Si totusi, cind citim povestirile, impecabile nu doar pentru un autor tinar, ci pentru orice autor, singurul lucru care ne surprinde este tocmai surprinderea lui Roth. Atit lumea descrisa, cit si felul in care este ea prezentata reusesc sa ne faca sa vrem sa aflam cit mai multe despre acest univers, dar si despre America in sine.
Continuam, asadar, prezentarea volumului cu Epstein, cea mai evreiasca povestire, care il surprinde pe eroul eponim, un barbat in jur de cincizeci de ani, in plina criza conjugala. Toata lumea face sex in jurul lui, numai el nu. El si sotia lui, Goldie, adica pentru ca daca el nu face, nu face nici ea. Femeia a ajuns la o virsta, la virsta aceea cind carnea incepe sa atirne si ce era odinioara frumos acum a devenit hidos. Stirnit de goliciunea unei tinere evreice acuplata cu potentul si frumosul sau nepot venit sa-l viziteze, Epstein ia hotarirea sa o seduca pe mama acesteia, o femeie inca atragatoare, desi, normal, nici ea nu mai e la prima tinerete. Zis si facut. Cei doi se zbenguiesc ca niste adolescenti prin tot felul de moteluri ieftine si s-ar fi zbenguit mult si bine daca domnului Epstein nu i-ar fi aparut o eruptie intr-un loc unde eruptiile nu pot insemna decit un singur lucru. Iese scandal. Epstein neaga tot. Apoi, pe ascuns, se duce sa-i ceara socoteala amantei. Nu stim ce se petrece acolo, dar ne putem inchipui. Epstein face un atac de cord in casa acesteia. Este chemata salvarea. De peste drum, familia adulterinului, sotie, fiica si nepot, vede tot, dar inca nu intelege. Apoi cineva le aduce la cunostinta cine este victima. Nu, n-a murit. Dar nu mai avea mult. Doamna Epstein uita pe loc de necazurile pricinuite de bunul si sarmanul ei sot. Nu si de pata insa. Il intreaba pe doctor daca nu poate sa i-o scoata. Nu de alta, dar daca tot se duce la spital… Doctorul se uita sa vada la ce se refera femeia. “E o iritatie”, vine, rapid, diagnosticul. “Si da, normal ca putem sa i-o scoatem.” Ce simple par lucrurile cind sint rostite de-un medic!
Nu poti cunoaste omul dupa cintecul pe care-l cinta este cea mai scurta povestire din volum, un fel de pilda ce are de-a face cu faptul ca tot ce faci, bun sau rau, ramine undeva consemnat, si nu in sensul religios, al unei Judecati de Apoi. Astfel, intr-o zi, vei putea avea neplacuta surpriza sa fii chemat la Comisia pentru Investigarea Activitatilor Antiamericane si ulterior sa ramii fara loc de munca. Povestioara, in care naratorul iti aminteste citeva intimplari cu niste bullies din vremea liceului, surprinde si preocuparea timpurie a lui Roth pentru abuzurile mccarthysm-ului, preocupare care si-a gasit cel mai bine expresia in M-am maritat cu un comunist, roman aparut aproape patruzeci de ani mai tirziu.
In incheiere: cea mai tulburatoare povestire
Pentru a domoli furia generatiilor mai in virsta, Roth isi incheie volumul cu Eli, fanaticul, cea mai tulburatoare povestire. Eli Peck este un tinar avocat, membru de baza al comunitatii evreiesti din Woodenton, New York, acolo unde evreii moderni convietuiesc in deplina armonie cu gentilii moderni, protestanti sau catolici. Acum, batrinul Tzuref, evreu emigrant, de curind venit din Germania, purtator de kippa si haine negre, vrea sa “perturbe” aceasta convietuire pasnica, moderna si emancipata, prin construirea unei yeshiva, o scoala in care educatia este traditional-religioasa, iar profesorii poarta palarii talmudice si-si lasa barba si perciunii sa creasca in voie. El a inaintat comunitatii o cerere pentru construirea scolii taman in zona rezidentiala a orasului, cerere ce nu-i va fi aprobata decit cu anumite conditii, una fiind ca fondatorii ei sa fie de-acord sa renunte la hainele traditionale, sa se tunda, sa se barbiereasca si sa se imbrace ca orice american din a doua jumatate a secolului XX. Problema e ca unii dintre acesti oameni nu au decit un singur rind de haine, pe cele traditionale, problema e ca lumea ii priveste ca pe niste fanatici religiosi, un fel de Pilgrims iudaici, oameni superstitiosi, incapabili sa faca fata timpurilor actuale. Problema e ca domnul Eli Peck e un tinar cu un istoric al caderilor nervoase, extrem de influentabil si sensibil, a carui sotie urmeaza sa nasca. Mai ca s-ar invoi sa-i lase in pace si sa nu se mai puna de-a curmezisul doleantelor lor. Totusi nu poate. O intreaga comunitate sta cu ochii pe el. Astfel, intr-un acces de mila, combinat cu furie, combinat cu sila, el se ofera sa-si doneze doua rinduri de haine (costum, camasa, palarie, cravata, ciorapi si pantofi) unuia din sarmanii habotnici veniti in America de peste ocean, un barbat pe care il vede adesea strabatind tacut trotoarele oraselului si dind fiori tuturor celor cu care se intersecteaza. Drept pentru care pune toate lucrurile intr-o cutie si o asaza la usa veneticului. A doua zi, gaseste in fata usii sale aceeasi cutie, doar ca de data asta ea contine doar un singur rind de haine: costumul cel negru si palaria talmudica. Costumului ii lipsesc citiva nasturi si e murdar, miroase… A ce miroase? A ceva rinced, a ceva acru, dar nu a transpiratie. A ce, atunci? Pur si simplu miroase a negru. Si a ispita. A ispita de-a-l imbraca. Ca intr-o povestire de Nathaniel Hawthorne, cei doi, schimbindu-si intre ei costumele, fac si un schimb de identitati. Astfel, odata ajuns la spital sa-si vada copilul nou-nascut, Eli trece drept nebun si cind incepe sa protesteze i se face rapid o injectie. “Medicamentul ii linisti sufletul”, ne informeaza naratorul, “dar nu-i patrunse in adinc, acolo unde ajunsese negreala.” Citind povestirea, aproape ca putem resimti si noi “negreala”, iar daca n-o simtim indeajuns, exista suficiente carti si documentare care sa ne-ajute s-o facem. Citind cartea, m-am gindit, nu o data, la cum ar arata azi Iasul, daca evreii lui n-ar fi fost matrasiti de aici, ce farmec ar fi avut cartea lui Roth, daca iesind la plimbare prin oras, macar cite ceva din lumea descrisa de el s-ar fi gasit, intr-o forma sau alta, si pe strazile noastre. Un exercitiu de imaginatie pe care nu l-am putut duce la bun sfirsit.
Philip Roth, La revedere, Columbus, traducere si note de Ona Frantz, colectia “Biblioteca Polirom. Seria de autor «Philip Roth»“, Editura Polirom, 2012
Galerie foto
