Problemele de finantare
“Cum am inceput finantarea filmului (octombrie 2008), a inceput si criza economica mondiala. CNC-ul a intirziat concursul de proiecte pentru aproximativ doi ani de zile (decembrie 2008 – iulie 2010), intirziere «justificata» prin lucrul la imbunatatirea Regulamentului de finantare. Pina la urma, au realizat ca nu se poate imbunatati si s-a organizat totusi un concurs. In plus, Visul lui Adalbert n-a cistigat finantarea normal, ci in urma unei contestatii care a fost solutionata in octombrie 2010, implinindu-se astfel doi ani frumosi de asteptare a finantarii CNC. “ Asta a facut ca producatorii straini interesati de o coproductie cu firma lui Achim, Green Film, sa dea inapoi. “Timpul scurs a fost suficient sa pierd pe drum toti potentialii coproducatori straini care puteau incepe demersurile de finantare in tarile lor numai dupa ce aveam finantare de la CNC. Ma rog, nu mai amintesc de banii aruncati pe fereastra pentru participarile la pietele de proiecte internationale – seduceam producatorii, dupa care le spuneam ca nu o sa avem la timp finantarea CNC, poate la anu’. “ Gabriel Achim a strins intr-un final 600.000 de euro, reusind sa convinga niste parteneri sa i se alature: UniCredit Tiriac Bank, Loteria Romana, FC Steaua Bucuresti, Primaria Mizil, Digital Cube, Romaqua Group, Mediaedgecia Romania, Media Tour si ARFI. Visul lui Adalbert a ramas o coproductie 100% romaneasca, avind drept coproducator compania 4Proof Film.
Problemele tehnice
Au vizat mai ales optiunea estetica a regizorului si a directorului de imagine George Chiper-Lillemark. Despre ce e vorba? Actiunea filmului e plasata in 8 mai 1986, a doua zi dupa ce Steaua Bucuresti a cucerit Cupa Campionilor Europeni. Eroul filmului, subinginerul de protectia muncii Iulica Ploscaru (Gabriel Spahiu in sfirsit la primul rol principal in lungmetraj), are o zi plina. Trebuie sa duca la fabrica, ambalat intr-o servieta si protejat de niste prosoape, “video”-ul pe care a inregistrat meciul (ca sa i-l arate sefului sau direct, interpretat de energeticul Doru Ana), dar se pregateste si pentru serbarea de 8 Mai cind Ziua PCR-ului e sarbatorita prin proiectarea a doua filmulete de protectia muncii semnate chiar de el. Iulica Ploscaru e si el regizor/artist; el nu doar copiaza realitatea pe casete video, dar o si pune in abis prin trimiteri inocente (marile spirite se intilnesc) la Ciinele andaluz al lui Bunuel, si investigind relatia dintre arta si realitate. De aici si optiunea pentru a filma chiar pe VHS. Gabriel Achim isi aminteste: “In productiile romanesti improvizatia tehnica pare sa fie cel mai sigur eveniment. In afara de neasteptatele probleme la care toata lumea se asteapta, ni s-au stricat ambele camere VHS special modificate si adaptate pentru cinema, dupa cautari si teste indelungate. Ambele in aceeasi zi de filmare! “ Aceste accidente nu sint vizibile in film, cel putin daca cei care nu sesizeaza chestia cu VHS-ul nu vor spune ca imaginea e proasta tot timpul.
Problemele de echipa au plecat, cum altfel, de la mincare. “Dupa prima saptamina de filmare am schimbat o parte din echipa in urma unei greve spontane a tehnicienilor filmului. Motivul – sendviciurile aveau feliile de piine prea groase. Cei de la Primaria din Mizil, care ne-au ajutat cu cateringul, nu aveau experienta. In plus, patronul fabricii de mezeluri Ana si Cornel, care ne-a promis sprijinul cu mezeluri pentru catering, plecase in Spania in vacanta fara sa lase vorba la fabrica.”
Problemele de sanatate au afectat si actorii, si regizorul – dar acesta se uita pe sine atunci cind spune: “Unul dintre actori n-a mai putut filma intrind in spital. I-a urmat in scurt timp un alt actor, suspect de preinfarct – din fericire s-a intors dupa citeva zile si am putut continua filmul. Altfel riscam sa nu ne foloseasca la nimic primele doua saptamini de filmare. Iar la cea mai importanta secventa actorul principal (n.r. – Gabriel Spahiu) a avut o criza de rinichi – ambulanta din Ploiesti si-a facut totusi datoria!”.
Problemele de figuratie au fost vizibile pentru jurnalisti cind acestia au vizitat una dintre locatii, fabrica Uztel din Ploiesti. Se filma scena serbarii si, pentru ca figurantii se injumatatisera, erau filmati intr-un cadru mai strins si grupati in adincime, ca sa para ca umplu intreaga hala. Regizorul crede azi ca problemele respective s-au datorat faptului ca la Mizil si Ploiesti, unde s-au filmat secventele mai complicate, nu exista “figuratie specializata”. “Le-a fost foarte greu sa inteleaga de ce, pentru citeva secunde filmate, se pregateste un cadru cu orele, de ce trebuie sa faca liniste cind se filmeaza, de ce trebuie sa stea 12 ore pe zi la filmare etc. Dar cel mai greu le-a fost sa inteleaga cit de important e sa-si respecte promisiunea de a veni la filmare. La cea mai grea secventa ca figuratie, unde era nevoie de aproximativ 500 de oameni, ne-am trezit dimineata cu vreo 30 (desi confirmasera in jur de 600). “ Salvarea a venit tot de la sendviciuri, cu ajutorul carora au fost deturnati sindicalisti arvuniti pentru proteste in Capitala. “Norocul nostru a fost ca sindicalistii din Ploiesti se pregateau sa mearga la Bucuresti pentru proteste anti-Guvern. Cu promisiunea unui sendvici in plus, am reusit sa deturnam citeva autocare. “ Bucuria a fost de scurta durata pentru ca aproape toti erau mult mai interesati de sendvici decit de indicatiile regizorului. Iar la ora 16, desi mai erau patru ore de filmare, oamenii au luat-o spre gara: scapau naveta! Multi au plecat cu tot cu costume.
