– Fragment –
Urcara niste trepte si trecura prin spatele unor gradini pina ajunsera la o casa neluminata. Avea o veranda micuta, iar Steve se aseza pe ea, deschise o bere si se apuca s-o bea. Nu incerca sa se uite pe fereastra sau sa-i arate lui Wayne ce era inauntru. Parea sa fie una dintre primele nopti cind vintul nu era destul de rece incit sa te patrunda. Wayne se aseza. Lemnul nu era cald, dar raceala lui nu-i patrunse prin blugi. Intregul port nocturn se intindea la picioarele lor. Lumina sulfuroasa a felinarelor dezvaluia burtile pescarusilor care se roteau pe deasupra unui vas belgian de cercetare si a unui vapor rusesc ruginit. Daca aveai binoclu, te puteai uita direct prin hublouri si, chiar si fara binoclu, Wayne se gindi cit de fascinante pareau intotdeauna hublourile rotunde, luminate, oricit de avariat ar fi aratat un vas in timpul zilei.
Steve desfacu cu zgomot cea de-a doua bere a sa si spuse ca-i parea rau, insa nu avusese bani decit pentru trei beri. Derek Warford ii lua trei dolari de bere, iar cei de la magazin nici nu s-ar fi uitat la el daca ar fi cerut asa ceva. Steve se holba intruna la Wayne si in cele din urma intreba:
— Cum de ai fata asa de umflata acum?
Daca Steve Keating l-ar fi intrebat asta pe un ton agresiv, sau rautacios, sau jignitor, Wayne nu i-ar fi raspuns, insa Steve n-avea pic de rautate in el. Era pur si simplu curios, cu un soi de jovialitate care lui Wayne ii placea. Nu intilnise pe nimeni in St. John’s caruia sa-i poata spune ceva. Nu putea vorbi cu nici unul dintre clientii lui, nici macar cu cei care il rugau sa le repare balustrada scarilor sau sa indeparteze chitul cu o dalta ca sa poata deschide geamurile de la camara primavara si cu siguranta nu putea vorbi cu patronul lui, Frank King.
Primavara silise florile de podbal sa scoata capul din pamint pe toate terenurile virane de prin St. John’s. Intre Church Hill si Cathedral Street era o fisie de pamint ingusta, ingradita, unde zambilele inflorisera de curind si Wayne se aplecase sa le miroasa. Stia ca toata lumea se deschidea la apropierea verii, insa el raminea inchis in sine. Era nevoit sa pastreze secretul si sa-si acopere trupul din cauza a ceea ce ar fi putut gindi alti oameni ca Frank King sau clientii lui sau gasca lui Derek Warford de la debarcader. Nu-l cunostea pe Steve Keating, nu erau prieteni, insa Wayne simti ca voia sa-i spuna unele lucruri. Nu numai ca fata lui Wayne parea umflata, cum spusese Steve. Burta ii era plina de lichid, exact cum fusese la pubertate. Purta camasi lalii ca s-o acopere si isi lasa nasturele de sus al blugilor desfacut, dar incepea deja sa-i fie teama. Ii era teama ca ceea ce se intimplase inainte in trupul lui s-ar fi putut intimpla din nou.
— De fapt, zise Wayne, probabil ar trebui sa ma duc la doctor.
— Esti bolnav?
Wayne simtea ca lui Steve Keating puteai sa-i impartasesti orice problema si el avea s-o priveasca fara prejudecati morale sau sociale.
— Steve, stii ce-i acela un hermafrodit?
— Mda. Caii-de-mare sint hermafroditi. Tata si cu mine prindem citiva in fiecare toamna. Nu vin atit de departe in nord in nici o alta perioada. Dar asa sint caii-de-mare. Pe jumatate masculi, pe jumatate femele.
— Ai auzit vreodata de vreun om care sa fie asa?
— Nu.
