Cind ma gindesc la Croatia, nu ma gindesc doar la litoralul lor – altfel, unul superb, cu o mare limpede, cum rar mai vezi, si cu straturi de istorie si cultura ce se pot descoperi pretutindeni pe coasta, de la antichitatea greco-latina, trecind prin Evul Mediu si Renasterea italiana, pina la secolul al XIX-lea austro-ungar – totul combinat cu elementul slav si romano-catolic al croatilor. Croatia e mai mult de atit. Ea este – adica va fi in scurt timp – al douazeci si optulea stat membru al Uniunii Europene, adica o tara cu care Romania are toate motivele sa aiba legaturi cit mai strinse. Nu e nevoie de analize geostrategice subtile pentru a intelege ca la ora actuala in Uniunea Europeana exista un numar mare de state est-europene ce sufera inca de pe urma fostelor regimuri comuniste si care au probleme similare si interese similare. Toate trebuie sa reduca, intr-o masura mai mica sau (adesea) mai mare, decalajul fata de Europa de Vest. Toate trebuie sa foloseasca resursele oferite de Uniunea Europeana cam in aceleasi domenii deficitare. Un efort concertat al acestor state, care sa se sustina reciproc in privinta politicilor europene comune pe zonele de interes comun, ar fi in beneficiul tuturor.
Croatia ar putea ajuta Romania in domenii precum turismul sau protectia mediului. E siciitor sa auzi clisee despre frumusetile naturale ale Romaniei (altfel numeroase) si sa vezi cum sint ele valorificate de romani, mai ales cind stii sau vezi in ce fel o fac altii. Comparatia dintre sloganele turistice ale celor doua tari e relevanta. Noi avem acel “Explore the Carpathian garden!”, un slogan mobilizator, dar lipsit de substanta. Croatia a mizat pe litoralul adriatic, cu sloganul “Mediterana as it once was”, ce s-ar traduce aproximativ cu “Mediterana asa cum era odinioara”, ceea ce spune deja foarte multe si atrage printr-o promisiune concreta. Apoi felul in care sint protejate si valorificate zonele turistice ale Croatiei – nu doar cele de pe litoral, ci si rezervatiile naturale precum lacurile Plitvice sau delta Neretvei – ar merita luate ca model.
Nu in ultimul rind – ba, poate, chiar in primul –, romanii si croatii au in comun un lucru foarte important. In Romania, satul Carasova din judetul Caras-Severin, o localitate atestata documentar de la inceputul secolului al XIV-lea, traieste de secole o comunitate croata care vorbeste un vechi dialect al limbii croate: dialectul torlakian. Cum carasovenii reprezinta o comunitate croata izolata intr-o zona majoritar romaneasca, acesta este si singurul loc in care dialectul torlakian s-a pastrat aproape nealterat, nefiind influentat de limba literara standard, elaborata in secolul al XIX-lea.
In cealalta parte, in Croatia, in zona peninsulei Istria, mai exista un (foarte) mic numar de vorbitori ai vechiului dialect istro-roman, unul din cele patru mari dialecte ale limbii romane. Istro-romana este azi o limba pe cale de disparitie si e nevoie de eforturi din ambele parti (si cea croata, si cea romana) pentru pastrarea sau cel putin sustinerea – atit cit mai este posibil – a acestei limbi. Caci moartea oricarei limbi vorbite de oameni e o tragedie culturala.
Dupa cum se vede, ambele tari au pe teritoriul lor cite o bucatica din patrimoniul cultural imaterial al lumii – dar fiecare pe teritoriul celeilalte. Parca lucrurile au fost potrivite anume pentru a ne indemna sa colaboram. Un efort comun de protejare si sustinere reciproca ne-ar face partasi la un act de cultura cu valoare universala. Iar dupa aceea, daca vreti, ne putem compara si litoralurile.