa nu le fi facut. Atit calatorii “artistice”, in lunga sa cariera”, cit si calatorii propriu-zise, ca marinar. Asta fiindca toata viata sa desenatorul a fost dublat de un sportiv – are in palmares o bogata activitate in competitiile de yachting –, iar faptul ca a facut parte din lotul national l-a dus aproape pe toate marile lumii si in multe tari. De asemenea, Puiu Manu este si un schior inversunat, activitate la care nu a renuntat nici azi cind considera ca se tine mai bine pe schiuri decit pe picioare.
In tot acest timp, a continuat sa deseneze si poti sa te intrebi cum a avut timp sa faca atitea cite a facut. “Lucram foarte mult noaptea. Dormeam citeva ore, dupa care plecam unde aveam treaba, la sport, la redactie. Aveam perioade de cantonament in timpul carora nu lucram… Nu stiu, m-am strecurat printre ele, le-am facut pe toate.”
Banda desenata a continuat sa realizeze si dupa ‘90, intr-o lume in care cei din generatia sa au inceput sa dispara, rind pe rind, iar BD-ul sa fie evitat de editori. S-a oprit din realizarea de BD doar acum un deceniu cind a locuit doi ani la Los Angeles, pe un iaht ancorat in cel mai mare port de astfel de ambarcatiuni. A continuat insa sa deseneze ilustratii pentru carti de copii, desene de presa si portrete pentru “vecinii” lui de port, milionari americani.
La intoarcerea in tara s-a reapucat de lucru intens, iar acum trei ani a realizat o noua versiune, color, a albumului Toate pinzele sus. Nici un editor nu s-a grabit sa o publice sub forma de album, este insa serializata in ultima perioada in paginile unei reviste “Cutezatorii” resuscitata pentru noua generatie.
Fericirea meseriei bine facute
In lumea de azi, BD-ul este evitat de editori – producerea lui costa prea mult pentru a aduce profitul sperat de acestia. A trai din BD este imposibil – o mare deosebire fata de perioada de dinainte de ‘89.
“Am indragit aceasta arta”, recunoaste Puiu Manu. “Orice lucru, orice meserie care este facuta cu drag iese si bine. Iesind bine, nu este greu sa o rasplatesti, iar banda desenata era platita ca lumea. Vreau sa va spun ca, la vremea respectiva, pagina de BD era platita cu 1.000 de lei, in timp ce un inginer avea salariul de 700 de lei pe luna. Dupa 1989, un inginer a inceput sa primeasca 70.000, iar eu am ramas doar cu 1.000… Mai ales astazi, editorii nu platesc banda desenata, de aceea nici nu vor sa publice.”
De aceea, desenatorul a scos din buzunar banii pentru tiparirea noului album, Dim Dunareanu: Sarabanda in Golful Aden – o productie color, cartonata, cu adevarat la nivel vestic si adusa la un pret mai mult decit accesibil. Un album pe care fanii, putini, dar hotariti, il vor devora.
Pentru ca Puiu Manu este un autor de BD cu destui fani in Romania, atit mai virstnici, cit si foarte tineri, care l-au descoperit prin prezenta lui la manifestarile BD din ultimii ani. Este unul dintre modurile prin care aceasta a noua arta isi rasplateste truditorii. Puiu Manu poate ca nu se bucura de aprecierile artistilor “traditionali”, dar nu regreta nimic din cariera sa.
“Tot ce faceam eu nu era de nasul pictorilor care intrau in muzeu. Pina la urma am intrat intr-un muzeu, si inca unul de renume, cel al Benzii Desenate, de la Bruxelles, unde am fost cu prilejul expozitiei dedicate BD-ului romanesc si unde am un panou numai al meu, chiar linga al lui Hugo Pratt, care este pentru mine summum-ul in materie de banda desenata.”
