Cineva-ul, o domnisoara pe care n-o cunosc, nu stia nimic despre club si nici n-o interesa. Ea era doar preocupata de utilizarea cuvintului feminin, alaturi de cel diafan. Ca si cum ele ar fi doua ingrediente, usturoi si caramel, pe care e recomandat sa nu le pui niciodata unul linga altul. Cititorii Enticlopediei stiu ca extremismele, daca nu sint de centru, mi se par absolut detestabile. La fel si becurile rosii care se-aprind in mintea unora atunci cind vad anumite cuvinte.
Pe lista cluburilor si a asociatilor pe care intentionez intr-o zi sa le infiintez, am trecut saptamina asta si ONG-ul “Lasati cuvintele in pace! Vedeti-va de treaba voastra! Nu va mai amestecati unde nu va fierbe oala! Si asa mai departe!”. Acest ONG s-ar intilni duminica dimineata, ar alege niste cuvinte (“feminin” si “gras”, de pilda), le-ar smulge penele, le-ar tavali prin brinza dulce, le-ar rontai, le-ar scufunda intr-un bazin cu apa clara de munte, le-ar scutura de ideologii, programe, excese, le-ar ciupi de obraji, le-ar trimite in tabara de imblinzit zebre, le-ar pudra cu talc verzui, le-ar trece prin cinci ape tari, le-ar pune la uscat treizeci si doua de minute, cit ii ia unui elefant sa rezolve o ecuatie de gradul II, le-ar crantani apoi cu dinti de lapte, le-ar fugari prin lanul de levantica si le-ar scoate noi-noute, asa cum au fost ele rostite prima data, fara greutatile care le atirnau de picioare de fiecare data cind ieseau din gura cuiva.
Ce viata linistita ar avea ele de-acum incolo, cum s-ar trecura neobservate in orice discutie, cum ar umbla pe strazi, anonime si nebagate in seama, ca broscutele intr-o zi de vara (aici nu stiu exact ce-am vrut sa spun, dar asa a iesit).
Deci, ce faceti duminica viitoare?