Spusele maestrului Cozighian, pronuntate intr-un moment in care din Cehia imi parveneau primele albume CD dintr-o noua serie a casei Supraphon, Great Czech Conductors, m-au pus pe ginduri. Nu ma gindesc doar la faptul ca imprimarile – ce exista totusi – ale lui George Enescu in calitate de dirijor sau ale unor Constantin Silvestri sau Ionel Perlea sint rara avis pentru melomanii romani, dar si la faptul ca, desi nu intrutotul identice, evolutia istorica si presiunile asupra vietii muzicale din Cehoslovacia si din Romania comunista prezinta numeroase similitudini.
Dar Cehoslovacia si-a onorat – si isi onoreaza de 20 de ani mai mult ca niciodata – dirijorii, atit pe cei “buni”, cit si pe cei “mari”. Iar la aceasta ultima categorie se poate mindri cu o pleiada de sefi de orchestra cu totul exceptionali, de la Vaclav Talich la Rafael Kubelik, carora li se pot alatura Karel Sejna, Karel Ancerl, Zdenek Chalabala sau Vaclav Neumann.
O parte a lor au refuzat constringerile regimului comunist exilindu-se, Kubelik de la inceput, altii trezindu-se ceva mai tirziu, urmare a invaziei fortelor sovietice in 1968 (Ancerl, Neumann). Altii au fost siliti sa traiasca in umbra, pentru lumea muzicala occidentala daca nu total necunoscuti, in orice caz subestimati in raport cu valoarea lor artistica reala (Karel Sejna, Martin Turnovsky etc.). Promovarea imprimarilor lor din arhivele cehe pe piata internationala de catre Supraphon si casa de discuri a Radioului ceh este cu atit mai meritorie.
Cazul lui Karel Sejna este, probabil, unul din cele mai interesante, iar cele doua discuri ale noii colectii, pe care figureaza intre altele o rara si mult apreciata versiune a Simfoniei a 4-a de Mahler datind din 1950, denota o maiestrie si perfectiune dirijorala rara. Pentru a nu mai vorbi de calitatea Orchestrei Filarmonicii Cehe intr-o vreme in care la conducerea ei se aflase marele Vaclav Talich.
Sejna (1896-1982), devenit la incheierea studiilor la Praga, in 1920, contrabasist solist al Orchestrei Filarmonice, avea sa fie descoperit si incurajat pentru talentele sale dirijorale de Vaclav Talich. In 1933, dupa un concert memorabil la Praga, criticii il laudau pentru “sensul excelent al respiratiei platoului orchestral, demonstrat in cazul Simfoniei a 7-a de Bruckner”, pentru “sonoritatea solida si compacta a melodiei ei robuste, natura tragica a unor pasaje din Adagio, la fel ca si umorul inimos rural din Scherzo si din alte parti mai animate”. Sejna se misca “cu mare usurinta si lipsit de efort” si avea o gesticulatie “cutezatoare si energica”, o “orientare datatoare de incredere si talent plin de initiativa in ghidarea orchestrei”.
Epitetele nu aveau sa se modifice de-a lungul timpurilor, dar dirijorul a ramas vesnic pe un plan secund, un adjunct si inlocuitor in caz de necesitate al primului dirijor al Filarmonicii, o pozitie oficializata in 1939. Nu este foarte clar daca aceasta permanenta frustrare a fost determinanta in comportamentul sau in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, cind la retragerea provizorie a lui Talich de la conducerea Filarmonicii in 1941, a ramas secundul tinarului Rafael Kubelik. O perioada in care a dirijat foarte multa muzica a compozitorilor nationali cehi, dar si concerte oficiale organizate sub egida Protectoratului german, intre care, in 1944, un “festival al tineretului ceh cu ocazia celei de a 56-a aniversari a nasterii lui Hitler”. Un gest ce nu avea sa i se ierte de oficialitatile comuniste, in 1948, fiind la un pas de inlaturarea sa din Filarmonica pragheza, presat sa plece la Karlovy Vary.
Citeva luni mai tirziu, Rafael Kubelik decidea insa sa se exileze dupa instalarea la putere a comunistilor, iar Filarmonica se trezea in fata alegerii intre Karel Sejna si tinarul Vaclav Neumann. Situatia a ramas indecisa timp de doi ani, perioada in care Sejna a dirijat aproape 80 de concerte, intre care unul la Festivalul Primaverii de la Praga, un turneu in Ungaria, un concert omagial la aniversarea de 70 de ani a lui Stalin si o performanta a Simfoniei a 3-a de Martinu, inca neinterzis de comunisti. In 1950, cind Filarmonica primea dreptul de a-si alege singura dirijorul, 80% dintre instrumentisti au votat in favoarea lui Sejna, o majoritate clara in raport cu tinarul Neumann.
Dar verdictul oficial a cazut curind, noul ministru al invatamintului, stiintelor si artei, stalinistul Zdenek Nejedly, numindu-l cu de la sine putere prim dirijor pe un alt viitor “mare”, pe Karel Ancerl. Soarta lui Sejna era pecetluita, dar dirijorul a ramas in memoria cehilor printre cei mai respectati si venerati muzicieni, elogiat pina astazi pentru versiunile unor lucrari fundamentale ca Missa Solemnis de Beethoven, Simfonia a 9-a de Bruckner, Simfoniile Nr. 1, 2, 3, 4, 5 si 9 de Mahler si Simfonia pragheza a lui Mozart, in turneu, intre alte capitale, la Bucuresti.
Ultima simfonie, interpretata cu adevarat geniu, poate fi ascultata pe setul Mari dirijori cehi, publicat acum de casa Supraphon, si numai ea si ar face aceste discuri de arhiva o imensa bucurie pentru orice meloman.