Este un cercetator de o eruditie impresionanta. Este, in acelasi timp, capabil sa construiasca sinteze solide, pornind de la cercetarea aceasta erudita. Este un autor original. El trateaza subiecte originale si mereu altele. Are o mare capacitate de a inventa subiectele, fiindca si asta este o problema, sa inventam subiecte noi sau abordari noi ale subiectelor vechi. Si este un autor care scrie foarte bine.
Imaginea evreului in cultura romana este o carte erudita, originala, o carte de sinteza in acelasi timp, si care se citeste cu foarte mare placere. Este o lectura pasionanta. Inca o data, cred ca in cultura romaneasca de astazi ii numaram pe degete pe autorii capabili de a imbina toate aceste trasaturi. In rest, este o carte – si acesta este un lucru care merita spus – a carei prima editie a aparut acum vreo zece ani si care a devenit foarte repede o lucrare clasica a culturii romanesti. Deci este o lucrare inconturnabila, o lucrare as spune definitiva. Ma feresc totusi de termen pentru ca nimic nu este definitiv in tratarea unui subiect, fiecare generatie vine cu noile sale informatii si mai ales cu noile sale abordari, dar in stadiul actual al cercetarilor, al miscarii ideilor in cultura noastra, cred ca putem spune pentru moment, daca ma pot exprima asa, ca este o carte care da acest sentiment, de lucrare definitiva.
Cum e poporul roman? Este un mozaic
Fiind vorba despre imaginea evreului, deci problema aceasta a constituirii unor reprezentari, in fond este vorba despre evrei, dar despre evreii mitologizati, despre evreii priviti intr-un anume fel sau in diverse feluri. Dar cei care privesc sint romanii, este societatea romaneasca in ansamblu, cu toate componentele ei. Deci, pina la urma, este o imagine care vorbeste in mai mare masura despre cel ce priveste decit despre cel care este privit. Si, pornind de la imaginea evreului, ma intreb cum stau lucrurile cu romanii, cu perceptia lor de-a lungul intregii istorii romanesti, in trecut si in prezent. Cum stau lucrurile cu perceptia romanilor asupra celorlalti si, in general, cu trasaturile nu ale evreilor, ci ale romanilor. Aici ne lovim, cred eu, de o mare dificultate si de o mare imprecizie, pentru ca despre evrei se pot spune foarte usor anumite lucruri, adevarate sau neadevarate. De multe ori un amestec de adevaruri si neadevaruri, de multe ori complet neadevarate, mitologizate. Este mult mai greu insa sa definim imaginea romanului. Este o imagine mai nesigura, mai amestecata. Uitati-va ce greu le este romanilor sa vorbeasca despre propria lor personalitate. De vreun secol si jumatate se tot muncesc in jurul acestei probleme: psihologia poporului roman. Cum e poporul roman? Nu stiu. Cum e evreul este usor sa o spun, de fapt evreul mitologizat. Dar despre roman mi-e foarte greu sa spun, chiar despre un roman mitologizat. Cred ca este in multe feluri. Este un mozaic. Sint multe contradictii, multe lucruri care nu se leaga bine, iar asta tine pina la urma de istoria romaneasca, de fazele prin care au trecut poporul roman si cultura romana. Chiar si in ceea ce priveste atitudinea romanilor fata de evrei. Imi vine in minte acum un exemplu: Andrei Oisteanu vorbeste despre steaua lui David in timpul razboiului. Au fost sau nu evreii obligati in Romania sa poarte steaua lui David? Raspunsul este ca au fost si nu au fost obligati. Asta mi se pare tipic pentru romani. Intilnim foarte multe ocazii de acest gen unde lucrurile nu se leaga, unde avem un aspect, dar avem si contrariul aspectului respectiv. S-a spus despre romani, de catre autori straini cu prestigiu, ca in al Doilea Razboi Mondial ar fi fost la fel de virulent antisemiti sau ar veni imediat la rind dupa Germania nazista. Dupa cum s-au spus si lucruri foarte diferite, mai in avantajul romanilor. S-a vorbit despre maresalul Antonescu, daca a ucis sau a salvat evrei. Raspunsul cred ca este iarasi tipic pentru conditia aceasta echivoca a culturii romanesti, a mentalitatii, a atitudinilor romanesti. Da, maresalul Antonescu a salvat evrei si da, maresalul Antonescu a ucis evrei. Nu stiu ce alegem din asta, dar sintem iarasi in spatiul romanesc care este foarte imprecis. A fost in Romania Holocaust? In Romania a fost Holocaust. In Romania nu a fost Holocaust. Ambele aprecieri pot fi sustinute si pina la urma trebuie sa le privim impreuna. Am incercat, in ceea ce ma priveste, sa ofer in felul meu un punct de plecare intr-o asemenea interpretare, in contradictie, a culturii, a mentalitatii romanesti, in cartea mea, Romania, tara de frontiera a Europei. Spuneam acolo ca ceea ce caracterizeaza spatiul romanesc este conditia de frontiera. Deci un spatiu care s-a aflat, timp de multe secole de-a lungul istoriei, la marginea marilor ansambluri de cultura, de civilizatie, la marginea asamblurilor geopolitice principale europene. Asta a dat pe de o parte o izolare, iar pe de alta parte o mare deschidere. Deci un spatiu care a avut tendinta de a se inchide in sine, dar care in acelasi timp a fost foarte deschis spre multiple si adesea contradictorii influente si modele venite din afara. Acesta este spatiul romanesc: un spatiu inchis si un spatiu deschis, poate cel mai inchis si cel mai deschis dintre spatiile europene. De aici caracterul contradictoriu si care nu se leaga prea bine al personalitatii romanesti. De aici dificultatea si toate cautarile din ultima vreme de a gasi un brand de tara. Nu avem cea mai mica idee cum sa reprezentam Romania, iar pina la urma o reprezentam printr-o frunza verde. Este o problema a culturii romanesti. O situatie curioasa si interesanta. Am ajuns aici pornind de la imaginea evreului in cultura romana. Imaginea evreului ii defineste pina la urma mai mult pe cei care privesc, defineste mai bine prejudecatile, mentalitatile, atitudinile, comportamentele celor care se uita la evrei decit caracterizeaza ceea ce este cu adevarat evreul. Cam acestea sint citeva ginduri pe care am incercat sa le exprim despre cu totul remarcabila carte clasica a domnului Oisteanu.