Scenariul e al lui Seth Grahame-Smith, care a adaptat pentru ecran si romanul Abraham Lincoln: Vampire Hunter (filmul care iese tot in acest an e regizat de Timur Bekmambetov si coprodus de Bekmambetov & Burton). Desi Johnny Depp a marturisit ca era obsedat din copilarie de telenovela gotica Dark Shadows, difuzata de ABC intre 1966 si 1971, si ca el l-ar fi convins pe Tim Burton sa faca filmul, exista ceva profund burton-ian in povestea tesuta in prafuitul conac Colinwood, unde nevrozele moderne ale locatarilor intra in legatura cu drama barbatului (Johnny Depp) caruia o vrajitoare rea de indragostita (Eva Green) i-a luat tot ce a iubit mai mult, transformindu-l in vampir.
Filmul incepe foarte sus si cam pe aproape un sfert iti satisface asteptarile ca sa-si epuizeze repede energia si sa se goleasca de aer. E de neinteles de ce Burton s-a aruncat in proiect fara sa aiba un scenariu suficient de omogen. Desi expozitiunea ampla ne face sa credem ca aparitia vampirului Barnabas Collins, doua sute de ani dupa ce a fost inchis intr-un sicriu, le va insufla noi energii urmasilor sai, noua permitindu-ne sa ne amuzam pe marginea revitalizarii unui gen si a ciocnirii dintre epoci (revenirea lui are loc in 1972, iar filmul musteste de muzica de atunci), prea putine posibilitati sint valorificate. Socul cultural resimtit de vampir se epuizeaza neverosimil de repede si, odata ce isi readuce familia pe linia financiara de plutire (cit tine melodia lui The Carpenters, Top of the World), acesta se va concentra apoi pe contracararea Angelicai, vrajitoarea eterna care a prosperat intre timp in afacerile cu peste si care acum incearca sa-l recucereasca. In timpul postproductiei, cind au aparut primele fotografii cu Johnny Depp pe internet (filmul fiind realizat sub radar), unii cinefili si-au exprimat satisfactia ca in sfirsit, dupa ce imaginea vampirilor a avut de suferit in Saga Amurg si alte filme recente, a sosit timpul ca vampirii sa redevina ce au fost. (La momentul respectiv aproape ca nu a mai contat ca vampirul cu palarie si mult fond de ten aducea cu Michael Jackson.)
Frustrarea ca ar fi trebuit sa primesti mai mult
Acum, cind filmul e gata si cu totul sub ochii nostri, devine evident ca Tim Burton nu a intentionat sa il reinvie pe vampirul jucat de Bela Lugosi in filmul lui Tod Browning din 1931 (Dracula) si nici pe contele Dracula interpretat de Max Schrek in Nosferatu (1922). Cu toate acestea, referintele exista – mai ales in planul vizual si mai ales in scena mortii Josettei –, interesul cineastului fiind mai mult acela de a pune trecutul intr-un context actualizat si de a vedea ce mladite poate da. Faptul ca prezentul actiunii e anul 1972 pune de doua ori in abis demersul lui Burton, facindu-te sa iti para si mai rau ca, dincolo de ambalajul lui frumos, filmul nu reuseste sa ajunga prea departe. Acest lucru se intimpla in ciuda faptului ca actorii se descurca cu personajele lor cit pot de bine – poate mai ales Johnny Depp, care din punctul unora de vedere si-ar fi consumat deja relatia profesionala cu Tim Burton, dar care are acum una dintre cele mai bune prestatii ale sale sub comanda acestuia. Pe linga latura de erou tragic data de serial, Depp aduce prin figura lui imobila si un umor discret, metatextual, fara a-si lasa bucuria de a juca personajul sa-i ingroase gesturile (cum a facut cu alte ocazii).
Michelle Pfeiffer, Helena Bonham Carter, Jonny Lee Miller si mult mai tinerii Gulliver McGrath si Chloë Grace Moretz isi integreaza personajele intr-o familie originala care te trimite cu gindul la familia Addams, dar care isi pastreaza nebunia in limite acceptabile. Desi Burton da initial senzatia ca e atent la personaje, pe parcurs renunta la a le mai adinci, astfel incit raminem doar cu niste scheme si cu dorinta de a fi vazut mai mult din fiecare. In general, din pacate, filmul te lasa cu frustrarea ca ar fi trebuit sa iti dea mai mult.
Umbre intunecate/Dark Shadows, de Tim Burton. Cu: Johnny Depp, Michelle Pfeiffer, Helena Bonham Carter, Eva Green, Jackie Earle Haley, Jonny Lee Miller
Galerie foto
