La conferinta care a avut loc joi, la sediul Institutului Cultural Roman, au participat, alaturi de Horia-Roman Patapievici, cei doi vicepresedinti ai ICR, Mircea Mihaies si Tania Radu.
De asemenea, la eveniment au fost prezenti, printre altii, regizorul Cristi Puiu si scriitorul Mircea Cartarescu, tinerele autoare Anamaria Sandu si Elena Vladareanu, precum si directorul Institutului Francez din Bucuresti, Didier Dutour.
Patapievici anuntase, la sfarsitul lunii iunie, la Digi 24, ca intreaga conducere ICR isi va da demisia daca Curtea Constitutionala va decide ca Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr 27/2012, care prevede trecerea ICR de sub autoritatea presedintelui sub cea a Senatului, este constitutionala.
Sesizata de Avocatul Poporului, privind caracterul de urgenta al actului normativ, Curtea Constitutionala s-a pronuntat marti, stabilind ca OUG nr. 27 este constitutionala.
Patapievici a declarat marti, agentiei MEDIAFAX, dupa pronuntarea Curtii, ca el si intreaga conducere ICR isi mentin decizia de a-si da demisia.
In conferinta de joi, Patapievici a mentionat ca a existat "o incalcare de procedura" in contestarea caracterului de urgenta al OUG nr. 27/2012, si anume faptul ca Avocatul Poporului nu a fost prezent in persoana si nici nu a delegat pe cineva pentru a sustine contestatia la Curtea Constitutionala.
Pe 3 iulie, Gheorghe Iancu, care a sesizat Curtea Constitutionala in cazul OUG nr. 27/2012, a fost revocat din functia de Avocat al Poporului, aceasta fiind preluata interimar de Valer Dorneanu.
Dupa cum a mai declarat anterior, Patapievici a explicat, joi, ca ceea ce se va intampla cu ICR prin efectele OUG nr. 27/2012 nu este doar trecerea in subordinea Senatului, ci schimbarea misiunii, accentul punandu-se, cum se specifica in preambulul ordonantei, pe identitatea nationala.
Aceasta reiese, a precizat Patapievici, si din raspunsul dat de ministrul Culturii, Puiu Hasotti, presedintelui Societatii Academice din Romania, Alina Mungiu-Pippidi, in urma petitiei inaintate de Alianta pentru o Romanie Curata pentru revocarea OUG nr. 27/2012.
Ministrul Hasotti spune in raspunsul scris, prezentat in conferinta, ca premisa actului normativ, asa cum rezulta si din preambul, a fost "necesitatea consolidarii si amplificarii, sub diferite forme, a relatiilor culturale cu comunitatile romanesti de peste hotare, in scopul pastrarii si perpetuarii identitatii nationale, deziderat de o importanta deosebita in contextul fenomenului de globalizare, inclusiv culturala". "Atingerea acestui scop impune exercitarea controlului parlamentar" asupra functionarii ICR, se mai spune in raspuns, precizandu-se ca aceasta s-ar face "prin intermediul Senatului Romaniei, in calitate de camera decizionala pentru adoptarea proiectelor de legi si propunerilor legislative in domeniul politicii externe".
Ministrul Culturii adauga ca in Senat functioneaza comisii permanente pe acest domeniu, precum Comisia pentru politica externa, Comisia pentru afaceri europene si Comisia romanilor de pretutindeni.
"In mod interesant, lipseste cea pentru cultura", a remarcat Patapievici, joi, cand a prezentat textul lui Hasotti.
Patapievici s-a referit si la declaratia fostului ministru al Culturii Mircea Diaconu, conform caruia ICR trebuia "sa cante in acelasi cor" cu celelalte institutii.
"Ceea ce vor ei este sa ne spuna ca nu trebuie sa existe o institutie a statului roman care sa ofere o voce independenta artistilor, operatorilor culturali romani", a declarat Patapievici.
Totodata, ICR se va transforma intr-o institutie de propaganda a culturii nationale, dintr-un mediator care a pus in legatura artisti si operatori culturali din Romania cu cei din strainatate si o institutie care a promovat cultura nationala in cooperare cu institutii de cultura straine, asigurand astfel succesul actiunilor sale pe piata culturala externa.
