La inceputul anilor ‘90, cind am inceput sa gindesc proiectul privind Imaginea evreului in cultura romana, domeniul imagologiei era putin cunoscut. Chiar termenul “imagologie” nu se gasea in nici un dictionar, nici macar in cele de specialitate. Nici astazi nu stam prea bine in acest sens. Era o pata alba, care insa, in ultimul deceniu, a inceput sa prinda ceva culoare. Nu intimplator este vorba mai ales de lucrari de doctorat publicate, ceea ce arata ca tinerii masteranzi si doctoranzi sint mai in sincronie cu ceea ce se intimpla in mediile universitare si academice din lumea larga. Au aparut carti despre imaginea Rusiei si a rusilor in cultura romana, despre imaginea Statelor Unite in cultura transilvaneana, despre imaginea romilor sau cea a romanilor in ochii germanilor, despre imaginea in general a “strainului” in arta plastica romaneasca etc. Mai ales Universitatea din Cluj (cu profesorii Sorin Mitu, Mircea Muthu, Ruxandra Cesereanu), dar si Universitatile din Iasi si Bucuresti sint conectate la acest domeniu, astfel incit avem deocamdata cam o jumatate de raft de asemenea carti. Spuneam ca nici astazi termenul “imagologie” nu a intrat in limbajul curent. Nu intimplator am insistat ca subtitlul cartii mele sa fie “Studiu de imagologie in context est-central european”, pentru a participa si eu la impunerea acestui termen.
Cind masteranzii ma intreaba ce este imagologia (pe care o predau la Universitatea din Bucuresti), le raspund ca nu stiu sa o definesc, dar o recunosc cind o intilnesc. De fapt, e o disciplina foarte usor de definit: este stiinta care studiaza modul in care o comunitate percepe o alta comunitate. Vorbeam despre cartile de imagologie care s-au scris deja, dar este o anume carte care isi asteapta autorul, si aici il continui pe domnul Boia. Ar fi vorba despre cartea Imaginea romanului in cultura romana. Este cea mai dificila lucrare de auto-imagologie, pentru ca auto-stereotipurile sint cele mai interesante si spectaculoase. Este o imagine in oglinzi paralele, care devine infinita, foarte dificil de surprins. Putem detecta o anume relatie de love and hate pe care o are romanul fata de el insusi. “Dragostea si ura de sine romaneasca.”
Ospitalitatea este o toleranta superficiala, o toleranta pe termen scurt
In ultimii ani s-au facut studii de sociologie si sondaje de opinie cu intrebarile “Care este cea mai importanta virtute a romanului?” si, respectiv, “Care este cel mai important viciu al romanului?”, cu intrebare deschisa. Intotdeauna pe primul loc, la mare distanta de orice alta virtute, se claseaza ospitalitatea. In schimb, cel mai important viciu, la mare distanta de celelalte, este toleranta (“Sintem prea toleranti si ne subjuga strainii”). Ar parea ca este un paradox, o inconsecventa. Nu este. Romanul, chiar romanul simplu, simte ceva in aceasta diferenta intre ospitalitate si toleranta. Nu fac intimplator aceasta discutie, pentru ca ea nu este departe de subiectul cartii Imaginea evreului in cultura romana. Ospitalitatea este o toleranta superficiala, o toleranta pe termen scurt, pe citeva ore, poate pe citeva zile, care contine un ospat, un chef, o stare de voie-buna. De fapt termenii ospitalitate si ospat au o radacina comuna: oaspete (hospes). Toleranta, in schimb, este ospitalitate pe termen lung, pe decenii, pe secole. Ea implica legi, institutii si mentalitati. Este deci cu totul altceva, iar modul in care romanii au combustii diferite in aceasta privinta este simptomatic.
Mai este astazi importanta o carte ca Imaginea evreului in cultura romana? Pe coperta a patra a volumului domnul Lucian Boia scrie ca, citind-o, este un bun exercitiu care “ne invita sa ne regindim istoria, trecutul”. Este perfect adevarat, dar as adauga ca este si un bun exercitiu de a ne percepe prezentul. Nu intimplator am avut atit de mult de adaugat la aceasta noua editie, pentru ca in acesti ultimi zece ani, ecuatia pe care o analizez a evoluat in diverse directii, unele neprevazute. Inclusiv in ceea ce priveste punctele pe care le-a subliniat domnul Boia, antisemitismul interbelic, Holocaustul si celelalte. Nu sint – o spun si in carte – adeptul unor ierarhii la antisemitism. Nu putem acorda locul I, locul al II-lea si locul al III-lea: nemtii, austriecii si romanii medalia de bronz. Sint impotriva intocmirii unor ierarhii la antisemitism asa cum facem la atletism. Ecuatia este infinit de complexa, indicatorii sint greu de cuantificat si, ca atare, nu este revelatoare o astfel de ierarhizare. Insa pozitia noastra fata de un personaj ca Ion Antonescu este revelatoare. Daca un om omoara cinci oameni din zece nu inseamna ca i-a salvat pe ceilalti cinci. Este un criminal la fel de atroce ca si cel care ii omoara pe toti cei zece oameni. Deci, in aceasta privinta, as avea o pozitie polemica fata de domnul Boia si as avea un raspuns ferm. La fel ca in privinta existentei Holocaustului. Sint suficiente citeva sute de mii de evrei morti pentru a considera un capitol romanesc al Holocaustului. Mai este asadar actuala o astfel de carte astazi? Da, in conditiile in care, nu cu mult timp in urma (acum vreo doua saptamini), o organizatie de protectie a animalelor a declarat urmatoarele, apropo de locurile de cazare a maidanezilor din Bucuresti la marginea orasului: “Ciinii nu sint evrei ca sa fie dusi la Auschwitz”.
Cu alte cuvinte, nu e placut, dar intelegem ca evreii trebuie dusi la Auschwitz, dar ciinii nu. Este insa un alt mare si celebru cliseu care, ca o fantoma, bintuie prin Europa. Este vorba de teoria conspiratiei, de ideea complotului iudeo-masonic, a “Ocultei”, a “Guvernului mondial” (formule antisemite cvasi-codificate) care declanseaza razboaie, schimba guverne, mareste pretul petrolului si al aurului etc. Un mit lansat pe la 1900 si pe care il analizeaza Umberto Eco in ultima sa carte, Cimitirul din Praga, roman tradus chiar la Polirom. Ei bine, ultima propozitie din romanul lui Umberto Eco (acuzat pe nedrept de antisemitism pentru aceasta carte, inclusiv in Italia) suna cam asa: protagonistul Simone Simonimi – cel care a forjat cartea Protocoalele inteleptilor Sionului si a declansat, la cererea serviciilor secrete rusesti, aceasta legenda sinistra – este un personaj real; atit de real incit traieste si azi printre noi.