Ar fi fost de preferat sa cititi acest prim paragraf fara ghilimelele care, vrind-nevrind, atenueaza dramatismul. Cum discutiile despre diverse plagiate sint inca vii, am ales totusi sa marchez astfel afirmatiile de mai sus, fiecare dintre ele apartinind unor politicieni importanti. Chiar si cu ghilimele insa, imi doresc sa fi reusit sa va transmit angoasa pe care asemenea cuvinte, aruncate in fata camerelor de luat vederi, ar trebui sa o induca. Si nu vorbesc despre o angoasa creata de pericolele expuse propriu-zis in aceste afirmatii, caci o usoara detasare ne va fi suficienta pentru a observa un lucru simplu: n-am innebunit noi, au luat-o razna ei. Cu totii. In Romania n-a fost lovitura de stat si nu se preconizeaza un razboi civil. Democratia n-a murit, chiar daca nu se simte prea bine. Stalinismul n-a revenit, chiar daca procurorii exagereaza si par a lucra la comanda. Iar noi inca nu sintem terorizati. Doar angoasati.
Angoasati de faptul ca observam cu ochiul liber ca sintem condusi de niste iresponsabili. I-am votat pe cei mai multi dintre ei, i-am trimis acolo uneori cu speranta, alteori macar minati de ideea ca ne facem datoria civica. Iar acum ii urmarim cu ochi mariti si guri cascate, uluindu-ne ca asemenea specimene au nerusinarea de a se crede oameni politici. De a-si asuma, adica, si seriozitatea pe care ar trebui s-o impuna o asemenea statura publica. In fapt, sint niste caraghiosi care, intr-o mizerabila lupta pentru ciolan, de asta data izbucnita la suprafata, sub privirile noastre, scot din ei toata micimea, toata golania de cartier periferic pe care si-au asumat-o de-a lungul timpului, aruncindu-si unii altora nu numai invective, dar si astfel de afirmatii nebunesti, care intr-o tara cit de cit normala ar fi impus imediat demisia.
Mai toti “politicienii” nostri de virf, iar acum am folosit cu placere ghilimelele, s-au compromis intr-atit in ultimele saptamini, incit ar fi obligati sa-si dea demisiile. Dar aici e singurul loc in care putem sa le dam dreptate intru totul: nu traim deloc intr-o tara normala. Si sintem si noi, in mare masura noi, cei care-i votam, vinovati de asta. Caci i-am lasat, cu indiferenta de cele mai multe ori, sa creeze acest spatiu lipsit de normalitate. Ne-am manifestat de-a lungul vremii compensindu-ne saracia cu pofta de circ – o pofta devenita evidenta prin emisiunile tv pe care le urmarim, prin ziarele pe care le citim, prin faptul ca sintem tara europeana cu cei mai putini cititori de carti pe cap de locuitor s.a.m.d.
Aici e vina noastra: le-am aratat ca ne pacalim saracia cu spectacole de circ, asa ca ei asta ne ofera. Nu in mod constient, ar fi prea destepti sa produca circ strategic. Nici vorba, grotescul e in natura lor. Insa i-am facut sa nu le mai fie frica de noi. Le-am oferit linistea de a fi ei insisi, de a fura, de a minti, de a spune public orice gogomanie fara riscul de a fi taxati. I-am lasat in legea lor, iar acum ciocnirile dintre aceste legi ale lor au creat o explozie de nebunie. Sintem si noi vinovati, fiecare in parte ar trebui sa ne asumam asta. Dar e o vina prea complexa, o problema cu prea putine solutii imediate de rezolvare.
Una peste alta insa, aceasta vara istorica, in care regele plecat de mult si-a lasat masa exclusiv pe mina nebunilor, ar putea avea macar un singur rezultat pozitiv: acela de a se constitui in punct de pornire pentru noi insine. Societatile democratice de azi isi datoreaza democratia nu atit politicienilor, care ar fi prin definitie mai de rasa decit ai nostri, cit popoarelor proprii, care, chiar daca la rindu-le supuse uneori diverselor manipulari, stiu totusi sa-i controleze pe cei de la virf. Sa le impuna respect. Noi n-am invatat asta in peste doua decenii. Nu le-am impus respect, asa incit iata-i coborindu-ne in genunile mintilor lor pervertite de gustul puterii. Pe banii nostri.
Nimic nu se va rezolva la urmatoarele alegeri. Nimic nu se va rezolva in urmatorii doi-trei ani. Dar, folosind ca temelie nebunia acestei veri, putem sa ne lingem ranile pe care ei ni le-au creat, putem sa ne impacam cu prietenii cu care ne-am certat, putem sa acoperim acea falie dintre noi despre care ei vorbesc cu voluptate. Si putem sa cream, fiecare in fel propriu, dar impreuna, bazele unei “societati civile” care” sa nu fie doar o expresie golita de sens. Caci, mai mult decit orice, de o societate civila autentica a dus lipsa Romania in aceste saptamini in care politicienii si-au facut de cap.