Corespondentul meu mai sustinea ca ar fi fost educat in sunetul lui Radu Lupu – de Mindru Katz nu parea sa fi auzit decit vag – si se grabea, cam agresiv dupa gustul meu, sa atace casa independenta de discuri americana, Cembal d’amour, avind “suspiciuni” ca este incapabila sa remasterizeze cum trebuie o banda de arhiva si ca isi vinde discurile la un suprapret inacceptabil. In paranteza fie spus, preturile practicate pe site-ul ei de aceasta companie ($13,50) sint substantial mai mici decit cele uzuale de pe piata europeana. Dar comparatia era facuta cu preturile aproape de nimic, cerute in prezent de compania EMI, care multiplica vechi imprimari, in editii foarte ieftine, in cutii si plicuri de carton. Pe scurt spus, imprimari aflate sub licenta proprie si ale caror costuri de productie au fost de ani de zile amortizate si hiperamortizate.
Ca numele unui mare pianist, Mindru Katz, elev al Floricai Muzicescu, a fost practic eliminat din cultura generala a romanilor, vina lui fiind doar aceea de a fi parasit Romania lui Gheorghiu-Dej si de a se fi instalat in final in Israel, nu e de mirare. Nu numai ca multele lui inregistrari din arhivele romanesti au disparut, sterse de politrucii deceniilor de comunism, dar nici macar putinele lui discuri de vinil nu au mai fost republicate in cei peste 20 de ani scursi dupa 1989. Cultura romaneasca a recuperat in acesti ani scriitorii si pe multi dintre ginditorii exilului, i-a recuperat si in parte onorat pe regizorii de teatru exilati, dar lumea muzicala (muzicologi, istoriografi, editori de carte si de discuri etc.) a ramas extrem de reticenta, inexplicabil de selectiva si cu gesturi de regula izolate, cele mai multe doar demonstrative, fata de buni muzicieni plecati din tara, pentru a nu mai vorbi de cei disparuti. Iar rezultatul nu poate sa nu se vada astazi in golurile de cultura generala, promovarea mediocritatilor, stabilirea in Occident a celor mai buni, ca si in saracia de discuri sau de transmisiuni radio, amintind de valorile trecului.
M-am gindit de multe ori la posibilele explicatii, ca si la discrepantele existente in atitudinea fata de diverse categorii si oameni ai culturii. Oricit de banal ar suna, cultura – iar cea muzicala nu face exceptie – nici nu cade din cer, dar de la Dumnezeu, nici nu se poate achizitiona, oricit de instarita si privilegiata ar fi noua casta ajunsa la conducerea unor institutii muzicale, de la universitati pina la posturile de radio culturale, edituri si case de discuri. Cultura, valorile culturale se transmit inainte de toate prin educatia scolara si universitara, se transmit prin selectie si comparatie, prin cultivarea, impregnarea si modelarea unor minti deschise si curioase. Perpetuarea unei culturi presupune si distantarea fata de un snobism ce ia pe zi ce trece proportii, refuzul cultivarii mediocritatii, ce pare sa aiba o pondere crescinda la ora actuala in promovarea unor muzicieni si formatiuni camerale romanesti, pe baza de relatii si solidaritati extra-culturale. Transmiterea si cultivarea culturii cer in acelasi timp libera competitie, initiativa, corectitudine…
Nimic nou sub soare, stiu, am enumerat doar locuri comune, dar cite dintre ele nu sint la ordinea zilei in Romania actuala, ca si printre nu putini dintre romanii aflati in strainatate si cu vise de marire, fie si pe… Facebook.
Stirea saptaminii este, pe de alta parte, ca odinioara meritoria EMI, compania in al carei catalog se afla imprimarile lui Dinu Lipatti, isi vede confirmat sfirsitul, hacuita pur si simplu intre achizitorii ei, companiile rivale Sony si Universal. Comisia Europeana a aprobat achizitionarea activitatii de editie muzicala (altfel spus de gestiune a drepturilor de autor asupra pieselor muzicale) de catre un consortiu in care dominant este Sony/ATV; o joint-venture din care face parte si mostenirea Michael Jackson. Sony/ATV, care controleaza circa 750.000 de titluri de piese muzicale, intre care catalogul Beatles, isi sporeste patrimoniul cu alte 1,3 milioane de titluri ce au apartinut EMI-ului! La tranzactia a carei valoare depaseste un miliard de dolari participa, alaturi de Sony, patru investitori aliati, intre care fondul Mudabala din Arabia Saudita si mogulul David Geffen de la Hollywood.
Pentru angajatii EMI in activitatile de editie muzicala consecintele sint funeste. Personalul actual isi va pierde posturile in decursul urmatorilor doi ani, in proportie de 63%, ca parte a unui plan de economii ce s-ar ridica anual la 70 de milioane de dolari. Practic, masurile se vor concretiza in eliminarea a 326 de pozitii, dintr-un total de 515. Iar moartea inceata a celebrei EMI continua, divizia sa producatoare de discuri si catalogul ei fiind cumparate, pentru alte 1,9 milioane de dolari de catre compania Universal, acordul urmind sa fie examinat si aprobat si el de institutiile de reglementare anti-monopolista ale UE, Statelor Unite, Braziliei si Australiei.