Problemele de locatii s-au produs din “vina” cineastului Alexandru Solomon (probabil ca acesta nici n-a aflat): “Cu putin timp inainte sa incepem filmarile, dupa ce pregatisem cel mai important loc unde trebuia sa filmam cel mai mult – intr-o uzina din Ploiesti –, toata planificarea a picat. Patronul uzinei a ordonat intreruperea oricarei legaturi cu noi, suparat fiind de portretul facut de Alexandru Solomon in documentarul Kapitalism – reteta noastra secreta. Ne-a costat o gramada de timp si de bani pentru a gasi alte locuri de filmare, dar a fost si o bataie de cap sa regindim planul de filmare (in acelasi timp cu noi se desfasurau doua mari festivaluri de teatru in tara si parea aproape imposibil sa aduci doi actori pentru o zi de filmare, daramite 10-15 citi au fost in medie la o zi de filmare pentru aceasta locatie.”
Din pacate, ocupat cu lansarea filmului (bucurestenii, cel putin, s-au delectat in statii de autobuz si metrou cu afise rosii cu fotografiile lui Nicolae Ceausescu, Elena Ceausescu ori Stefan Postelnicu – care “ar fi interzis acest film”), Gabriel Achim n-a mai apucat sa vorbeasca si despre Problemele recente.
Asa ca o sa ne spunem noi parerea, mai ales ca am vazut si filmul: in ciuda ghinioanelor, in Visul lui Adalbert pofta de a face cinema e proaspata si molipsitoare, chiar daca e scaldata in multe rame, iar pistele deschise par sa se infunde la un moment dat. Filmul e o comedie neagra care trimite la Reconstituirea lui Lucian Pintilie, ducind ramele mai departe, dar si lucrind pe nervul nostalgiei si palpind maseaua de minte, caci duplicitara “lichea comunista”, adica Iulica Ploscaru, tot se arde pina la urma. Gabriel Achim spune ca in spatele constructiei complicate, imaginata impreuna cu coscenaristul Cosmin Manolescu, exista un concept. “Lucrarea este esentialmente divizata in doua Parti: una Istorico-Descriptiva si una Filosofico-Speculativa, dar, din nefericire, fara o linie neta de demarcatie intre ele: in combinatia aceasta labirintica, fiecare parte se suprapune, penetreaza si chiar le strabate pe celelalte. Lucrurile chiar asa stau, atita doar ca toata aceasta explicatie, in chipul cel mai auto-ironic, e de gasit in Caracteristicile (cartea I, cap. IV) volumului Sartor Resartus. Am incercat sa ne jucam cumva de-a DJ-ii cu opera lui Thomas Carlyle, Croitorul rascroit, in traducere aproximativa. Caci e acolo un Fildes Croitoru (n.r. – jucat pe ecran de Adrian Vancica), dublat in destinul sau bont de unul dintre cei ce reconstituie. Ce reconstituie? O intimplare, o realitate. Lucru imposibil, in fond. Timpul nu poate fi intors, calculul da gres, asa cum si imaginea filmului, miscarile de camera par accidentale. Dar e una dintre povestile cu accidentele de munca reconstituite, unele chiar si pe pelicula. E drept, cea dezvoltata – celelalte, datate tot 8 Mai, ramase in 2D pe diapozitive. De ce am ales-o pe asta, de ce am taiat-o si recroit-o asa, aici poate fi o oarecare bataie de cap. E ceea ce a iesit din memoria noastra, din copilariile noastre, din nenumaratele povesti pe care ti le spun prietenii despre copilariile lor.”
Visul lui Adalbert
Regia: Gabriel Achim
Produs de Green Film in coproductie cu 4Proof Film
Producator delegat Dan Burlac
Scenariul: Cosmin Manolache si Gabriel Achim
Imaginea George Chiper – Lillemark
Montaj: Cristian Nicolescu &Stefan Tatu
Sunet: Dan Stefan Rucareanu, Filip Muresan & Vlad Voinescu
Cu: Gabriel Spahiu, Doru Ana, Ozana Oancea, Anca Androne, Mircea Rusu, Alina Berzunteanu, Adrian Vancica, Paul Ipate, Mimi Branescu.
Premiera romaneasca – 4 mai 2012
“Asa cum cei de la Cugir furau din fabrica piese de masini de cusut pentru ca ajunsi acasa, incercind sa le monteze, sa le iasa mitraliere, cam la fel s-a intimplat si cu Visul lui Adalbert: am vrut sa povestim un timp al copilariei noastre si ne-a iesit aceasta, sa-i zicem asa, comedie romantica de intreprindere. Probabil ca sunetul strident al sirenei care anunta iesirea muncitorilor din uzina de tancuri ne-a taiat prea mult si de prea multe ori din timpul de joaca – copiii trebuind sa alerge repede spre case, ca sa lase parintilor muncitori impresia ca trudesc din greu la temele pentru scoala. Numai ca mina destinului ne-a re-croit intr-o Re-volutie.” – Gabriel Achim