Ma aflam la Londra cind concertul a fost difuzat de BBC Radio 3 si imi amintesc cit de impresionat am fost de atmosfera ce iradia din sala si de introducerea moderatorului britanic aflat la Gasteig, Richard Osborne, un expert in muzica lui Bruckner. Osborne semnala ca noua sala principala putea gazdui aproape 2.500 de spectatori si ca in complex mai existau doua sali mai mici, Carl Orff si Richard Strauss, menite sa adaposteasca recitaluri si muzica de camera.
“Celibidache – nota muzicologul – este unul din dirijorii cei mai controversati si iluzorii ai timpului nostru. Putini muzicieni si-au inceput cariera direct la virf. In 1945, pe cind avea ceva mai mult de 30 de ani, Celibidache, nascut roman, a devenit temporar principalul dirijor al Filarmonicii din Berlin. Curind si-a cladit o reputatie de maestru in conducerea unei orchestre si in repertoriul clasic, dar decizia lui de a nu mai face imprimari de discuri comerciale la inceputul anilor ‘50 a facut dificil pentru orchestra sa sustina lungile perioade de repetitii, pe care Celibidache le considera necesare pentru a explora structura si calitatile sonore ale marii muzici. Cu atit mai mult cind aceste calitati sint legate de viziunea spirituala a unui compozitor, asa cum este neindoielnic cazul in simfoniile lui Bruckner.” Osborne nota ca pentru Bruckner compozitia a fost o “declaratie de credinta” si ca Bruckner a reordonat relatia dintre spatiu si timp in ambianta marii abatii de la Sankt Florian. Acolo, atunci cind asculti o simfonie de Bruckner este ca si cind “te-ai plimba in interiorul marii catedrale”, “impresionat intii de diversitatea ei, miscat si inaltat de viziunea pe care o proclama”.
Bruckner a inceput compozitia celei de-a 5-a simfonii la Viena, in 1875, si s-a spus ca durata uneia din simfoniile lui nu poate fi masurata cu ceasul. “Este adevarat, afirma Richard Osborne, si daca crezi ca iti poti pierde drumul inainte de a atinge concluzia ei epica, nu iti fie teama. La inceputul miscarii Finale, Bruckner revine asupra celor precedente inainte de a trece la stadiul final al calatoriei. Poate din cauza dimensiunilor ei, simfonia nu a fost cintata integral pina in 1935, cind concertul a fost dat de Filarmonica din Munchen, o aniversare serbata, si ea, concomitent cu cea a inaugurarii noii sali.”
Sonoritatea festiva si seaca a vocii lui Richard Osborne mi-a ramas pina astazi intiparita in minte, la fel ca si primele acorduri ale contrabasilor, incarcate de caldura, intr-un pianissimo abia audibil. Cu Bruckner sub bagheta lui Celibidache, senzatia era intr-adevar aceea de a pasi intr-o ampla catedrala, cu opriri in fata unuia sau altuia dintre altare si cu ginduri inaltate intr-o rugaciune, indiferent de credinta celui ce asculta…
Am regasit acum aceeasi senzatie, chiar daca atentia fata de muzica mi-a mai fost cumva tulburata privindu-l pe Celibidache in concentrarea lui, admirindu-i economia si precizia gestului dirijoral, ochii si privirile ce se roteau controlind parca pe fiecare din cei peste o suta de instrumentisti, rarele zimbete schitate o clipa doar si care, asa cum se stie, ii exprimau satisfactia, indeosebi in pasajele in care tempo-ul incetinea, pentru ca sonoritatea sa capete bogatia si profunzimea dorite.
Muzica pulseaza asemenea unui organism viu, ca la nici un alt dirijor brucknerian, si o poti vizualiza plutind in atmosfera unei catedrale, pentru a te covirsi apoi in momentele ei de accelerari dramatice, dar intotdeauna controlate minutios de Celibidache. Sint momente in care muzica “fierbe”, dar “nu da niciodata in afara” fiindca, asa cum teoretiza dirijorul, exista un singur moment de adevarat climax.
Nu pot decit sa fiu de acord cu autorul notelor livretului, Gerd Udo Feller: “Acest DVD va va face sa descoperiti un univers profund uman, un univers ce se deschide in noi, experienta interioara a constiintei care se elibereaza, miscarile ei cele mai intime luind forma de muzica”.
Intr-o lume ideala, intr-un demers educativ cum nu mai exista astazi in invatamint, as proiecta acest concert ca un gest de deschidere asupra a ceea ce reprezinta muzica “adevarata, nu frumoasa” – cum ar spune Celibidache –, macar in toate scolile si universitatile muzicale ale Romaniei.
* Sergiu Celibidache, Anton Bruckner Symphony No. 5. Munchner Philharmoniker. Live Recording from the Gasteig, Munich 1985. DVD Video Arthaus Musik. 2012. 90 min.