Era perioada entuziasmului postdecembrist, de la un spatiu al esopicului, teatrul romanesc redevenise o tribuna a libertatii. Deschiderea spre alte spatii culturale, revenirea acasa a unor creatori alungati de cenzura comunista, sentimentul de eliberare si speranta de normalitate erau la ordinea zilei. Pe 23 aprilie 2012, tot la Odeon, cu acelasi amfitrion, va avea loc editia “dupa 20 de ani” a unicei manifestari evaluatoare din viata teatrului nostru. Unicitatea, dar si academismul ei, inertia in adaptare la evolutia artei scenice autohtone stirnesc atit de multe emotii in jurul acestei competitii. Emotii nu intotdeauna pozitive, unele indreptatite, argumentate, altele doar umorale, vizind scandalul. Vorba Alinei Nelega: “Nici o gala fara porcaiala”!
Principala problema nu sint observatiile aduse, ci mai ales tonul exprimarii, unul care atesta lipsa exercitiului polemic. De regula, valurile nemultumirilor incep imediat dupa anuntarea nominalizarilor facute de juriul de trei critici care alearga citeva luni (intotdeauna insuficiente) prin tara in cautarea unor nume si titluri care sa umple lista de cite trei nominalizari la fiecare categorie. De ce doar trei, cind in 1993, de pilda, s-au facut si cite cinci? Exista multe situatii cind numarul ar trebui elasticizat, uneori sporit, alteori diminuat. Ulterior, un al doilea juriu, de doi critici si trei practicieni, decide, din ce i s-a pus la dispozitie de antemergatori, cine a fost “cel mai”, “cea mai”.
Premiile UNITER si conservatorismul
Borna 20 a Galei UNITER ar putea constitui un bun prilej pentru remodelarea sistemului de premiere, in acord cu transformarile survenite in ultimele doua decade. Ion Caramitru spunea in 1993, parca premonitoriu, “nu putem premia pe toata lumea”, fara ca asta sa insemne ca palmaresul si partea tehnica a jurizarii nu pot fi aduse la zi si imbunatatite. Privind lista categoriilor, frapeaza lipsa de orientare catre tineri si inovatie. Romania, in general, e prea putin preocupata de tineri, iar teatrul, iata, nu face nota distincta, din pacate. Doar “debut” le e destinata exclusiv, si aici cu citeva impedimente. Tehnic, debut inseamna primul proiect dupa obtinerea diplomei; numai ca in sistemul Bologna nu mai e limpede cind esti absolvent: dupa trei ani de licenta ori dupa inca doi de master? Noile talente si initiativele inovatoare ar trebui subliniate mai puternic. “Debutul” ar trebui transformat in ceva gen “primii pasi in cariera”, largind benefic aria de selectie. In Romania acestui moment e foarte greu sa debutezi si inca sa o faci stralucit: schemele teatrelor sint blocate, independentii, zona unde ancoreaza cei mai multi absolventi, functioneaza greu, iar juriile UNITER ii cam ocolesc. Si daca tot am pomenit de “independenti”, oportuna ar fi si instituirea unui premiu special care sa ii popularizeze, sa le recunoasca stradania si succesele, cu atit mai mult cu cit eforturile lor chiar sint demne de atentia tuturor. In comparatie cu relevanta premiului pentru teatru TV, segment cu prea putine productii, laurii pentru independenti ar fi infinit mai adecvati, impunind si in acest fel un compartiment care cistiga vizibil teren estetic.
Conservatorismul premiilor UNITER e o dimensiune ce s-ar cere echilibrata prin receptivitate la noile realitati teatrale. Expresia a devenit palmares in cadrul Premiului Europa pentru Teatru, acordat sub auspiciile Comisiei Europene inca de la finalul anilor ‘80, si urmareste sublinierea contributiilor reformatoare din aria teatrului continental. El incearca sa indice cum ar putea arata teatrul viitorului si cine se preocupa de facerea lui. O distinctie romaneasca focalizata asupra metamorfozelor estetice e obligatorie si pentru topul anual al breslei noastre.
Privind retrospectiv Premiile UNITER, dupa 20 de ani nu s-au schimbat deloc. De aceea, la ultimele editii ale galei, multi dintre invitati, uneori chiar premiantii, nu au participat, preferind sa urmareasca totul pe micul ecran. Cu telecomanda in mina, zappind din cind in cind. Fireste, teatrul, mai ales unul precum al nostru, majoritar de stat, nu poate fi altfel decit societatea in care functioneaza. Doar e eglinda ei, nu? Dar nici sa ramina incremenit nu e indicat, caci el poate contribui la prefacerea lumii pe care o reflecta. Devansind-o, aratindu-i cum ar trebui sa fie.