In primul rind, Loganul rosu de la intrare, cu fundita albastra, pe care scria chiar asa: „Gaudeamus Logan”. Am stat citeva secunde – ce-i drept, nu prea multe – sa ma intreb numele cui s-a schimbat, al tirgului sau al masinii? Nu m-am lamurit nici cind in interior am vazut, cred ca si voi, bannerele cu „editura” Dacia, care afirma ca este lider de piata. Pe piata autoturismelor evident, dar ce mai conteaza cind banii curg.
L-am observat pe la standuri, pozind, pe Emil Constantinescu (stiati ca fostul presedinte inca mai are admiratori care alearga dupa o fotografie cu el?), insotit de un badigard inalt, dar nu solid, imbracat cu sacou crem, care-i cara sacosa de pinza cu carti. L-am semnalat, spionindu-l pe fostul sef al statului, pe un alt fost al unei institutii la fel de mamut si la fel de greu de urnit ca si Romania. Valentin Nicolau, ex-presedinte director general al TVR, actualmente conservator al PC, care mi s-a parut ca-i zimbeste lui Constantinescu.
Poetul Daian, eternul trompetist al tirgurilor de carte
Am stabilit ca un tirg de carte este un bun loc sa te intilnesti cu persoane cu care altfel n-ai avea nici o sansa sa te revezi curind. Si cum anul acesta Gaudeamus a fost suficient de aglomerat, mai ales in ultimele doua zile, si cunostintele au curs. Eu i-am salutat de trei ori pe colegii mei de la Polirom Bucuresti, dar recunosc nu m-am oprit niciodata sa vorbesc cu ei. Imi cer scuze pe aceasta cale. Standul a fost mereu plin, iar lansarile au curs lant, si am crezut ca ei nu au timp. Ce-i drept, nici eu nu am apucat sa ma opresc.
Am descoperit un pic dezamagit ca standul Rao, desi impozant prin platforma ridicata la cam un metru de pamint, a fost destul de ingust si cu greu puteai sa privesti cartile, mai ales in zilele aglomerate si cind fiecare potential client admira fiecare carte minute lungi, blocindu-i pe ceilalti.
Si mai ales am fost dezamagit de eternul trompetist al tirgurilor de carte, poetul Daian, care anul acesta – poate si in anii trecuti, nu stiu, ca nu am remarcat – purta pe piept o dezgustatoare piele de vulpe, cu tot cu cap, al carei rost, in afara de etalarea prostului gust, nu l-am inteles.
Tot la tirg m-am intrebat: oare se va schimba vreodata Societatea Romana de Radiodifuziune? Nu de alta, dar desi amenajarea locatiei a fost una destul de moderna si de onorabila, din difuzoarele Gaudeamusului au incercat sa faca glume de doi bani aceleasi persoane ale caror voci le recunosti ca sint de la SRR si daca ai fi lipsit din Romania patruzeci de ani. Acelasi stil invechit de a intretine atmosfera care mai mult te facea sa iti doresti sa-i rupi gura „vocalistului”, decit sa cumperi carti. Aceleasi strigaturi anemice, chipurile „humoristice”, care te fac mai mult sa plingi de ciuda.
Una peste alta, m-am bronzat destul de bine la aceasta editie si am si dormit sanatos pe plaja. Atentie mai mare la programare, insa.