Steve lua o gura zdravana de bere, ridica din sprincene si facu ochii mari la cer, de parca ar fi vrut sa le spuna norilor: “Ce gluma buna”. Dar nu era nici un fel de dezaprobare sau de batjocura in gesturile lui. Se uita la Wayne cu o curiozitate vie, arzind de nerabdare sa auda ce avea sa spuna mai departe.
— Ei, eu sint. Asa m-am nascut. Dar n-am stiut multa vreme, fiindca nimeni nu mi-a spus si am fost operat si silit sa iau o gramada de pastile. Insa acum am renuntat la ele. Si singurul lucru care ma ingrijoreaza e ceva ce n-ai crede in ruptul capului.
— As crede daca ar fi adevarat. As fi nevoit, nu-i asa?
— Singurul lucru care ma ingrijoreaza e ca trupul meu are inauntru tot ce-i trebuie ca sa ramina gravid. Pun pariu ca n-ai mai auzit nici un tip spunind asa ceva pina acum.
Steve se uita la el impresionat. De jos, dinspre docuri, se auzeau zgomote. Macaragiii din tura de noapte descarcau containerele de pe un vapor care venise pe fluviul St. Lawrence din Quebec. Erau doua macarale. Lui Wayne ii placea grozav sa le vada bratele reticulare luminate pe cerul noptii si sa le urmareasca cum se miscau, incet, dar sigur, coborind containerele pe cablurile lor. Modelul reticular semana cu al podurilor care ii placusera atit de mult si pe care le desenase in copilarie; ceva din infatisarea macaralelor ii amintea de frumusetea podurilor si de muzica demodata pe care voise s-o cinte Wally Michelin. Felul cum statea acum pe veranda subreda cu Steve Keating ii aminti de vara pe care el si Wally si-o petrecusera pe podul construit impreuna cu taica-sau. Era intim si in apropiere se insiruiau o multime de luminite, iar lumea era tinuta putin la distanta, asa ca nu se napustea asupra celor doi oameni care stateau impreuna, detasati de lucrurile obisnuite precum Jack’s Corner Shop, duba, Frank King si tot ce avea vreo legatura cu singuratatea si cu vindutul carnii.
— Avem un bebelus fals la ora de dinamica umana, zise Steve. Vrei sa intreb daca-l pot imprumuta? E ca sa ne demonstreze cit de rau e sa fii nevoit sa te trezesti noaptea si sa ai grija de el. Sa ne sperie de moarte.
— Eu sint speriat si fara bebelusul fals, Steve.
— Moira Carew era gravida in cinci luni si nici macar nu si-a dat seama. Vrei sa-ti cumpar un test de sarcina? Domnul Caines le tine ascunse in magazinul lui, sub cotletele de porc din frigiderul din spate. Cind Moira a nascut, domnisoara Tavernor – profesoara noastra de dinamica umana si de sport – a pus-o sa ia acasa bebelusul fals, chiar daca avea deja unul adevarat.
— Asta e o cruzime.
— Pai, a pus-o oricum. Si Moira l-a omorit. E programat sa moara daca nu-l ingrijesti cum trebuie. E electronic. Tu l-ai pastra pe-al tau?
— Ce sa pastrez?
— Bebelusul tau, dac-ai avea. L-ai pastra?
— Dumnezeule!
Wayne incepea sa regrete ca-i spusese toate astea lui Steve Keating. Steve era prea tinar si, daca se exalta, parea sa nu se mai poata opri din vorbit.
— L-ai da spre adoptie? Ai ciclu?
— Nu am nici un loc prin care sa iasa singele. Mi s-a facut o operatie, pe care ma gindesc s-o modific la loc. Drept sa-ti spun, sint ingrozit.
— Deci e ascunsa acolo inauntru, zise Steve atingind abdomenul lui Wayne.
Era prima oara cind cineva ii atingea trupul de cind venise in St. John’s.
— Mda.
— In plus, ai putea fi gravid.
— Sper ca nu. Dar de asta ma tem.
— Pot sa te duc la spital. Iau tot timpul masina maica-mii cind se duce in josul coastei la sora ei. Stii cum faci? Trasezi niste semne cu creta pe alee, chiar linga cauciucurile din spate. Apoi o parchezi in acelasi loc cind te intorci. La milimetru.