In prezent, Puiu Manu are trei albume in lucru. “Din fericire!” , ride el. Unul dintre acestea va fi gata foarte repede si ii este foarte drag. “Am acum pe planseta o adaptare dupa Dickens, David Copperfield. Un desen absolut special, v-o spun cu toata autoritatea batrinetei mele. Imi este foarte drag, fiindca personajul respectiv este modelat dupa nepotul meu care are doar patru ani, dar eu «l-am ridicat» la 10.”
Dim Dunareanu, un James Bond comunist
Cel mai cunoscut si mai popular personaj al lui Puiu Manu ramine Dim Dunareanu in care multi vad un “James Bond roman”. Dim este un erou de actiune croit dupa tipicul vremii, sfirsitul anilor ‘60, si, probabil, are mai multe asemanari cu Doc Justice care avea sa apara in paginile revistei “Pif” abia dupa citiva ani.
“Cred ca personajul a fost creat de Ovidiu Zotta, pe urma au scris scenarii si Pancu-Iasi, si Sintimbreanu”, isi aminteste Puiu Manu. “Ideea a fost sa cream un erou care sa devina eroul copiilor, un erou capabil sa rezolve situatiile grave cu care era confruntat fara pistol, fara singe… numai prin calitatile lui fizice. Asocierea cu James Bond s-a facut mai tirziu. Zota a scris scenarii foarte bune pentru Dim Dunareanu, dar cele mai bune i-au apartinut lui Octav Pancu-Iasi, cum ar fi cele publicate sub forma de album la Editura Stadion.”
La origine, Dimitrie “Dim” Dunareanu este un tinar fizician si campion la decatlon care aspira “la onoarea de a face parte din Clubul Cutezatorii”, iar pentru aceasta “trebuie sa duca la indeplinire 12 misiuni denotind curaj, perseverenta, fermitate, cutezanta in a etala virtuti intelectuale si fizice…”
Aventurile lui sint trepidante: in Carpati, in croaziera pe Oceanul Indian, pe Marea Neagra, in cautarea manuscrisului tomitan al lui Ovidiu, intr-o pestera din Apuseni, singur sau insotit de prietena sa Anca, reporter la un cunoscut cotidian central sau/si de pionieri. Tot in spiritul epocii, Dim se infrunta cu pirati, hoti, spioni si chiar cu un fost ofiter hitlerist, folosind si o recuzita tehnica avansata – o asemanare cu James Bond – la limita SF-ului.
Toate aceste povesti – Dim a fost eroul a noua aventuri grupate sub genericul Vacantele unui tinar linistit – au avut un mare succes in epoca. Ele au aparut prima oara in 1968, in paginile proaspat lansatului saptaminal “Cutezatorii”. Doua dintre ele insa aveau sa fi reluate si detaliate in doua albume publicate de Editura Stadion, Tinarul si marea (1972) si Busola nu arata nordul (1973).
Al treilea album avea sa apara pe 5 aprilie anul acesta – a fost lansat la Iasi, adus direct de la tipografie. Un album in conditii grafice deosebite, in care Dim Dunareanu traieste o noua aventura fabuloasa, in zilele noastre, infruntind piratii din Oceanul Indian.
Dim a fost resuscitat, spune Puiu Manu, la initiativa lui Dodo Nita, dar scenariul a fost scris de autor in colaborare cu un bun prieten al sau, mai tinar cu citeva decenii, despre care maestrul are numai cuvinte de lauda. “Am avut o sansa foarte mare, fiindca Marius Lestaru este profesor universitar de educatie fizica si are ca specializare artele martiale. Toate scenele de lupta din album sint concepute si explicate de Marius.”
“Subiectul il aveam deja, l-am luat din «Cutezatorii», de pe vremuri, era pe atunci o prostie… Recitindu-l, m-am intrebat: «Cum am putut face asa ceva?» si am decis sa il refac cu ajutorul lui Marius. O idee veche deci, reformulata pentru 2012. Era tot cu pirati, dar pe atunci nu aparuse fenomenul golfului Aden. Avem suspans de la pagina la pagina…”