La origine, Prima pagina este o piesa de teatru scrisa de fostii reporteri Ben Hecht si Charles MacArthur, care prezinta eforturile aproape disperate ale unui redactor-sef de a sabota planurile de nunta ale celui mai bun reporter al sau pentru a-l determina pe acesta sa se ocupe de subiectul zilei, executia unui marxist nauc, condamnat pentru uciderea unui politist.
Piesa lui MacArthur si Hecht (acesta din urma unul dintre autorii clasici ai Hollywood-ului, primul scenarist recompensat cu Oscar) a avut un succes enorm pe Broadway si a atras imediat atentia Hollywood-ului. Ea a fost adaptata pina acum de patru ori pentru marile ecrane, de patru ori la TV si o singura data ca musical, la Londra, in 1982.
Primele doua filme realizate sint astazi productii clasice, dar al doilea, numit His Girl Friday, regizat de Howard Hawks in 1940, cu Cary Grant si Rosalind Russell in rolurile principale, este considerat in genere cel mai bun. Amanunt interesant: acest film se afla in domeniul public din cauza unei probleme legate de innoirea copyright-ului, desi piesa originala este aparata inca de legislatia dreptului de autor pina in 2024.
Un film (aproape) clasic
Versiunea din 1974 a fost adusa pe ecrane de marele regizor Billy Wilder care, pentru aceasta, si-a incalcat regula de a nu realiza niciodata un remake. “Daca un film e bun, nu trebuie refacut, iar daca nu este, ce rost are sa il mai refaci?” , spunea regizorul, dupa premiera lui The Front Page.
Scenarist, producator si regizor, Wilder este unul dintre cei mai mari cineasti ai Erei de Aur a Hollywood-ului. Evreu de origine austro-ungara (n. in Galitia, in 1906), el face parte din valul de emigranti europeni refugiati in Cetatea Filmului odata cu ascensiunea nazistilor. La Hollywood se remarca la inceput ca scenarist – cu Ninotchka (1939, de Ernst Lubitsch, cu Greta Garbo in primul ei rol in comedie) avea sa primeasca prima lui nominalizare la Oscar.
Ca regizor, avea sa se remarce abia cu al treilea lui film american, thriller-ul noir Double Indemnity/Asigurare de moarte (1944), cu un scenariu de Raymond Chandler, dupa romanul lui James McCain. Avea sa continue cu drama despre alcoolism The Lost Weekend/Un weekend pierdut (1945), care i-a adus Oscarurile pentru cel mai bun film, regizor si scenariu. Au urmat drame, adaptari dupa Agatha Christie si cinica examinare a istoriei Hollywood-ului realizata in 1950, clasicul Sunset Boulevard, care i-a adus un alt Oscar pentru scenariu si doar nominalizare la cel de regizor.
Din anii ‘50, Wilder realizeaza mai ales comedii, in marea lor majoritate titluri clasice precum Sapte ani de casnicie (1955), Unora le place jazz-ul (1959), Apartamentul (1960), Sabrina (1954) etc. Cu un stil regizoral clasic, favorizind scenariul si mai putin miscarile novatoare ale camerei, abordind subiecte care fortau limitele impuse de restrictivul Cod Hayes, foarte bun in lucrul cu actorii (14 vedete au luat Oscarul pentru interpretari in filmele lui), Billy Wilder a inceput sa simta ca steaua lui apune din anii ‘70 incolo.
Desi regizorul nu a fost multumit de Prima pagina, filmul are tot ce trebuie pentru a fi considerat un (aproape) clasic. Wilder a preferat ca actiunea sa se petreaca in anii ‘20, ca in piesa originala, in loc sa o aduca in prezent, si a distribuit in rolurile principale cuplul de aur Jack Lemmon – Walter Matthau, a caror interactiune spectaculoasa este de ajuns pentru a estompa orice posibile nereusite ale acestei pelicule.
E interesant de subliniat, mai ales in ziua de azi, ca ziaristii din The Front Page, cu toate pacatele lor (si au o gramada), sint preocupati in primul rind de meseria lor si de grija deschiderii ziarului de a doua zi. Subiectul de pagina intii merita orice efort, cariera lor orice sacrificiu – de la sanatate la viata personala si confort financiar. Autoritatile, corupte si mincinoase, sint dusmanii lor naturali, cu care nu se poate face un compromis. Este aproape o versiune idilica asupra presei (scrise in cazul de fata), aflata in trist contrast cu realitatea redactiilor de astazi de la noi si cu imaginea pe care presa autohtona a reusit sa si-o construiasca in ultimii ani.
O alta poveste
O alta poveste de acest fel, cu ziaristi gata sa riste totul pentru o ancheta care desfasoara firele coruptiei pina la cele mai inalte nivele, este si excelenta miniserie britanica, realizata de BBC in 2003, in regia lui David Yates (realizatorul ultimelor Harry Potter), cu David Morrissey, John Simm, Bill Nighy si James McAvoy. Un thriller politic cu reporteri, politicieni santajabili, crime si anchete jurnalistice care s-a bucurat de un succes atit de stralucit incit a fost adus pe marile ecrane la Hollywood, cu Ben Affleck, Russel Crowe si Hellen Mirren, intr-un film ceva mai putin reusit, Jocuri la nivel inalt (2009), care poate fi gasit la noi pe DVD. Miniseria originala, cea produsa de BBC, a fost difuzata sub titlul comercial de Jocuri cu moartea, pe postul national de televiziune, fara promovarea pe care ar fi meritat-o.
Galerie foto