— Am duba mea, Steve.
— Da? Atunci sint omul tau. Da-mi-le.
— Ce sa-ti dau?
— Cheile.
— Nu prea cred.
— Ei, hai!
— As vrea sa fii ceva mai mare.
— De ce?
— Ca sa pot vorbi rational cu tine.
— Stii ce-ar trebui sa faci?
— Ce?
— Ar trebui sa-ti dai jos gluga. S-o dai jos, sa te speli pe fata si sa-ti cumperi niste haine potrivite. E ciudat – aveai aceeasi geaca pe tine cind te-am vazut data trecuta si acum pari mai gras, insa geaca ti-e foarte mare. E ca si cind te-ai mari si te-ai micsora in acelasi timp.
— E vorba de masa musculara, Steve. Hormonii imi dadeau muschi de barbat, iar acum acestia dispar si totul e mai subtire.
— Da-ti jos gluga ca sa-ti vad fata.
Wayne nu vru sa-si dea jos gluga, asa ca Steve i-o trase de pe cap. Se bucura ca era intuneric, desi stia ca Steve putea sa-i vada fata, fiindca el o putea vedea pe-a lui, in lumina vapoarelor si a felinarelor de la docuri. Steve se uita la el si se incrunta, fortindu-se sa-i studieze fata cu obiectivitate.
Wayne livrase o rata in Old Topsail Road mai devreme si o fetita il privise din cadrul usii in timp ce maica-sa se dusese dupa bani. Fetita se zgiise la el si apoi strigase de-a lungul holului: “Mama, e femeie sau barbat?”.
Simti lichidul din abdomen, insotit de o durere neintrerupta, si isi aminti de fatul care se formase inainte inauntrul lui. Isi imagina ochii lui, isi imagina cu usurinta fata lui care il privea. Daca se intimplase inainte, ce impiedica lucrul asta sa se intimple iar? Ce-l impiedica sa fie bintuit de o alta pereche de ochi, aidoma primei?
— Ce ma ingrijoreaza cel mai tare acum, ii zise lui Steve Keating, nu e fata mea.
AUTOAREA
Kathleen Winters-a nascut in 1960, in Anglia, insa si-a petrecut copilaria si adolescenta in provincia Newfoundland si Labrador din Canada. A scris scenarii pentru serialul american Sesame Street si pentru CBC Television si a lucrat o vreme ca editorialista la cotidianul The Telegram din St. John’s. Si-a facut debutul literar in 2007, cu volumul de povestiri boYs, intimpinat cu entuziasm de catre critica si de catre publicul cititor si distins cu Winterset Award si Metcalf-Rooke Award. In prezent locuieste in Montreal, dedicindu-si cea mai mare parte din timp scrisului.
CARTEA
Annabel (2010), primul roman al scriitoarei, abordeaza cu profunzime, sensibilitate si indrazneala una dintre temele cele mai controversate ale epocii contemporane: identitatea sexuala. Intr-un sat pitoresc si indepartat de pe coasta Labradorului, unde rolurile barbatilor si ale femeilor sint guvernate de traditie, nasterea unui copil hermafrodit zguduie din temelii fericirea casnica a familiei Blake. Copilaria invaluita de mister a lui Wayne sta sub semnul ambiguitatii sexuale si al amenintarii cu demascarea publica. Lucrurile se complica si mai mult in momentul atingerii maturitatii sexuale, cind descopera ca organismul lui are capacitatea de a se reproduce singur. Kathleen Winter surprinde cu subtilitate si elocventa drama unui personaj singular, care se lupta sa-si gaseasca locul intr-o lume guvernata de tipare sexuale stricte, si in acelasi timp frumusetea inegalabila a peisajelor scaldate in luminile nordului din acest colt al Labradorului. Romanul a fost distins in anul aparitiei cu Thomas Head Raddall Atlantic Fiction Award si adaptat pentru Radio BBC.
Galerie foto
