Inregistrarea era Round Midnight, a lui Thelonious Monk, iar Pannonica a ascultat-o de 20 de ori la rind, a plins si nu s-a mai dus la aeroport. A ramas la New York, nu s-a mai intors acasa in urmatorii 28 de ani si a devenit, umblind noptile in Bentley-ul ei argintiu de la un club la altul si deschizindu-si apartamentul pentru jam session-uri si suflete ratacite, “Nica, baroneasa jazzului”. L-a cunoscut pe Thelonious de-abia in 1954 (“era cel mai frumos barbat pe care-l vazusem vreodata”) si i-a ramas alaturi pentru tot restul vietii. In ciuda sotiei lui Monk, in ciuda ciudateniilor lui, in ciuda zvonurilor.
In fotografiile in care apar impreuna, Nica are o expresie ingrijorata si etern fascinata, de femeie care e in stare sa riste zece ani de inchisoare si deportarea pentru barbatul pe care-l iubeste. Ceea ce a si facut. Charlie Parker a murit la ea in apartament, avea o suta si ceva de pisici, cumpara masini si piane pentru protejatii ei, s-a luat la intrecere cu Miles Davis pe 5th Avenue, era protectoare si generoasa, o sister of mercy pur singe. In schimb, a primit duzine de cintece scrise special pentru ea de Monk, Art Blakey, Sonny Clark, Kenny Drew, si senzatia ca viata ei a avut un rost. Le-a cerut copiilor sa-i imprastie cenusa deasupra riului Hudson, “‘round midnight”. Iar daca nimeni n-o sa faca un film despre ea, atunci jur ca Hollywood-ul exista degeaba.