Productia a durat mult, din motive financiare, desigur, iar castingul ii reuneste pe citiva dintre interpretii cu care regizorul a colaborat foarte bine la spectacole de teatru. E notorie predilectia lui Purcarete de a elabora intr-o echipa deja rodata. In tara, are citeva trupe cu care a lucrat exceptional (Craiova, Sibiu, Cluj – Teatrul Maghiar, Bucuresti – Teatrul de Comedie), actori din ele evoluind acum si pe ecran; din team-ul de realizatori nu lipsesc scenografii Helmut Sturmer, Lia Mantoc, mai nou intratul Dragos Buhagiar si compozitorul Vasile Sirli, la partea muzical-sonora.
Din postura de spectator profesionist, care a scris o carte eseu despre universul teatral al lui Purcarete, am recunoscut trasaturile ce ii definesc personalitatea creatoare. Realizarea unui film era oarecum in firescul lucrurilor. Interesat de vizualitate, Purcarete isi construieste fiecare montare ca o poveste structurata pe canonul filmic. Teatrul este un loc al privitului, iar teatralitatea se defineste prin imaginea scenica. Cuvintul, jocul actorilor, plastica scenografica, acustica genereaza cadre din a caror inlantuire se naste naratiunea teatrala. In Undeva la Palilula coexista cvasimajoritatea temelor, obsesiilor estetice, simbolurilor tratate in opera scenica. Scenariul e o distopie valaha plasata intr-un tinut fictional in care totul e posibil: un pediatru ajunge intr-un spital in care nu exista copii, unde doctorii sint bolnavi, iar pacientii sanatosi, unde se vorbeste despre mincare, se gateste mult, dar se bea si mai mult, pe scurt, unde totul e posibil, mai ales daca e absurd. Spiritul ludic al regizorului se desfasoara in largul lui in aceasta poveste tipic romaneasca. Hiperrealismul, suprarealismul, onirismul, critica sociala, barocul, absurdul sint registre pe care regizorul le utilizeaza in 2 ore si 20 de minute de film. Cum procedeaza de regula, Silviu Purcarete are mereu pregatita cite o poanta. Aici, apare si el, cum facea si Hitchcock, in rolul episodic al Italianului; si spune povestea, din off, imprumutindu-si vocea protagonistului. Doctorul interpretat de Sorin Leoveanu e negru. Broastele de export, devorate ca delicatese la petrecere, se razbuna cumplit. Omul cu sapca de la partid are ceva din frizura si alura lui Hitler, desi mustacioara specifica o poarta alt personaj.
Dintre obiectele scenice cu valoare de simbol pentru regizor apar geamantanele, indicind calatoria si misterul a ceea ce ai putea descoperi in interior. Luna si lumina ei speciala, haloul magic, narcotizant deschid portile unei lumi populate de indivizi stranii (hermafroditul, in versiunea de bilci femeia-barbat, gemenii, adultul caruia ii cresc dinti), de masinarii scenice aiuritoare. Nu putea lipsi nici alternanta dintre unu si multiplu, regizorul dind friu liber placerii sale de a jongla cu solouri si coruri, de a construi spatiile pe dimensiunea lor monumentala, de a utiliza din abundenta focul si apa ca elemente primordiale primenitoare.
Un film pentru oamenii de teatru
Scenariul e haios, sofisticat, actorii sint foarte buni, dar filmul e prea lung, devine redundant si obositor chiar si pentru cineva ca mine, preocupata de munca lui Silviu Purcarete. Imaginile sint frumoase, picturale, multisemantice. Undeva la Palilula citeaza imagistic din poetica felliniana (femeile supraponderale, grotescul, decrepitudinea), din cea tarkovskiana (prim-planurile, lentoarea curgerii secventelor si felul in care sint construite) si ingrediente din balcanismul portretizat de Kusturica. Dar cuprinde, cum ziceam, si cite ceva din fiecare spectacol al sau: ambientul din Faust si Metamorfoze; ospatul din Cumnata lui Pantagruel; animalutele vii amintind de Pilafuri si parfum de magar; instrumentele muzicale si muzica live din mai toate spectacolele; iepurasii din finalul lui Asteptindu-l pe Godot; fragmentele de opera din montarile de gen. Ironie, parodie, umor cinic, citari, autocitari devin mijloace care agrega un microcosmos ce se rezuma la carnavalescul lui, de fapt mai degraba la “lumea ca circ”. Undeva la Palilula e un film pentru oamenii de teatru, care, estimez, nefiind comercial, nu va avea foarte multe intrari in sali. La proiectia la care am fost eu, intr-o sala de 800 de locuri, nu eram decit 6 spectatori! Si chiar daca pe regizor nu-l intereseaza opiniile criticilor, ma intreb ce vor deslusi din simbolistica lui strainii care-l vor vedea prin festivaluri?