— Eu nu!
— Nici eu!
— Eu da!
— Eu fac pipi.
— Atunci propun sa asteptam pina se intoarce colegul de la pipi. Daca mai are cineva, sa faca acum. Ne revedem in cinci minute, pentru corum.
— Pentru ce, mai?
— Pentru corum. Asa se face, trebuie sa fim toti prezenti, altfel decizia nu se pune.
— Se cheama cvorum, nu corum.
— Esti sigur? Atunci vom redacta o erata.
— Totusi nu inteleg de ce esti tu presedinte. Nici macar nu stii sa zici cuvintele.
— Ba stiu. Si sint presedinte fiindca m-am anuntat primul, na!
— Ia zi: neconstitutional!
— Neconstipatio…
— Vezi ca nu stii?
— Ba stiu, dar nu vreau, uite-asa! Si daca ma enervez, te dau afara.
— Ba nu poti sa ma dai, sintem alesi pe noua ani. Poate ma enervez eu si votez impotriva, na!
— Gata cu pipili? Hai, votam din nou. Cine e pentru sa ridice mina. Un, doi, trei, tu ce ai pe mina?
— M-am grabit sa ma intorc la sedinta si am dat pe mine.
— Protestez! Nu mi se pare constipational sa votezi cu mina uda.
— Constitutional! Vezi ca nu stii cum se zice?
— Hai, hai, gura mica! Esti pentru sau contra?
— Sint pentru.
— Deci patru, cinci, sase la trei. Domnilor, avem corum, s-a votat. Teza la mate este neconstipationala.
— Uraaa! Si acum ce facem?
— Pai mergem la scoala si citim decizia, in cancelarie.
— Nu mai bine ii spargem profului cauciucurile?
— Da, da, sa-i spargem rotile. Votam si pentru asta? Cine e pentru? Toti? Uraaa!
— Dar daca ne vede?
— Pai si ce daca ne vede? Asa e constipational, asa facem.
— Eu ma cam tem, ca daca afla tata, ma cearta.
— Cum sa te certe? Pai cine ii da voie sa te certe? Ia, cine e pentru? Nimeni! Ii spui lui tata tau ca nu are voie sa te mai certe niciodata, asa a decis Curtea. Nici un tata nu mai cearta pe nimeni.
— Si nici sa ne mai puna la teme, niciodata. Cine e pentru? S-a votat!
— Auziti, dar totusi nu vi se pare ciudat ca votam tot ce ne taie capul? Uite asa apare cite un abuz.
— Da, da, si eu vreau harbuz! Cine mai vrea? Gata, s-a votat, luam harbuz.
— Si inghetata! De acord, toata lumea? Curtea a decis, inghetata si harbuzul sint constipationale. Tu de ce esti suparat, tot din cauza lui Sabina?
— Nu, lasa-ma in pace!
— Sabina, Sabina e gagica ta! Sabina, Sabina e gagica ta!
— Ba nu mai e, s-a jucat cu Tudor.
— Cu tocilarul ala? Si noi stam asa, cu miinile in sin? Sa se desparta imediat. Cine e pentru? Gata, s-a rezolvat. Sabina e din nou gagica ta, asa decide Curtea.
— Mersi. Eu trebuie sa plec, a facut mama clatite. Miine jucam ascunsa?
— Ascunsa? Cine e pentru ascunsa? S-a votat!