Phaedra dupa Euripide si Sofocle a deschis seria, fiind prezentat, in 1993, mai intii la Viena, la Wiener Festwochen, si ulterior la Craiova, la Teatrul National “Marin Sorescu” cu a carei trupa fusese realizat. Mai aproape de imediat, in 2007, Faust a fost infatisat publicului sibian, apoi a avut o premiera la Edinburgh, experienta fiind repetata acum, cu Calatoriile lui Gulliver. Care s-au jucat in Festivalul International de Teatru Sibiu, la inceputul lui iunie, iar zilele trecute, intre 17 si 20 august, de cinci ori, la The King’s Theatre. Practica e fireasca pentru proiecte teatrale de amploare si valoare precum cele enumerate, in realizarea carora sint implicate organisme nationale si internationale. Cu Metamorfoze, coprodus de Centrul Cultural de Intilnire Abbaye de Neumunster, Teatrul National “Radu Stanca” din Sibiu, Teatrul d’Esch sur Alzette, Teatrul National Luxemburg si Compania “Silviu Purcarete”, drumul a fost invers: s-a jucat mai intii la Luxemburg, in anul cind metropola era Capitala culturala europeana, iar in 2009, a ajuns si la Sibiu.
De la FITS in Scotia
Urmind un stil de lucru drag regizorului, al atelierelor desfasurate cu echipe de actori stabile, cu care a mai colaborat, Purcarete a inceput tatonarea Calatoriilor lui Gulliver in urma cu citiva ani, trei, daca nu gresesc. Tot exercitii de improvizatie a realizat initial si pentru Pilafuri si parfum de magar (2001), dupa 1001 de nopti, si Cumnata lui Pantagruel (2003), dupa scrierile lui Francois Rabelais, pornind de la lucrari monumentale pe care artistul le-a topit in doua ore de spectacol intr-o maniera ingenioasa, personalizata. Sint, de fapt, propriile lecturi, ale lui si ale echipei cu care repeta, lecturi scenice ale unor opere literare majore. La Calatorii…, a avut aliat estetic o partitura originala semnata de compozitorul irlandez Shaun Davey, muzician apropiat de spiritualitatea romaneasca, fascinat de ea de vreme ce a creat suita muzicala Vocile din Cimitirul Vesel!
Dupa ce s-a intilnit cu publicul autohton, la FITS, cum ziceam, Calatoriile lui Gulliver au luat calea Scotiei. Miniseria de reprezentatii a fost completata de o intilnire a regizorului roman cu participantii la festival si cu publicul interesat. Intitulata “The great tradition of satire”, intilnirea a fost moderata de Lucy Manhan, editorialist la “The Guardian”, alaturi aflindu-i-se dr. Valerie Rumbold (Universitatea Birmingham) si caricaturistul Martin Rowson, de la acelasi “The Guardian”. Asezamintele apusene au obiceiul acestor strategii de familiarizare a publicului cu produsul cultural oferit. Discutii, dezbateri purtate la un nivel accesibil de oameni cu expertiza faciliteaza drumul spectacolului catre mintea si sufletul privitorilor, prin mai buna lui intelegere.
Presa peninsulara a salutat Calatoriile lui Gulliver scriind ca “nu este o productie pentru cei care se asteapta la o ilustrare fidela a textului lui Jonathan Swift. (…) Cu interpretarea unica si viscerala a citorva teme morbide din carte, Teatrul «Radu Stanca» din Sibiu a creat o opera curajoasa care ramine in mintea spectatorilor. Si, cu trecerile de la scenele ce ilustreaza nihilismul gol de sens si sentiment, la cele de nebunie ludica, spectacolul pare a fi genul de opera de care Swift insusi s-ar fi bucurat. (…) E clar ca opera regizorului Silviu Purcarete, Calatoriile lui Gulliver, este departe de a fi o adaptare mot a mot a Calatoriilor lui Gulliver”, scrie Edinburghspotlight.com. Intr-un registru similar, unul dintre bloggerii festivalului, Viccy Adams, opineaza ca “Teatrul National «Radu Stanca» din Sibiu, Romania, a uimit publicul din Edinburgh in 2009, cu Faust, iar revenirea lui in 2012 s-a facut cu un puzzle fragmentat iesit din mintea tumultuoasa a unui om”.
Diferente de receptare
Nu pot sa nu remarc faptul ca, in vreme ce o parte a criticii romanesti primea si primeste cu rezerve noile spectacole ale lui Purcarete, presa straina a fost mai entuziasta, omagiindu-le prin cuvinte de lauda. La o intilnire cu studentii UNATC Bucuresti, in timpul Festivalului National de Teatru editia din 2010, regizorul a fost intrebat despre cum i-a venit ideea sa monteze Phaedra, pe care el insusi l-a declarat, tot acolo sau si acolo, cel mai implinit spectacol al sau. “Tin foarte mult la Phaedra, a fost un mare spectacol, care nu a fost prea bine primit in Romania. Se pare ca ceea ce-mi placea mie, nu placea criticii romanesti. Si invers. Abia dupa ce s-a plimbat prin festivaluri internationale a devenit un succes si acasa!”, spunea Silviu Purcarete. Phaedra a avut cea mai indelungata cariera din intreaga lista de spectacole purcaretiene, jucindu-se din 1993 pina in 2002. Viata scenica indelungata a insemnat un tur al lumii – Marea Britanie, Belgia, Portugalia, Italia, Franta, Polonia, Italia, Brazilia, Olanda, Danemarca, Spania, Grecia etc. In 2011, in “Die Presse”, jurnalista Koschka Hetzer-Molden scria despre Phaedra, intr-un articol mai amplu referitor la teatrul romanesc, ca dupa premiera vieneza, “spectacolul a facut inconjurul lumii si l-a consacrat definitiv pe Purcarete, atit in tara, cit si in strainatate”. Phaedra a iesit de pe afis in 2002, dupa un turneu prin tara, in marile orase, pentru ca publicul romanesc sa-l poata vedea, un turneu al carui punct terminus a fost Sibiul. Ca un fapt divers, atunci, la Cluj, a vazut Phaedra si Radu Afrim, care declara ulterior ca s-a decis sa se apuce de teatru dupa vizionare!
Revenind la ideea diferentelor de receptare de acasa si din strainatate, e interesant ca dupa consacrarea internationala, comentatorii romani isi nuanteaza parerile si vad mai bine calitatile. Acasa, Phaedra a fost salutat cu moderatie, chiar cu raceala; in afara, s-a bucurat de nenumarate elogii. Faust s-a aflat intr-o situatie similara. Idem, Calatoriile lui Gulliver! Repetarea le scoate din categoria “coincidente”, mutindu-le in “simptom”. Unul identificabil in intreaga cultura romana.