"Deviza noastra a fost:?Niciodata singuri, mereu impreuna?", a subliniat Patapievici, amintind ca jumatate din evenimentele organizate de ICR au ajuns sa fie facute alaturi de un partener strain, care cofinanteaza, iar unul din cinci evenimente ale ICR sint organizate gratuit, partenerii straini punand la dispozitia institutului ceea ce este necesar.
"Nu facem propaganda culturii romane. Propaganda se face pentru o ideologie, pentru un stat", a spus Patapievici.
"Cea mai proasta forma de patriotism este nationalismul", a mai spus el, referitor la efectele pe care le atribuie OUG nr. 27 – transformarea ICR intr-un instrument de propaganda culturala, pentru intarirea identitatii nationale.
"Locul in care ne-am lasat sapte ani si jumatate din viata, aceasta constructie institutionala vie este distrusa", a spus Patapievici.
El a mai declarat ca actuala conducere a institutului, formata din el, Tania Radu si Mircea Mihaies, intelege sa isi depuna demisia de protest "fata de lovitura data artistilor romani".
Patapievici a mai spus ca, desi artistii si operatorii culturali romani au criticat decizia Guvernului, desi s-au primit sute de proteste si din partea unor asociatii de cultura din strainatate, Guvernul si parlamentarii care au sustinut ordonanta de urgenta au mers mai departe si chiar au trecut la calomnierea ICR, despre care s-a spus ca ar fi o agentie care pregateste agenti de propaganda pentru "regimul Basescu".
De asemenea, s-a spus despre ICR ca ar cheltui fara discernamant banul public si ar fi lipsit de transparenta, in conditiile prezentarii tuturor cheltuielilor institutului, dintre care trei sferturi sint pe proiecte si numai un sfert pentru administrare, in rapoartele sale de activitate anuale.
Referitor la acest aspect, Patapievici a mai spus ca a "interzis cheltuielile personale", astfel ca ceea ce va mosteni succesorul sau nu va fi o limuzina, ca la alte institutii de stat, ci aceeasi masina pe care el a mostenit-o de la Augustin Buzura, fostul presedinte ICR.
El a mai precizat ca nici el, nici ceilalti din conducerea ICR nu au calatorit niciodata la clasa business, desi este un drept legal al tuturor secretarilor de stat (presedintele ICR are rang de secretar de stat, n.r.). "Va rog sa va uitati la toti secretarii de stat daca a refuzat cineva (acest privilegiu n.r.). Noi am facut-o", a spus Patapievici.
"Este un gest de responsabilitate, iar pentru noi trei a fost o declaratie de onoare asupra felului in care am inteles sa conducem aceasta institutie", a mai declarat Patapievici.
Demisia a fost amanata, dupa decizia Curtii Constitutionale, pentru ca actuala conducere sa poata discuta cu ministrul de Finante Florin Georgescu, privind rectificarea bugetara anuntata de minister in sensul reducerii cu peste o treime a bugetului ICR.
Ministerul Finantelor anuntase ICR, pe 18 iulie, ca urmeaza sa i se reduca bugetul aprobat pentru 2012, de 43 de milioane de lei, cu 14,5 milioane de lei, si ca institutul trebuie sa se incadreze in restul sumei – 28,5 milioane de lei pana la sfarsitul anului –, in conditiile in care fusesera deja angajati in proiecte 29 de milioane de lei.
In urma discutiei pe care au avut-o, miercuri, Patapievici si Mircea Mihaies cu Florin Georgescu, ministrul a promis ca va sustine la Guvern ca reducerea sa se faca la mai putin de jumatate, astfel ca ICR ar mai avea 8 milioane de lei pana la sfarsitul anului pentru a-si onora angajamentele, iar partenerii straini sa nu spuna "Cine sint romanii? Astia care promit si nu fac", a mai declarat Patapievici.
In finalul conferintei, Patapievici le-a multumit artistilor si oamenilor de cultura cu care a lucrat ICR, colegilor din institutele culturale romane si straine si tuturor colaboratorilor, conducerea de la Bucuresti fiind indelung aplaudata de cei prezenti la eveniment.
"Vedeti, a meritat sa facem ce-am facut", a mai spus Patapievici.