Acum depinde pe cine ascultam. Crin Antonescu, partenerul de afaceri politice al domnului Ponta, a spus ca eliminarea actualei conduceri a ICR reprezinta o urgenta. Si drept urmare, partenerul sau s-a executat. In ce modalitate si cum, vedem in clipa de fata.
Crin Antonescu este, de altfel, un personaj principal al editorialelor dumneavoastra, ati scris deseori despre dumnealui si nu tocmai laudativ…
Si sper sa mai scriu!
Tocmai asta vi s-a reprosat de catre cei de la Putere, ca i-ati criticat in perioada cit au fost in Opozitie, ati exprimat optiuni politice cita vreme erati pe niste pozitii asimilate secretarului de stat – domnul Patapievici si subsecretarului de stat – cazul dumneavoastra.
Daca mergem pe aceasta panta legalista si juridica, trebuie sa va spun ca atunci cind m-am angajat la ICR am consultat oameni de specialitate, juristi, avocati s.a.md. si am fost informat ca nu exista nici un fel de interdictie legala ca o persoana aflata intr-o functie de demnitate publica sa aiba o prezenta publica, fie ea si jurnalistica. E o chestiune absolut fara obiect, e o judecata de gust pe care o respect chiar la oamenii fara gust. Dupa aceasta logica, nimeni in statul roman nu ar mai avea dreptul sa isi exprime opiniile. Or, din ceea ce vad, televiziunile, radiourile, ziarele sint pline de opiniile personale ale unor oameni care detin demnitati publice.
V-ati asteptat ca atit de multe tabere culturale sa se coalizeze pentru cauza ICR, si nu neaparat pentru persoanele din fruntea acestuia? Am vazut la protestul papioanelor o banderola: “Nu am venit pentru HRP (Horia-Roman Patapievici, n.r.), am venit pentru ICR”.
Este, cred, cel mai mare elogiu care ni s-ar fi putut aduce pentru ca e dovada clara ca oamenii care nu ne plac pe noi personal – si unii dintre ei au polemizat cu noi, ne-au atacat – au apreciat foarte mult ceea ce s-a intimplat in aceasta perioada la ICR, cu atit mai mult cu cit foarte multi dintre ei chiar au fost beneficiarii unora din cele peste 4.500 de proiecte derulate doar in strainatate in acesti ani. Probabil ca noi am creat un model cumva neobisnuit in Romania, o tara unde pasiunile domina totul. A fost o delimitare stricta intre pozitiile noastre ca oameni privati, cetateni care au dreptul sa-si exprime opinia si ceea ce am facut in calitate de functionari. Nu poate fi invocat nici macar un exemplu in toti acesti ani in care un artist roman, un om de stiinta, o personalitate publica sa fi avut parata prezenta la activitatile ICR. Si acest lucru a fost imposibil datorita felului in care noi am construit aceasta institutie. Absolut toate selectiile s-au facut pe baza de jurii, pe baza pe experti, de oameni de specialitate. Nici Horia Patapievici, nici Tania Radu si nici eu nu am avut nici cea mai mica implicare in felul in care sint selectati artistii din piata culturala romaneasca. Singura noastra problema a fost sa cream posibilitatea ca aceste lucruri sa se intimple. Am pornit de la intrebari simple. De exemplu: este bine ca autorii romani sa fie tradusi in strainatate? Da, am considerat ca este o idee valabila si conforma cu strategia pe care am fixat-o. Cum s-au desfasurat lucrurile, cine au fost autorii selectati nu a mai fost treaba noastra. La fel si cu toate, cu absolut toate proiectele din tara si din strainatate pe care le-am derulat.