La Darmstadt, Scherchen facea insa din nou scoala si isi continua misionarismul fervent in favoarea muzicii secolului XX din perspectiva unui adevarat muzician-om de cultura. O atesta primele sale conferinte: “Problema formei in muzica moderna, in l’Histoire du soldat”, “Arta tehnicii seriale in Beethoven (Simfoniile a 3-a, a 5-a si a 9-a)”, “Observatii asupra expresiei muzicale cu referire la Arta fugii a lui Bach”.
Darmstadt-ul avea sa devina treptat un centru unic cultural pe harta lumii, un centru de reflectie, dezbatere si promovare a muzicii experimentale, altfel spus “O casa plina de muzica” (“A House Full of Music”), cum se intituleaza in mod fericit marea expozitie interdisciplinara, organizata anul acesta acolo, sub auspiciile Institutului Matildenhöhe si cu sponsorizarea generos oferita de Fondul cultural Frankfurt RheinMain.
Subtitlul expozitiei, “Strategii in Muzica si Arta”, trimite direct la secolul XX si evolutia muzicii de avangarda, la impletirea ei cu celelalte forme innoitoare de arta. Cum explica organizatorii expozitiei si Ralf Beil si Peter Kraut, editorii si principalii autori ai exceptionalului Catalog de peste 400 de pagini ce o insoteste, organizarea prezentarii exponatelor evita stilurile de abordare a temei din trecut.
Daca in trecut expozitiile de acest gen s-au concentrat pe examinarea contextului socio-cultural al artei si al muzicii sau pe tipuri de media, cum ar fi imprimarile fonografice, “O casa plina de muzica” urmareste sa puna in lumina conexiunile dintre muzica si arta, transcendind prezentarile unei singure epoci. De-a lungul secolului XX si in cel prezent, organizatorii expozitiei identifica, altfel, 12 strategii de evolutie si promovare a muzicii si a artei, pe care le rezuma pe fiecare printr-un verb.
In insiruirea lor, care da si structura salilor/spatiilor considerate “strategice” in parcurgerea expozitiei, ele ar fi: a imprima, a face colaje, a pastra tacerea, a distruge, a calcula, a da cu zarul, a simti, a gindi, a crede, a livra, a repeta si a interpreta.
Cele 12 spatii-ilustrare a strategiilor culturale legate de muzica sint precedate de un “Prolog”, o sala in care sint onorati pionierii, deschizatorii de drum de la inceputul secolului XX, in principal Eric Satie si Marcel Duchamp, carora le sint adaugati Rene Char si Jasper Johns.
Fiecare “strategie”, fiecare spatiu are succesiunea sa de figuri emblematice, in cel dintii, de exemplu, fiind alaturati Rainer Maria Rilke, Paul Klee, Laszlo Moholy-Nagy, John Cage, Robert Morris, Carsten Nicolai. Incaperea consacrata “colajului” ii alatura pe Erwin Schulhoff, Max Ernst, John Cage, Luciano Berio, William S. Burroughs. In total, vizitatorul asculta sau vizualizeaza lucrari ale 110 artisti, intre care Joseph Beuys, Samuel Beckett, Luigi Nono, Marinetti, Schoenberg, Iannis Xenakis, Mallarme, Pierre Boulez, Yoko Ono, Nam June Paik, Stockhausen, Mauricio Kagel s.a.m.d.
Figura-cheie si dedicator al expozitiei de la Mathildenhöhe Darmstadt este compozitorul american John Cage, de la a carui nastere, in septembrie, se implinesc 100 de ani si care, afirma organizatorii, a fost, alaturi de Satie, Duchamp, Joseph Beuys si Nam June Paik, cel ce “a trecut dincolo de frontierele muzicii, creind o deschidere a ei spre celelalte arte si spre viata”.
Exceptionala si impresionanta este si instalatia de sunet si lumina/video, realizata de compozitorul, regizorul, iar anul acesta si directorul artistic al Festivalului Trienalei Ruhr, Heiner Goebbels. Proiectele sale, Genko-An 64287, pot fi vizionate in subsolul cladirii de expozitii, in care se afla un rezervor de apa, istoric, extins pe un spatiu de 1.000 de metri patrati.
La toate acestea se adauga Catalogul expozitiei, o piesa, s-ar putea spune, pe de o parte bibliofila, pentru orice amator de arta si muzica, iar pe de alta un posibil extrem de util manual pentru invatamintul muzical universitar. Rasfoindu-l, am regretat doar sa nu vad numele lui… Hermann Scherchen. In expozitie un singur exponat aminteste de el, fara sa-l numeasca direct, un numar al revistei sale de muzica experimentala, publicata de el insusi la Gravesano, in Elvetia italiana.
In rest, ca la orice asemenea expozitie – si “O casa plina de muzica” nu face exceptie, ba dimpotriva, stimuleaza vizitatorul – cuvintele nu sint capabile sa spuna esentialul, muzica trebuie ascultata, demonstratia urmarita, piesele de arta vizionate la fata locului…