Despre Harry, Tuntu Baciu spune ca “e un bun balcanic! “. Harry zice despre Tuntu ca “e un maestru al armoniei”. Pe Tavitian, il leaga de Iasi comunitatea armenilor si caldura cu care e primit de fiecare data de fani. Pe Tuntu, il atrag aici cele mai puternice fire, acelea ale locului caderii in lume si gasirii drumului in viata. Stabilit de ceva vreme in Suedia, revine la chemarile orasului de bastina. Mai ales cind e vorba de jazz. “Jazzul a fost cel care m-a ajutat in cele mai dificile momente ale mele si tot lui ii datorez integrarea in lumea nordica. Unde acest gen muzical are extrem de multi adepti si unde am fost acceptat rapid gratie talentului meu muzical”, mi-a declarat cu vreo citiva ani in urma.
Intilnirea a doua temperamente diferite
Cei care le cunosc stilurile, sustin ca e umitor cum doua personalitati artistice atit de diferite reusesc sa se armonizeze in extraordinare momente de creativitate. Stimulindu-se reciproc, in duete si solouri de o eleganta estetica rar intilnita, preluind si oferindu-si unul altuia teme, fragmente din compozitii clasice ori proprii. Acum, in premiera, Tavitian a cintat Bill Evans, “teritoriul” lui Baciu, iar in replica acesta a interpretat blues. Harry recunoaste ca “noi doi avem stiluri pianistice complet diferite – eu, pe linia lui Thelonious Monk, Ion Baciu jr., pe linia lui Bill Evans. Am avut curaj sa pornim acest proiect, dar uite ce lucru bun a iesit, o intilnire a contrastelor”. Intilnirea a doua temperamente diferite, in care mari teme clasice ale jazzului au fost reinterpretate, destructurate si refacute live, sub ochii, pardon, urechile publicului. Tavitian cinta emotional, recurgind frecvent la filonul originilor sale armenesti, distilindu-le in formule de jazz liber care-ti alinta sufletul. Ion Baciu Jr. e mai… apusean, iti merge la suflet, dar o face pe calea cerebralitatii. Si unul, si celalalt arata placerea improvizatiei, a jocului creativ, fiind ludici in egala masura.
De aceea, concertele lor sint apropiate de spectacol, de show, au o cursivitate ce pare ca vine dintr-un scenariu pus in scena de doi histrioni, care pe ici pe colo strecoara mici poante, interactioneaza cu publicul. Le-am urmarit cu atentie dialogul nonverbal din timpul reprezentatiei. Isi “vorbeau” cu ochii, cu buricele degetelor atingind clapele, cu mijloacele acelea nevazute, tainice care tin de inspiratie, de bunavointa muzelor. La unele concerte, poti cobori pleoapele, lasind totul pe seama auzului. Ascultarea e suficienta pentru pornirea imaginatiei si crearea propriilor lumi interioare nascute din sunete. La acesta, acustica a fost completata de corporalitatea solistilor, de mecanica degetelor, de facies, de zimbetul ori incruntarea de moment a sprincenelor. Dinamica ritmica, ruperile de tempo, slalomul printre registre si tonalitati, printre culturi ale sonorului si figuri legendare ale genului au servit publicului o ora de show de cea mai buna calitate.
Ciocolata cu condimente
Spontaneitatea tandemului a facut si deliciul Romanian-Armenian Piano Jazz Summit. A fost ca o tableta din atit de provocatoarea ciocolata cu condimente – nu ma pot hotari cine e ciocolata si cine condimentele –, ori ca desertul acela de prajitura fierbinte cu ciocolata, servita obligatoriu cu o cupa de inghetata deasupra. La final, dupa o infocata Fiesta (pe care Chick Corea insusi ar asculta-o cu uimire si, cred, incintare), Harry a pledat pentru ideea de Iasi, candidat la statutul de viitoare capitala culturala europeana, subliniind ca orasul are argumente, dar si multe de facut; iar Tuntu nu s-a mai simtit stinjenit de accentul moldovenesc, care de regula il retine de la minidiscursuri, fiind european la el acasa.