Am fost intotdeauna amuzat – ca sa nu spun “induiosat” – de indivizii care credeau – si inca o mai fac – ca pot deveni buni vorbitori de engleza, franceza sau germana, fara a cunoaste elementarele reguli ale propriei limbi. Dinsii sint insa cazuri fericite de inchipuiti. E-adevarat, si cele mai periculoase. Nicolae Manolescu a slobozit, in urma cu citiva ani buni, intr-un interviu pe care i l-am luat, o vorba mare: “Mi-e frica de sfertodocti, nu de analfabeti”. Specimenele din aceasta categorie sint cele care se aseamana perfect cu soferii prosti din traficul de dimineata: oamenii au carnet de conducere, gipane sau masini de proletari si, cu toate acestea, conduc mereu ignorind semnele de circulatie pe care orice individ cu bunavointa si minima inteligenta le recunoaste si le respecta. Ei sint cei care, daca le arati ca au trecut “linia continua” dintre subiect si predicat, te claxoneaza si te injura. Sint o multime de semeni de-ai nostri care, cind incerci sa-i corectezi atunci cind fac o greseala de exprimare, se umfla ca o pisica de mare intrata in soc anafilactic.
Cele mai dramatice cazuri sint, fara doar si poate, ale celor care respira, prin toti porii, analfabetismul. Am cunoscut – si, probabil, voi mai avea aceasta “placere” – oameni pentru care necunoasterea limbii romane e un mare fis. Cei despre care scriu acum se manifesta exact invers. Daca incerci sa le spui ca faulteaza viul grai si sfinta gramatica, iti rinjesc, ca si cum ti-ar zice: “Ei, si ce e cu chestia asta?”. Pentru acesti oameni, exprimarea corecta este, citeodata, o chestiune rusinoasa: daca au “invatat” sa faca dezacorduri in fata blocului, cum sa “tradeze” ei acum “academia” absolvita?
Scriu rindurile de fata dupa ce am avut rabdarea sa urmaresc citeva editii ale unei emisiuni de la Antena 1: “Mireasa pentru fiul meu”. Aveti, va rog, curiozitatea sa-i ascultati (eventual, cu ochii inchisi) pe “protagonistii” acelui reality-show. Daca sinteti “gurmanzi” ai limbii romane, nu cred ca o sa gasiti “meniuri” mai odioase decit cele de acolo. Si, bineinteles, nici un “sufleu” mai consistent de analfabetism. Va garantez ca momentele de genul acelora cind il ascultati pe Calin Popescu Tariceanu incurcind constant dativul cu acuzativul sint mici “almanahe”.
Acum vreo douazeci si ceva de ani, se vorbea de “rezistenta prin cultura”. Astazi, am ajuns sa traim rezistenta la cultura. Cultura, culmea, nu are nici o vina.