Ramine de vazut in ce masura sensurile ajustate ale cuvintelor vor fi asimilate de vorbitori. Exista o componenta sociala a limbii vorbite care nu poate fi controlata foarte usor prin reguli si norme. Caci limba romana actuala e intr-un proces de schimbare accelerata, iar componenta ei sociala, legatura unor termeni cu realitatea imediata, face ca transformarile din societate sa modifice pina si sensurile unor termeni aparent stabili si imuabili.
Haideti sa luam drept exemplu substantivul “plagiat”. Date fiind acuzatiile de plagiat ce il tintesc pe cel care a fost (scurt, scurt de tot) ministru al Educatiei, prof. dr. Ioan Mang, reactiile presei si contrareactiile domnului ex-ministru, precum si indelungata istorie a plagiatelor in Romania de dupa revolutie, nu e greu sa vezi ca, cel putin pentru o parte a comunitatii academice, cuvintul si-a alterat sensul sau de baza, asa cum apare el in toate tarile acelei lumi civilizate la care vrem sa ne raportam. In dictionarele limbii romane plagiatul este definit deocamdata drept furt intelectual, preluare a unei opere literare, artistice sau stiintifice originale, care e prezentata de cel ce si-a insusit-o drept creatie personala. Astfel definit, plagiatul este sinonim cu furtul intelectual, astfel ca atrage asupra celui care il practica oprobriul comunitatii si, in mod normal, sanctiuni juridice.
Nu neaparat la romani si nu neaparat in ultimele decenii. Asa cum furtul era reprobabil, insa “furtul de la colectiv” era acceptat ca norma sociala (si mijloc de supravietuire), in noul context furtul intelectual, adica plagiatul, devine o forma de supravietuire si mai ales de parvenire. Asa ca in Romania sensul cuvintului a devenit mai nuantat: furt intelectual descoperit. Cit timp plagiatul nu e descoperit, nimeni nu sufera – nici macar constiinta plagiatorului.
Acum, odata cu declaratiile fostului ministru al Educatiei (care, data fiind functia oferita, pot fi ele insele normative), sensul plagiatului se nuanteaza si mai tare. Dl ex-ministru declara urmatoarele: “daca cei care stiu despre ce e vorba acolo si mai ales autorii mentionati in articol ma acuza de plagiat si obtin o decizie in acest sens, categoric ma retrag” (din functie – n. mea). Asadar, nu mai e suficient ca plagiatul sa existe, limpede ca lumina zilei. Despre el pot vorbi doar cei care se pricep cu adevarat, eventual doar autorii plagiati. Mai mult, trebuie sa apara si o decizie in acest sens. Prin urmare – sa zicem – plagierea unor autori morti e mai acceptabila decit cea a unor autori vii, care pot acuza. In plus, mai e nevoie si de o “decizie”. Altfel plagiatul, chiar vizibil de pe Luna, nu e plagiat. De aceea banuiesc ca, in ciuda revocarii sale din functie, domnul Mang va ramine profesor doctor si va veghea mai departe la propasirea stiintelor romanesti si a onestitatii academice – asa cum o vede Domnia Sa si altii asemenea lui.
Banuiesc ca directia normativa sugerata de domnul ex-ministru al Educatiei in cazul plagiatului este pe placul multora. De fapt si eu pot beneficia de ea. N-am mai publicat de mult o carte si ar fi cazul sa trimit un manuscris la tipar. Doar ca stau in cumpana ce sa public mai intii: Pace si razboi sau Oliver Trist.