Pentru Laura Buruiana, care s-a detasat in ultimii ani ca principala reprezentanta si de clasa internationala a scolii de violoncel romanesti, Brahms a fost “«prima dragoste» muzicala; chiar inainte de a fi inceput sa studiez violoncelul am fost fascinata de muzica lui, de vocea lui unica. Asa ca fie ca il cint, fie ca inregistrez lucrari de el sau ca ascult concerte in care este interpretata muzica lui, el ramine o parte foarte importanta din viata mea muzicala”.
Tinara violoncelista despre care, ascultind-o in toamna trecuta in Concertul lui Anatol Vieru, as fi spus ca are o predispozitie sa straluceasca in repertoriul contemporan, isi marturiseste fara ezitare predilectia pentru romanticul Brahms: “Decizia de a inregistra aceste sonate, dincolo de faptul ca ele sint sonatele mele preferate, a fost influentata si de faptul ca am dorit sa ma confrunt cu o foarte inalta culme [muzicala]; ele au fost inregistrate de nenumarate ori, de catre mari violoncelisti ai trecutului si ai prezentului. Provocarea mea a fost sa incerc sa le cint ca si cum ar fi fost compuse pentru mine si niciodata inregistrate inainte! Am vrut sa revelez cit de mult imi sta in putinta din sensul profund al acestei muzici, incercind concomitent sa-mi articulez propria viziune si sa vorbesc din inima”.
Un adevarat “program” interpretativ – nu mai este nevoie de accentuat – extrem de ambitios si care, pe de-o parte, o face pe Laura Buruiana foarte atasanta si umana in demersul ei, iar pe de alta, lasa loc unui grad, as spune, de naivitate tinereasca. Pentru a fi gustate la adevarata lor valoare, Sonatele pentru violoncel ale lui Brahms cer o infinita perfectiune si caldura sufleteasca, o perfecta impletire a celor doua instrumente, un pianist de mare clasa…; cu atit mai mult cu cit CD-ul Coviello retine titulatura corecta data de Brahms: Sonate pentru pian si violoncel.
Tinarul Matei Varga afirma in contextul aceluiasi interviu din livret ca pentru el, in general, calitatile cele mai importante sint “generozitatea si caldura”, “doua elemente cruciale” in lucrarile lui Brahms, pe care ii place sa-l cinte “aproape ca un exercitiu terapeutic, atunci cind simte ca oamenii se indeparteaza de aceste calitati…”.
Sint Laura Buruiana si Matei Varga cuplul perfect, cu acelasi tel interpretativ? Sint tentat sa va las sa judecati singuri, discul pe care l-am ascultat de mai multe ori convingindu-ma in cazul violoncelistei si lasindu-ma cumva nesatisfacut in privinta pianistului. Doar Laura pare sa aiba “generozitatea si caldura” venite intr-adevar din interior, sustinute de un sunet de o limpezime si putere de expresie exemplare, ce iti aduc aminte de marii ei predecesori. Iar acestia, vrind-nevrind, sint concurenta spre care orice meloman, si indeosebi colectionar, se va indrepta.
Gusturile sint foarte personale, dar, probabil, celebra intilnire dintre Gregor Piatigorsky si Artur Rubinstein in inregistrarea celor doua sonate, in 1966, la American Legion Hall, Hollywood, pentru RCA (BMG Classics 625922) va ramine peste timpuri summumul si discul de referinta din toate punctele de vedere. I-as alatura inregistrarea, azi greu de gasit, facuta de Antonio Janigro cu pianistul Paul Badura-Skoda, in 1956, pentru Westminster (disponibila ulterior pe CD sub eticheta MCAD2-9843) si spre care tinde si lirismul Laurei Buruiana in cea de-a doua sonata. Desigur, nu pot fi omise multele si frumoasele inregistrari ale lui Janos Starker, in special in compania lui Gyorgy Sebök (Erato, 1959; Mercury, 1964), cuplul de legenda Jacqueline du Pre-Daniel Barenboim (EMI, la Abbey Road in 1967-68) sau intilnirea dintre Mstislav Rostropovici si Rudolf Serkin (DG, la Washington in 1982). Practic, nici unul dintre violoncelistii de talent ai ultimei jumatati de secol nu a omis sonatele de Brahms si optiunile pe disc sint extrem de numeroase, cu Leonard Rose, Daniil Shafran/Felix Gottlieb, Natalia Gutman/ Christoph Eschenbach, Heinrich Schiff, Mischa Maisky etc. etc. Amatorilor le-as adauga interpretarea primei Sonate, op. 38, pe un CD, distins cu Premiul Criticii Discului German la aparitia sa in 1992, cu foarte tinerii pe atunci violoncelistul Andrzey Bauer si cu pianista Ewa Kupiec (Koch Schwan 3-1187-2). Nu e greu de observat ca a face abstractie de toti ceilalti, a cinta ca si cum nimeni nu ar fi mai inregistrat Sonatele este, practic… imposibil.
Dincolo de toate – stau si ma gindesc –, in absenta deplorabila a unor case de discuri romanesti capabile sa promoveze mina de artisti de calitate internationala ai Romaniei, reusita Laurei Buruiana la casa Coviello Classics, cu distributie in intreaga lume, ca si intrarea ei pe piata francofona, gratie altui disc recent aparut la Zig-Zag Territoires, la Paris, cu Triourile cu pian de George Enescu, sint mai mult decit laudabile. Si, probabil, o cale de a-si deschide drumul spre scenele de concert ale lumii largi…
*Brahms, Sonatas for piano and violoncello op. 38 and op. 99. Matei Varga, piano, Laura Buruiana, violoncello. Coviello Classic 2012 (COV 51204) 51:21