Nu la fel de (ne)populara ca Regina, dar de-o virsta cu ea, Catherine Sorgeiul, s-a reintors de curind de la spitalul de boli nervoase din Lavenderfields, pentru a locui in casa din Princes Street impreuna cu unchiul ei, un barbat trecut de prima tinerete, ramas necasatorit, intr-o zona nu tocmai de invidiat din nu tocmai de invidiatul est londonez. Aici delincventa e tot timpul in floare, dar mai nou au avut loc si o serie de crime oribile, mai multe fete de conditie modesta (dintre care macar una era prostituata) sfirsind in conditii groaznice. Presa n-a stat degeaba si deja i-a dat criminalului un nume: barbatul-corb, caci victimele sint gasite desfigurate, ciopirtite, ca si cum din trupurile lor s-ar fi hranit corbii.
Inca in convalescenta dupa ceea ce intuim ca a fost o cadere nervoasa, Catherine trebuie ferita de stirile zilei, si atita timp cit nu iese din casa, ar trebui sa fie in siguranta. Doar ca nici statul in casa nu-i face prea bine, mai ales cind casa in care sta ii provoaca teribile amintiri. Ceva rau, poate la fel de groaznic precum crimele barbatului-corb, s-a intimplat aici, afectind iremediabil echilibrul psihic al incercatei domnisoare Sorgeiul, dar ce? Tulburata de atingerile cameristei care-i fac trupul sa ia foc, incomodata de vizitele unor domnisoare malitioase si birfitoare, angoasata de frinturi de amintiri ale caror veridicitate nu are cum s-o verifice si speriata, dar in egala masura fascinata de odioasele crime din Spitalfields, Catherine incearca sa-si spuna povestea, iar povestea e una plina de mistere.
Se pare c-ar fi avut o copilarie fericita sau, mai bine zis, c-ar fi putut avea o copilarie fericita, daca mintea nu i-ar fi jucat feste, daca rautatea ei cronica n-ar fi impins-o sa-si omoare indirect fratele, dindu-l pe mina unor barbati care i-au facut felul, si prin asta declansind un veritabil domino al suferintei, caci mama ei s-a sinucis, iar tatal, coplesit de durere, a plecat pe mare, unde s-a inecat, in timp ce ea, ramasa orfana, a ajuns in grija unchiului (fratele tatalui) si de acolo la spital, unde doctorii au incercat s-o puna pe picioare. Dar demonii nu pot fi ucisi cu pastile si somn, poate doar redusi temporar la tacere, iar acum tacerea e pe cale sa fie din nou sparta. Demonii, crede Catherine, o imping sa capete aceasta fascinatie fata de crimele barbatului-corb si sa creada ca, punindu-se in locul criminalului, scriind ceea ce simt, atit el, cit si victimele lui il vor putea opri, altfel spus ca, infaptuind ea crimele pe foaie de hirtie, pofta de singe a asasinului se va stinge. Efectul nu este cel scontat. Dimpotriva. Parca stirnit de imaginatia tinerei domnisoare, poftele barbatului-corb se intensifica, ca si cum cuvintele fetei i-ar dicta criminalului ce sa faca, astfel incit, pe masura ce povestirea avanseaza, spirala psihozei devine din ce in ce mai ametitoare, mai halucinanta pina cind… ei bine, pina cind, intr-o zi, Catherine se pomeneste singura in aceeasi incapere cu criminalul, doar ca de data asta nu in imaginatia ei, ci chiar in realitate. Evident, nu vom divulga aici identitatea lui, evident ca e vorba de un personaj mentionat in mai multe rinduri de-a lungul romanului, dar pe care nu l-am bagat prea tare in seama, evident ca nu va fi prins, evident ca naratoarea noastra va scapa nevatamata. Spre final, odata cu dezvaluirea identitatii asasinului si a motivului pentru care omora, alte mistere vor fi si ele elucidate. Cine este de fapt unchiul naratoarei si de ce se face vinovat, impreuna cu barbatii cu care formeaza o Societate secreta, ce s-a intimplat cu fratele mai mic al naratoarei (a murit, intr-adevar, dar nu asa cum credea Catherine si nu din vina ei) si mai ales ce vrea sa-nsemne titlul, caci in Londra victoriana imaginata de Williams, placerile barbatilor inseamna automat suferinta femeilor.
Mintea umana, cel mai mare criminal al tuturor timpurilor
Cunoscuta publicului englez mai cu seama pentru biografiile si cartile ei de istorie, Kate Williams este o adevarata autoritate in perioada victoriana (a scris o carte inclusiv despre regina Victoria), ceea ce inseamna ca atmosfera Londrei anilor 1840 si mentalitatile vremurilor sint recreate pina in cele mai mici amanunte. In plus, ca romanciera (aflata la debut!), Williams reuseste sa imprime romanului propria lui atmosfera, independent de perioada in care se desfasoara, o atmosfera apasatoare, terifianta, data de stilul narativ al unui personaj in care nu poti avea incredere, care te induce in eroare prin permanentul sentiment de vinovatie care il domina, dar si prin permanenta susceptibilitate pe care o proiecteaza mereu asupra celor cu care interactioneaza. Altfel spus, un personaj si o atmosfera demne de un film de Hitchcock, prin omniprezentul suspans pe care-l degaja. Pina la urma, pare sa spuna Williams, mintea umana este cel mai mare criminal al tuturor timpurilor, ne poate ucide visele, dorintele, aspiratiile, strangula simtul realitatii, arunca in abisul tuturor spaimelor, temerilor si incertitudinilor. Si pe acest criminal, nimeni, oricit s-ar stradui, nu poate sa-l prinda.
Kate Williams, Placerile barbatilor, traducere de Miruna Voiculescu, colectia “Biblioteca Polirom. Proza XXI”, Editura Polirom, 2012
Galerie foto
