Superproductiile verii au fost mult mai oarecare decit ma asteptam, astfel ca nu doar mie, ci si prietenului cu care am vazut in general aceste filme ni s-a intimplat sa nu mai stim ce am vazut saptamina trecuta. Al doilea element comun e ca majoritatea acestor filme au fost si prea lungi.
Mostenirea lui Bourne/ The Bourne Legacy
Cu al patrulea film al francizei, Tony Gilroy (coscenaristul precedentelor) reuseste sa ingroape una dintre cele mai deosebite serii recente. Nu e doar faptul ca Jeremy Renner e (cel putin aici) mult mai putin carismatic decit Matt Damon, ci si faptul ca povestea e dezechilibrata si banala, aglomerind actiunea in ultimele 10 minute. Din cind in cind apar actori din precedentul film (Albert Finney, David Strathairn, Joan Allen), apare si fotografia lui Matt Damon, dar – cum scria revista “Variety” – e doar pentru a-ti aduce aminte ca undeva, in alta parte, curge un film mult mai interesant numit Ultimatumul lui Bourne. E greu de imaginat ca va exista o parte a cincea. (Matt Damon a renuntat dupa ce regizorul Paul Greengrass s-a retras.)
Total Recall: Memorie programata/Total Recall
Ma pot pronunta, n-am dormit nici 10 minute. Ce are filmul lui Len Wiseman in plus fata de cel al lui Paul Verhoeven? O scenografie impresionanta, doua prezente feminine pregnante – Kate Beckinsale (care e maritata cu Len Wiseman) si Jessica Biel, si un erou masculin care, sub infatisarea lui Colin Farrell, se straduieste sa ne faca sa-l uitam pe Arnold Schwarzenegger. N-am revazut de curind filmul din 1990, dar am oricum senzatia ca filmul acela e diferit. E din alta epoca, din alta lume. Nu stiu altii cum sint, dar memoria mea nu mai rezista la superproductiile americane recente. Au ajuns sa mi se para toate la fel. Insa Total Recall m-a facut sa ma gindesc la tinarul care a deschis focul la premiera Cavalerului negru: Legenda renaste/The Dark Knight Rises si la o inregistrare video de acum sase ani cind, la o sesiune stiintifica, vorbea despre posibilitatea de modificare a trecutului. Masacrul din Aurora, Colorado, a fost prima demonstratie de forta intr-o sala de cinema care era perceputa pina acum, peste tot, ca un spatiu unde intunericul te proteja si te ajuta sa evadezi in fictiune. Pentru unii realitatea si fictiunea nu au limite clare si e periculos sa se duca cu mintea in masina de tocat Inception, in caruselul Matrix sau, revenind la Total Recall, sa isi prinda urechile in teoriile lui Philip K. Dick. E un subiect la care voi reveni.
Cavalerul negru: Legenda renaste/The Dark Knight Rises
Cred ca multora li s-a facut frica la secventele cu impuscaturi din banca – la aproximativ 30 de minute dupa ce incepuse filmul, deci cam cind James E. Holmes deschidea focul in alta realitate. Dar daca precedentul film al lui Christopher Nolan ajungea la esenta raului dindu-ti fiori pe sira spinarii, The Dark Knight Rises e, asa cum spune regizorul, un film gindit sa inchida o trilogie. O inchidere ampla, dar nu antologica.
Cea mai simpatica franciza a verii, in afara de Madagascar 3: Fugariti prin Europa/Madagascar 3: Europe’s Most Wanted, despre care cred ca am si scris, mi s-a parut Uimitorul Om-Paianjen/ The Amazing Spider-Man, care rescrie si el trecutul intorcindu-se la inceputurile seriei. Atuuri: Andrew Garfield, cascadoriile, umorul. Mai putin reusita e alchimia cu Emma Stone – si prezenta acesteia.