Era o zi geroasa, de februarie, orele 11 dimineata: se auzea, pe strada, zapada scirtiind, ostila, sub talpa trecatorilor putini. Nora Aron, ca si Vasile Elisav, locuiau la primul etaj, de ani de zile, dar parca n-auzisera nicicind zapada cu atita claritate si nu fara un vag frison dezagreabil, in tacerea care se lasase. Nu mai stia nici unul cum s-o rupa. Carmen Carpen isi facea de lucru cu cartile din biblioteca Norei. Aceasta isi aprinse o tigara. Atunci, Vasile Elisav se apuca sa le vorbeasca despre trabucul infinit.
— Cum asa, domnule profesor, il interpela Nora Aron.
— E simplu, ii raspunse el: un trabuc incepe din dreapta sau din stinga?
— Cind dintr-o parte, cind din alta…
— Vezi!
— Nu vad nimic, raspunse Carmen Carpen. Orice trabuc incepe de unde il fumezi. Dreapta si stinga…
— Stiu, sint relative.
— Ce stii tu, Nora, zise Elisav.
— Ca dreapta si stinga…
— Da, sunt relative. La ce sint, insa, relative?
— La punctul de vedere.
— Ce-i punctul de vedere?
— Nu mai stiu.
— Dar stii ca un trabuc are un mijloc?
— Daca asa vreti dumneavoastra…
— Eu vreau, sau el il are?
— El, desigur.
— Atunci e simplu sa-l imparti in doua, o parte dreapta si o parte stinga. Fumindu-i dreapta, iti ramine,-ntreaga, stinga. Fumindu-i stinga, iti ramine,-ntreaga, dreapta. Fumindu-le concomitent, iti ramin ambele intregi, iar trabucul este fara capat.
— Daca stiam ca e asa stupid, aduceam si copiii, zise, cocteauizind amabil, Carmen Carpen.
— Care copii, se ofusca Vasile.
— Copiii strazii, incepu sa rida Nora.
— Ce-s aia, intreba Vasile.
— Alta nenorocire, zise Carmen. Sinteti extraterestru, dom profesor?!
— Sint dascal de franceza, zise Vasile Elisav.
— Ei, asta-i, se obraznicira cele doua.
Profesorul isi scoase din pachet o tigareta fara filtru, ii ceru gazdei, Nora Aron, o forfecuta; aceasta i-o dadu indata, dupa ce cauta o clipa in neseserul ei de unghii, pe care-l tinea-n sertarul din mijloc al noptierei. Multumindu-i, musafirul Norei isi sectiona la mijloc tigareta, in doua jumatati perfect egale si incepu sa le fumeze simultan, ca si cum ar fi cintat la dublul flaut al auletului de pe Mormintul cu Leoparzi, de la Tarquinia.
Domnisoarele il urmareau ingindurate.
Profesorul scoase jumatatea stinga, dintre buze, si, divizind-o-n doua parti egale, ii dadu una Norei, care facu acelasi lucru, dindu-i o jumatate Carmencitei, care, si ea, o injumatati, dindu-i restul domnului profesor, care-i dadu o jumatate Norei, care, de fapt, nici nu era o fumatoare propriu-zisa, ceea ce Vasile Elisav nu constata decit intr-un tirziu, cind nu mai stiu a cita jumatate fumega, inca,-n gura amfitrioanei, care motaia.
(Continuarea in numarul urmator)